Cred ca am avut doua ture memorabile in care sa o admiram: prima, o minunata tura de seara, in care, dupa o ora si vreo 10 min de condus, am ajuns in parcare fix la coboratul oilor. Ca de obicei, panica!!!
A trebuit sa asteptam (din cauza mea) trecerea oilor, a ciobanului si apoi a cainilor sai pentru a incepe urcarea. 19:10 nu prea e o ora de pornire normala, pana si Dan era sceptic ca o sa facem noi mare branza, insa eu ii dadeam cat de repede la deal. Am avut momente in care eram sigura ca ajungem, am avut si o dorinta arzatoare, am avut si momente de indoiala. Dar tot in sus ii dadeam, aproape fara sa ma uit la Dan. Am zabovit 15 minute pe varf, am facut poze, am vazut o capra neagra si am luat-o incet la vale. Cand ne-am intors era cam 21:20, facusem 2:10 min si aveam amandoi sufletul plin de bucurie!!!
Cea de-a doua tura a fost o tura de revenire dupa o sambata incarcata, in care am urcat cu greu, mai intai pana la cabana Malaiesti, apoi pana in Brana Caprelor, cu intentie de a cobori direct pe Deubel, apoi pana pe varf. A fost fain ca ne-am intersectat de doua ori cu mama si ca la final nu ne mai durea nimic si senzatia de greu trecuse.
