Magura Branului

"Nu stiu altii cum sunt", dar eu cand imi petrec toata saptamana inchisa intr-o camera, pana la lasarea intunericului, cand afara e ceata groasa, iar chiciura se depune de doua degete, ma simt sufocata, asemeni unui animal salbatic inchis in cusca. Toata fiinta mea tanjeste dupa libertate si stie ca acolo sus e soare si frumos. Iar gandul ca pe munte e atat bine si ca o clipa de nebunie, de curaj si de razvratire e tot ceea ce lipseste spre fericire, imi dau fiori, o tensiune crescand, si in final, o certitudine ca intr-o zi, voi zburda, voi fi libera.

Desi nu este o tura grea, care sa induca sentimentul de detaseze prin solicitare fizica, aceasta tura m-a facut sa rad, sa chicotesc, sa alerg, sa sper launtric, sa trag si sa conving mereu pe ceilalti ca pe urmatoare culme va fi soare, ca valuri de ceata vor lovi stancile asemeni unor prove ale unor nave imbatabile, ca noi, participantii la tura: Izabela, Dana, Cristina, Corina, Lotzi si Moi suntem acei comandanti iscusiti ai acestor vase.

Tura a fost gandita ca circuit, am lasat masinile la castelul Bran, am urcat pe la Inima Reginei si ne-am intors prin Moeciu, pe drumul forestier, cum s-ar zice "pe sosea".

Si iata cum a fost:

Revelion 2013-2014

Retezat.

28 dec 2013
Ajungem pe la 22-23 noaptea la Cabana Gentiana, cel mai frumos si primitor culcus din Retezat. Eu si Vlad ocolim pe la Pietrele, unde sunt cazati Elena si Cip(sora si cumnatul lui Vlad ). In ciuda faptului ca Loli Baci ne-a parasit pentru totdeauna in 2013, primirea este cel putin la fel de buna ca inainte: domnul cabanier care-l inlocuieste este la fel de ospitalier si ne asteapta de fiecare data cu nerabdare, sa ne vada sanatosi intorsi din ture, la usa Gentianei. Ne intampina cu o vorba buna, de multe ori si cu o gluma binevoitoare cu accent ardelenesc (de care imi e dor de mor!!!) si ne imbie la un ceai cald sa intram in cabana, la caldura. Centrala se porneste la 5-6 seara si se inchide la 12 noaptea, iar caldura e suficienta pentru cei care nu lenevesc ziua in cabana. Iar noi n-am facut deloc asta....

29 dec
Plecam de dimineata (9:00) spre Peleaga, prin saua dintre Peleguta si varf. Zapada este buna, ne miscam bine si ajungem repede pe varf asa ca decidem sa urcam si Papusa. Am pierdut deja cativa membri, doritori de a sta la soare, caci e placut si caldut. Pe Papusa ne parasesc inca cativa, cu nervii tari, care doresc sa urce iar Peleaga ptr a se reintoarce la Gentiana, iar noi (Vlad, Irina, Cip, Elena si cu mine) alegem sa ne continua calea spre Lacul Galesul si sa coboram pe piciorul culmea Valea Rea, fara a parcurge Portile Inchise. Pana la urma, tura noastra se dovedeste a fi cea mai lunga si mai grea, dar eu inclin sa cred ca si cea mai frumoasa. La 17 suntem la lac si incepem lupta cu jnepenisul si zapada care are doar deasupra o crusta subtire, care se rupe la fiecare pas. In 3ore jumatate ajungem la refugiu, acasa, unde lumea ne astepta cu povesti din turele de catarat din peretii Bucurei 2, bunataturi, vin si jocuri.

 Ultima bucata de traseu spre Peleaga. In ultimul plan se vede varful.

 Baietii admirand varful Peleaga (2509 m)

 Perspectiva spre vf Retezat.

 

Impreuna, pe varf :)

 Coborarea de pe Peleaga, mai usoara decat cea care va urma, de pe Papusa spre Galesu.

 Vf Peleaga vazut dinspre est. In dreapta se vad coltii Pelegii.

 Urcarea pe Papusa.

Perspectiva dinspre est spre Papusa, in ultimul plan se vede Peleaga.

Lacul Galesul.


