Italia - Dolomiti 2016

Au fost trei zile, doar trei zile, si un drum de 4 zile, cu opriri. Desi a fost o tura foarte scurta, ma bucur cand ma gandesc la ea si as reveni oricand in Dolomiti, oricat de scurt ar fi.
Gandind la modul ideal, as face cate un sejur de 3-6 zile (7-9 zile libere) in fiecare an! Nu sunt foarte departe muntii acestia si sunt extraordinar de frumosi. La capitolul costuri, stau mai rau, sau mai exact, stam mai rau... dar se pot face cateva jonglari, la final balanta sa nu atarne prea mult spre EXPENSIVE.
In Italia de Nord exista foarte clar delimitata notiunea de sezon si extrasezon. Astfel, campingul nostru a fost cam 11 euro/persoana/zi (cu masina inclusa), nu 16, ca in sezon. Au fost si alte avantaje de a merge la inceput de septembrie, cum ar fi faptul ca traseele nu mai erau foarte populate. Vremea era in continuare calda, iar prima zapada nu cazuse inca.
Am pornit tura din Brasov, impreuna cu Teo, intr-un personal rapciugos rau, cum nu mai credeam ca circula pe ruta asta. De la Bucuresti, undeva pe la ora 22, ne-a culeg Gabi. A condus pana in apropiere de Craiova si ne-a cazat la rudele sale. Am plecat de la ei cu miere si bunataturi, am facut cumparaturi suplimentare in Drobeta si am iesit pe la Cazane din tara. Foarte spectaculos si frumos a fost peisajul de pe malul sarbesc. Am traversat Serbia, Croatia, Slovenia. Noaptea ne-am cazat la un camping, in apropiere de Triglav. Ziua urmatoare se anunta urata in Dolomiti, asa ca am decis sa facem o scurta tura in Triglav, de cealalta parte a muntelelui, fata de tura de anul trecut. Este o zona cu pereti mult mai spectaculosi si trasee mai dificile, cu via ferrate. Noi insa am urcat doar pana intr-o sa. Apoi ne-am intors si ne-am suit in masina la venirea ploii, undeva pe la ora 16. Am trecut tunelul in Austria, curand am iesit apoi de pe autostrada si, finally, am ajuns in Italia, in Dolomiti, in apropiere de Cortina d'Ampezzo.
Ceilalti erau deja in camping, insa lenevisera toata ziua.

Triglav

Prima zi din saptamana, prima tura. Bubu ne recomanda o ferrata din apropierea campingului. Eu protestez putin (chiar daca nu vizibil), in capul meu fiind numai Tri Cime. 

Insa, ma supun si merg cu Gabi si Teo pe traseu. A fost un traseu foarte fain, in care am catarat mult, portiuni mai expuse decat cele din Crai (dar nu foarte, foarte expuse) si am experimentat pentru prima data impresia de caine legat in lant. Te duceai fix cat aveai lantul. Mereu uitam ca suntem legati, dar, finally, ne-am descurcat si ne-a placut. Am stat si la poze, a venit si un nor mare si negru, amenintator, cand am ajuns in varf, s-a facut si soare pe coborarea spre Cortina si ne-a plouat putin in localitate. Am mers la librarie si am studiat hartile... si am studiat hartile, apoi cartile... Prea multe, prea frumoasa aceasta zona, prea multi munti! 

Acesta era nivelul saritorilor.

Cam asa era in jos... asa ca ii dadeam cu spor in sus.

Dupa ce am luat altitudine am inceput sa facem cunostinta cu zona. Am inteles putin ce-i cu Dolomitii si am ras de ignoranta si copilaria mea, in a crede ca Tri Cime e ceva special in Dolomiti. Eu credeam ca exista o localitate, respectiv Cortina, inconjurata de masive (3-4), dintre care unul e buricul pamantului, respectiv Tri Cime... si cam atat.

In aceasta zona era amplasata o scara (scoabe).

La plecarea din Cortina, cerul se inseninase.

Marti: tura doi
Evident, iar mustacesc ceva, gandindu-ma la Tri Cime.
Mergem la Cinque Tori.
Ce frumos a fost, lectie de istorie, muzeu in aer liber, soare, catarat, plimbare, un prim contact cu Marmolada-Marmelada....

Cinque Tori

Marmolada si al ei ghetar. Eu inteleg ca nu-i a gluma cu tura de miercuri. Dar nu mai vreau sa fiu atat de realista. Nu mai vreau sa fiu singura care gandeste prea mult. Asa ca dau skip.

Si aici vedem Tofana. Tofana Roses, 3000 m altitudine. E superba, nu? :D (Cinque Tori in dreapta jos)

Aici vedem Monte Cristalo.

Si aici vedem ceva, dar nu mai stiu ce. A, da, doo fete.

Frumoasa Tofana.

Cinque Tori.

Cinque Tori din alta perspectiva.

Cristina pune mansa.

Teo.

Miercuri: tura impreuna. Sau Team-building-ul Marmolada.

ATENTIE: Pentru Marmolada recomand o urcare pe vreme buna, niste bete de trekking, coltari si o coarda. De asemenea, niste cunostinte minime despre un ghetar.