30 dec
Vlad pleaca spre Bucura 2, pentru a parcurge creasta Vulturilor, iar eu ma alatur unei echipe numeroase din Anotimpul 5 care se indreapta spre Lacul Pietrele. Aici ne despartim de cei cazati la  Pietrele, ajunsi cu o zi mai tarziu ca noi in Retezat si care doresc sa urce si ei cel mai inalt varf al masivului, iar noi, cei de la Gentian, trecem culmea Stanisoarei, pentru a ajunge in Valea Stanisoarei. Pe un damb la soare sarbatorim ziua Claudiei, apoi grupul se divide iar. O parte coboara pe V Stanisoarei spre Pietrele, iar restul o luam pe un valcel in sus, spre Vf Retezat. De aici se deschide cea mai larga perspectiva asupra locurilor: Tara Hategului la Nord, m-tii Tarcu la Vest, crestele Retezatului la Est si la Sud. Inspre sud lanturi de munti se suprapun, dintre care clar se citeste Godeanu.

 Perspectiva spre Bucura 2, din valea Pietrele, peretele unde va catara Vlad.
 Pozele lui Vlad din perete.

 In primele lungimi de coarda.

 In primele lungimi de coarda.

 In a doua parte a traseului.

 In a doua parte a traseului.

 In a doua parte a traseului, partea mai usoara.

 Revenind la tura spre Vf Retezat si pozele mele:

   

Varful Retezat.

 La multi ani Claudia!

Perspectiva spre Est de pe varful Retezat.

 

Bin Laden si butii fermecati pe vf Retezat.



31 dec
Plimbarica sper lacul Taul dintre Brazi, pe diferite bretele mai mult sau mai putin omologate din Parc. Super traseu, catinel catinel, am mers 1:30 min, numai pe curba de nivel spre lac, cu Milena si cu Adi. Pentru ca nu ne-am obosit suficient, am ales sa coboram pe punct rosu si apoi sa coboram pana in drumul forestier dinspre Carnic si apoi sa incepem urcarea spre Gentiana.
Un traseu lejer, tocmai bun pentru o noaptea lunga ce va urma si in care va trebui sa sarbatorim trecerea dintre ani.
Vlad merge la gheata si ramane profund indragostit de monopointuri si de aceasta catarare.
Se poate spune deci ca fiecare asteapta noul an cu bucurie, fiind satisfacut de ceea ce a reusit sa faca inainte de Revelion.

1 ian

Prima zi din an... Lenea e destul de mare, dar vremea buna nu ne lasa sa pierdem timpul prin cabana. Grupul se divide iar, in functie de preferinte, Vlad se pregateste sa mearga la gheata, altii se "joaca" la drytooling, altii merg la cabana Pietrele, la colegii de acolo, la un vin fiert si o ciorba calda. Aleg sa urc iar pana la lacul Pietrele si apoi sa trec muchia, pentru a cobori pe V Stanisoarei pe care n-am mai parcurs-o de multi ani, pentru a incheia tura in vizita la Elena si Cip, la o ciorbita calda.

2 ian

Ne intoarcem spre casa, plecam devreme si ajungem la 16 la Brasov. Ce faina e autostrada! :)





Va doresc...
An Nou Fericit, sa fiti sanatosi, fericiti si sa vi se implineasca toate visele! Vreme buna si cat mai multe ture frumoase impreuna!

Iezer- octombrie 2013

Amintiri din Apuseni

Iar a venit frigul, iar vine zapada si iar ne adunam la caldurica prin case... Asa ca eu va invit sa vizualizati ceva colectii mai vechi de poze de-ale mele... Pe vremea aceea nu aveam blog, descrierea fiecarei ture se facea intr-o agenda si eram cu mult mai constiincioasa si riguroasa ca acum in a le trece pe hartie imediat dupa iesirea in natura.
Ma bucur sa impart cu voi toti amintirile mele din asa locuri frumoase si in special cu cateva fiinte foarte speciale. Pentru inceput. Mihai C. , aceasta colectie iti este dedicata in totalitate!
Cata, Hadrian, Carmen, CMA, C&Stetz, Halin, Johnny, voi ati fost alaturi de mine si ati facut realitate visele de a vedea aceste colturi de rai de care imi este foarte foarte dor!

 Piatra Secuiului

 Primavara timpurie- martie 2009

 Ardascheia

Rimetea si Coltii Trascaului

80+.... in PIRINEI

In sfarsit, la finalul lunii septembrie a venit si vremea concediului.... Destinatia aleasa a fost Spania. Pe scurt am zburat din Cluj pana in Barcelona, apoi am plecat spre Pirinei, ne-am intors in Barcelona si de aici, acasa.

Am plecat in 25 septembrie, 3 muschetari: Catalina, Carmen si eu... si bineinteles, al patrulea muschetar: Tibi, logodnicul Catalinei si singurul baiat al trupei.

Am aterizat in Barcelona, apoi am luat o cartela de 10 calatorii cu trenul/metroul/ bus-ul in zona 1 (10 euro) si ne-am pus pe tren, pana in statia Sants (autogara). Hostelul nostru era in zona autogarii, de unde, ziua urmatoare, urma sa plecam spre Pirinei. Locatia aleasa, dupa mai multe negocieri a fost: Vignemale-Monte Perdido. In vedere mai aveam zona Posets-Aneto si Parc Nacional d'Aiguestortes i Estany de Sant Maurici.
Pot spune ca alegerea facuta a fost una foarte buna si ca as merge iar pe acest traseu, doar ca l-as incepe putin mai din vest, cu un mic ocol spre Pic du Midi d'Ossau si cu rucsaci mai usori. (implicit, o cheltuiala mai mare). Peisajul a fost foarte variat: de la ceva asemanator Retezatului, dar la o scara mult mai mare, la ghetari si munti ascutiti, cu vai foarte adanci si cu ghetari, urmat de peisaje mioritice si apoi de Ordesa, un loc cu adevarat special datorita rocilor.
Vremea nu a tinut cu noi, dar nu a fost nici cea mai rea posibila. Exceptand ultima zi, am avut parte si de soare pe langa ploaie si ceata, din aceasta cauza probabil pozele nu vor fi foarte convingatoare. Dar noi va asiguram ca a meritat si va recomandam sa parcurgeti acest traseu.

26 sept
Autobuz (site alosa.es) spre Huesca (17, 5 euro), urmat apoi de bus-urile Huesca-Sabinanigo si Sabinanigo-Sallent de Gallego (1300 m altitudine). (10, 45 euro impreuna).
Am plecat la 11 din Barcelona si am ajuns la 18 in Sallent de Gallego, dupa vreo 2 ore de pauza in Huesca.
Pe la 19 ne-am pus in miscare, incarcati, spre refugiul Respumoso (2200 m altitudine). Nu stiu cat ar dura cu niste rucsaci obisnuiti acest traseu (citisem undeva 2:30 minute), dar la noi a durat vreo 4:30 minute. (si am mers in acelasi ritm cu niste militari spanioli care aveau aplicatie in zona). Am mers initial prin padure, pe versant. Des auzeam o apa involburata in partea de jos a vaii sau treceam pe langa cate o cascada. Apoi valea s-a deschis, insa tot ceea ce am putut citi era dimensiunea sa imensa. Ajunsi la Respumoso, ne-am trantit corturile langa cabana, alaturi de militari.

27 sept.
Suntem anuntati ca avem voie sa campam in zona, dar ca noi am montat corturile rau, fix in zona de aterizare a elicopterului. Strangem repede, oricum avem traseu lungut de facut cu rucsacii mari. (prea mari). Evident, nu alegem varianta directa, de 5 ore "tres facile", ci cea lunga, de 8 ore, de asemenea, "tres facile". (NB- spusele cabanierului) Aceasta a fost singura zi cu soare din tura noastra, in care am fost f putin amenintati de ploaie. Am plecat pe GR 11.
Am trecut pe langa varfurile Pico Campo Plano si Pico Llena Cantal (2939) si ne-am oprit la lacul Llena Cantal.

Greu la deal...f greu. Urmatoarea bucata de traseu a fost si mai dificila caci a creascut panta. Rucsacii apasau f tare pe bazin si genunchi, pot spune ca mergeam in ritmul in care puteam sa-l duc fara sa-mi afecteze respiratia, incercand permanent sa nu fac miscari bruste ci cat mai la nicel si cursive. Ajunsi in Pasul Cuello de Pe Piedrafita (2765 m) am putut admira lacul Ibon de Tebarrai (in imaginea de mai jos). De aici traseul a coborat mult, pe o distanta destul de mare.

Am admirat Pico de l'Inferno, varful din imagine.
Cand am ajuns la frumosul lac Ibon Alto de Bachimana (2230 m alt ), am parasit GR 11, pentru a trece in Franta.