Grupul a fost format din 7 pesoane, 6 perechi de bete, trei pioleti, unul sau doua cuie de gheata, o pereche de coltari si o coarda. Iar ca incaltaminte, bocanci de trei sezoane. Ne-am asumat si ne-am descurcat. Si a fost si foarte frumos, dar nu as recomanda nimanui o astfel de abordare, care poate, a functionat, doar datorita faptului ca tura era la sfarsitul verii, inca nu ninsese, vremea a fost buna, Bubu avea experienta, noi ne doream sa se termine totul cu bine pentru toti, fara zgarieturi.

O parte din urcare poate fi scutita folosind instalatia. Noi insa am vrut sa ne facem ca la carte incalzirea.

Ghetarul mic, in mare parte abia se citeste, fiind acoperit cu pietre.

Primele cabluri din via ferrata.

Primele scoabe din via ferrata.

Tipuri diferite de scoabe.

Cu ghetarul mic in fundal.

Aproape sus

Aproape sus ne loveste caldura. Si toropeala.

Pe varf.

La coborare, o noua via ferrata. In capatul ei ne asteapta ghetarul, unde ne legam in coarda. 

Se vede ruta de traversare a ghetarului. Am avut de trecut doua crevase mari, una se traversa peste o punte, iar cealalta prin saritura. Ambele erau adanci de cateva etaje. Partea cea mai dificila a fost coborarea ultimilor 70 de metri, lucru extrem de previzibil. Acolo gheata era lucie, iar inaintarea noastra a fost mult ingreunata. Bubu a coborat sa ne ajute pe fiecare in parte, a montat de doua ori si cuiul de gheata si astfel am reusit sa trecem.

Bucegi-Valea Bucsoiului

Tura a fost organizata de Adelin, el parcurgand de mai multe ori acest traseu.
Am participat: Catalina, Alex, Adelin si eu la tura.
Mi s-a parut ca am fost o echipa foarte echilibrata, s-a simtit ca am parcurs in varii permutari, aranjamente si combinatii trasee impreuna. Stiam cu totii care ne e ritmul, cat de pregatiti suntem la urcat bolovani, care are deranjamente la stomac daca bea apa fara clor, care pune genunchiul mai des pe stanca, care se sacrifica si merge cu fetele, care are servetele, umede si uscate, care cui ia apararea si cand ...
Am plecat in aceasta tura linistita, stiam doar intrarea, nu si iesirea, pe care o banuiam undeva spre mijlocul crestei Bucsoiului Mic. De fapt, iese cam la 10 minute de varful Bucsoiu, 2492m. E o vale foarte clara, de jos, pana sus. Are si cateva sagetute rosii, pe care baietii le vanau ca pe pokemoni.
 Am plecat din Busteni la 8:30, ne-am oprit la MegaImage, ne-a luat cineva la stop spre Gura Dihamului asa ca am scutit cativa kilometrii de marsaluit. 'Ai mai grasi n-au intrat in masina, asa ca au trebuit sa alerge pana la cabana. Grupul s-a reintregit in 5 minute, desi Adelin a fost nevoit sa alerge, si am pornit spre ceea ce in limbaj popular e numit: "panta prostului". Razanad si glumind, chiar mi s-a parut lina si scurta aceasta panta. La Poiana Izvoarelor mancam putin si pornim mai departe. Cand am ajuns la poalele vaii ne-am pus ligheanele in cap si am luat-o la deal, Este o vale lunga. Nori de ceata treceau pe deasupra noastra. Cu o zi inainte plouase puternic in Brasov, insa azi vremea se anunta tocmai buna de asa traseu. Un traseu cu un eveniment trist; in vara anului 2012, trei oameni au fost prinsi de viitura si ingropati sub pietre in partea superioara a vaii. Mai un genunchi pus pe stanca, mai o urzica, mai un ramonaj, un picior tinut in priza sau o mana trasa, urcam incet incet fiecare obstacol. Cu grija, cu mare grija. Reusim astfel sa nu prea clatinam nicio piatra, insa, cu adevarat, sunt destul de multe care abia asteapta sa se pravale.
Iesim in creasta. Este ceata, insa decidem sa urcam pe vf. Bucsoiu. Speram ca se va face mai frumos si va vedea Catalina peisajul. Insa vremea nu se indura si ne goneste, amenintandu-ne cu cateva picaturi. Mancam in saua de sub varf si apoi incepem coborarea pe Balaur. Florile de colt sunt tot acolo, ca intotdeauna, pe spinarea muntelui cu nume desprins din basme. Si Coltii ne privesc distant, de pe partea cealalta a vaii. Catalina si Adelin topaie in ritm de dans, "Cand Bucegii dau zvon de piatra si izvoare", iar Alex e cu gandul numai la zmeura din vale.
Si uite asa ajungem pe la 18 la zmeura. Vremea ne pacaleste si tura asta, amenintandu-ne cu niste picaturi si cu tunete si fulgere spre m-tii Baiului-Neamtului. Coboram pe Munticelu si ajungem la 20:30 in Busteni, la timp pentru a ne lua fiecare ceva bun de mancare.
Foto: Catalina, Adelin si "io"

 

Cozia-13aug.2016

Pe scurt, a fost o tura usoara, cu bagajele mari lasate in masina, foarte rapida (am urcat in 2:50 min, din care vreo 50 de min am stat la pauza de masa) si am coborat in vreo trei ore, pe muchia nordica care ne aducea inapoi la m-tirea Stanisoara.

O tura cu soare, insa nu cu temperaturi foarte ridicate, o zi super buna de marsaluit. :)