 

Lacul Ibon Alto de Bachimana

 

 Numai eu stiu cu cat drag am luat-o in sus, la deal, pentru prima data in aceasta tura. Ideea de a trece in Franta mi-a dat putere, aripi ar fi exagerat sa spun, la cum ma miscam, obiectiv vorbind.

Intrarea in Franta  imi ridica si mie multe semne de intrebare legate de regimul de campare. Si iata-ne, dupa o panta de urcat (pe care, chiar n-am simtit-o) ajunsi la granita, in Puerto Marcadau (2541 m). O pancarta ne informeaza asupra intrarii in Parc National des Pyrenees Occidentales, camparea interzisa, bivuacul permis, intre 18 si 9 dimineata si nu la mai putin de 30 min de iesirea din parc. Speriati putin, mai ales de Catalina care tot interpreta cele 30 min de iesirea din parc cu numai dupa 30 min dupa ce iesim din parc, ne-am pus corturile fix in zona destinata bivuacului, deasupra Ref Wallon. (1800 m alt), dar fara sa stim acest detaliu pana ziua urmatoare. Pana aici am facut cam 9 ore si ne-am oprit de cateva ori.

28sept
Ne trezim pe la 6...ploua... Stiam ca vremea se va strica si suntem tristi. Pe la 8 se opreste si la 9 ne punem in miscare. Aflam de la Wallon ca ceata se va mai ridica, se va mai lasa...iar ploaia ne va ameninta toata ziua.

 

                                                                      Refugiul Wallon
Plecam pe HRP (HRP-ul este un traseu care leaga, sau care se desfasoara intre cele doua GR: GR 10- al Frantei si GR 11- al Spaniei).

Perspectiva spre lacul Iou d Árratilha.

 Lacul: Lac du col d'Arratilha
Urcam pana in Cot d'Arratilha (2527 m), unde intram pentru o ora in Spania, ora pe care o petrecem pe curba de nivel care ocoleste varful Punta Chabarron. Intram in Franta iar prin Cuello Pui Zerban/ Cautares (2593 m) si coboram abrupt pana la Ref Culletas de Gaube (2100 m alt).

 

 Ref Culletas de Gaube (2100 m alt)

 Din cauza ploilor si a topirii ghetarului, locul de bivuac e cam inundat.  Fix cand ajungem la refugiul Culletas de Gaube reincepe ploaia asa ca hotaram sa dormim inauntru. Pretul unei nopti de cazare fara nicio reducere este de 21,8 euro.  De aici ar trebui sa se vada una din cele mai spectaculoase peisaje ale Pirineilor....voi incerca sa va conving cu poze ale altor persoane....
Insa cam asa am vazut noi ...

 

De sus, din Cuello Pui Zerban, am ramas impresionati de cum urca ruta noastra ziua urmatoare (aproximativ 2:30 min pana la Ref Bayssellance), o panta care mie imi amintea de peisajele abrupte din proximitatea localitatii Machu Pichu.
In aceasta zi am mers numai vreo 5 ore, insa Carmen acuza deja dureri de genunchi din cauza greutatii din spate si calca chinuit.
Seara in cabana Culletas de Gaube a fost foarte draguta, ni s-au alaturat doi francezi simpatici foc, pusi pe glume si cu chef de conversatie. Ne-am simtit bine la caldura, in compania lor, rasfoind tot felul de carti si reviste despre munte. Am facut intrecere in materie de slanine si, in final, am primit o paine si o butelie cu gaz cu sistem compatibil cu al arzatoarelor noastre, fara de care nu am fi reusit sa ducem tura la bun sfarsit.
Nous savons que vous avez pas de boite e-mail et vous n'utilisez pas des réseaux sociaux sur la Toile, mais nous vous remercions beaucoup pour votre solidarite! Nous esperons vous rejoindre un jour, bisous, >:D<

29 septembrie
 Ploua de dimineata, marunt si des, asa, ca toamna. Depresiv. Nu avem de ce sa amanam plecarea de la cabana Culletas de Gaube (cea in care am dormit) deoarece starea vremii nu se va ameliora in zilele urmatoare. Incepem urcusul spre Baysselance resemnati, nu vom urca pe Vignemale, desi fiecare dintre noi a carat o pereche de coltari grei in rucsac si o speranta in suflet ca va atinge acest varf, cel mai inalt din Pirineii francezi- 3299 m. Vremea nu ne permite, iar ghetarul este unul din cei mai mari din Pirinei. In drum spre Bayssellance, ceata paraseste varful Vignemale pentru cateva momente, pentru ca apoi sa-l acopere definitiv, iar ploaia sa isi reintre in drepturi. La Baysselance (2651 m altitudine) gasim niste harti detaliate ale zonei si hotaram sa coboram pana la Barrage D'Ossoue (1834 m alt)  si cabana de Lurda pe GR 10.
 Ce se vede intr-o zi senina in zona refugiului Bayssellance:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7e/Bayssellance_Vignemale.JPG
Cobararea pana aici este abrupta, nu dificila, iar varfurile pe care le putem intrezari in jur sunt ca niste santinele verzi si ascutite, asemanatoare unor conuri de la matematica, printre care niste chei adanci cu cascade involburate si mari (cum Carmen a vazut doar in Franta :)) ) sapa adanc in teren.

 

 Totul debuseaza la baza conurilor, pe un teren perfect plan, imparatie a marmotelor. Lacul- baraj Barrage D'Ossoue completeaza acest peisaj deosebit. Dupa o mica pauza la baraj (si evident o mica ploicica), incepem urcarea spre cabana de Lurda.
Ei bine, acum urmeaza o mica paranteza cu cateva explicatii legate de cazarea in Franta. In Franta, refugiul este pazit (echivalentul cabanei noastre, presupune o taxa de cazare, un loc unde poti comanda o masa calda...), iar cabana este echivalentul refugiului nostru. Poate arata chiar intr-o stare f rea, sau intr-o stare buna. Cabana de Lurda arata foarte bine, curatica.
La cabana am luat masa si am urmarit o marmota flamanda si fotogenica, preocupata mai mult de umplerea burdihanului decat de tipetele familiei sale si siguranta ei. Horatam sa urcam si sa trecem in Spania si sa campam fie la lacul Ibon dera Bernatuara (2338 m altitudine), fie la refugiul Sandaruelo ( 1700 m alt ).

De la cabana de Lurda, peisajul devine mai mioritic, cu pasuni, vaci la pascut, balegar. Surpriza ne asteapta la trecerea in Spania, cand zarim pentru prima data Ordesa si un lac perfect asezat intr-o caldare, Ibon dera Barnatuara.(ur,matoarea foto)

Coborarea de la lac spre Sandaruelo este abrupta, dar nu dificila, insa senzatia este ca nu se mai termina. (vezi imaginea de mai jos, unde, aproape de vale se vede refugiul Sandaruelo) In aceasta zi am mers aproximativ 10 ore, cu pauze.

Nu putem dormi in refugiu si ne montam corturile alaturi.

30 sept
Ziua lui Tibi! Il trezim cantandu-i La Multi Ani! Multi multi ani fericiti si sanatosi alaturi de Catalina. :)
Ziua incepe cu soare si speram intr-o ameliorare a vremii. Ne permitem sa o lungim deoarece decidem sa facem un traseu mai scurt, sa urcam aproximativ doua ore pana in Port de Bucharo- unde trecem iar in Franta (2273 m) si apoi sa mergem pana la Refuge de Sarradets (2587 m alt). Din Port de Bucharo vremea se strica foarte tare, vizibilitatea scade masiv, iar crestele inalte si ghetarii se acopera de nori si ceata. Tura asta nu mai vedem nimic, nu mai citim nici silueta muntilor din jur. Este insa primul loc in care intalnim semnal la telefon si sunam cu totii acasa. Urmeaza apoi niste cabluri, iar drumul urca pe firul unui torent, provenit probabil din scurgerea unui ghetar de deasupra noastra.
Urcam destul de puternic pe un versant accidentat, cu multi bolovani si iesim pe o mica creasta. Un miros vag de urina ne ridica intrebari legate de apropierea de refugiu, peste care dam in vreo 10 minute.

Pot spune ca acesta a fost refugiul meu preferat. Intrarea era deosebita, pe geam, pe la erajul 1, pe o scara montata in exterior, metalica, solida. Aceasta masura este necesara datorita acumularilor de zapada iarna.

 

 Refugiul (in sensul frantuzesc al cuvantului) intrase in regim de iarna, nepazit, insa erai rugat sa cotizezi cu 6 euro/ noapte/ pers. Plin de carti, calduros, paturi curate, cu saltele, papucei de stat inauntru, vederi... eu personal ma simteam ca acasa. Vederile acelea ne-au innebunit si toata lumea a decis ca merita sa speram intr-o imbunatatire a vremii pentru a vedea frumusetea zonei in care ne aflam. Ca si companie, am avut doua grupuri de nemti, un cuplu si un grup de vreo 5 persoane si doi francezi.
Si iata ca speranta noastra a devenit realitate. La inceput am sarit cu totii din refugiu la geam deoarece se sparsesera norii intr-un colt. Un cer perfect albastru permitea sa vedem Breche de Roland. Ne-am bucurat cu totii ca niste copii, apoi s-a acoperit iar. Dar vazusem Breche, e mare, e frumoasa! Pana la lasarea intunericului insa, cerul acesta albastru a tot aparut de dupa ceata, iar noi ne-am hotarat sa urcam pana in Breche (20 min de la refugiu, cu manutele in... aer si fara rucsac :D), sa profitam sa vedem cat mai mult din zona.
Nu stiu daca Bayssellance era cea mai spectaculoasa zona din traseul nostru, insa pentru mine Refuge de Sarradets a fost cel mai drag, mai spectaculos si mai deosebit loc, unde nu as mai merge o data, ci de mai multe ori.

Cateva din imprejurimile refugiului: Circul Gavarnie (protejat UNESCO, sit natural de o frumusete deosebita)

Breche Roland

Refugiul in sine

Zona inconjuratoare

In sfarsit vedem si noi ghetarul d'Ossoue si varful Vignemale

31 sept
Ne trezim si observam ca afara ploua marunt si des si abia se citeste Breche de Roland. Plecam resemnati spre Cabana Goritz. Trecem prin Breche si parasim Franta definitiv in tura asta. Se apropie finalul turei... Maine nu vom cara rucsacul pe varful Monte Perdido, daca vom urca, iar poimaine doar vom cobori incarcati pana in Torla. Ar fi trebuit sa fie frumos aici si nu e... Singurul meu sentiment de implinire e legat de trecerea definitiva pe partea spaniola, macar apropierea de Barcelona e certa. Valuri de ceata si o ploaie marunta nu ne lasa sa intrezarim frumusetea acestui munte. Sunt multe culori in jur... oare cum s-au format muntii astia? Oare incotro mergem, mergem bine? Caci, desi e parc, nimic nu e marcat. Mergem dupa momai. Coboram o bucata de traseu,apoi trecem prin niste forme asemanatoare crovurilor din Mehedinti, dar cu lapiezuri negre. Ajungem pe o vale larga unde momaile se indesesc, dar din pacate nu contureaza o linie de traseu, ci formeaza o padure de momai: una la stanga, una la dreapta... Impreuna cu Tibi incercam sa citim pe harta unde suntem. Il rog pe Tibi sa argumenteze toate concluziile pe care le trage. S-a descurcat f bine si s-a orientat bine si ne-a demonstrat ca nu poate fi altfel decat cum zice el. Am luat-o deci pe vale in jos, desi, din ce se intrezarea cand ceata se mai ridica, parea ca valea se termina si ca urmeaza un prag... Simteam cum ma dor umerii si nesiguranta traseului ma enerva. Nu ii mai puteam ridica, ii simteam tasati si durerosi iar o plimbare aiurea prin ceata nu-mi suradea deloc. Dar nu a fost cazul. Nesperat, dar ceata a inceput sa se ridice. Noi coboram vertiginos pragurile unui canion imens, iar eu ma rugam sa nu coboram pana jos in vale si sa fi trecut de Goritz. Dar, ca de obicei cand esti obosit, nu apreciezi bine distantele si timpul: ceea ce mie mi s-a parut o coborare lunga s-a dovedit a fi numai una de aproximativ 700 m.

 

Acesta este canionul Ordessa, vazut de langa Goritz.

 

Din pacate, in aceasta zi luam decizia de a nu ne forta spre varful de 3350 m, sa asteptam ziua urmatoare cand prognozele se anunta foarte bune.  Din pacate prognozele nu s-au adeverit si, pe langa ceata multa, am avut parte de ploaie si de un plafon de nori care nu s-a ridicat deloc, de la rasaritul soarelui pana la lasarea intunericului.

Torla, micutul orasel de la poalele Ordessei, cale de intrare spre parcul national Ordessa-Monte Perdido.