Supercalifragilisticexpialidocious

luni, 26 octombrie 2015

Piatra Craiului- Padina mea preferata

Am plecat 8 voinici la drum,spre Plaiul Foii insa, la intrarea in traseu, la o ora f matinala (10:30) ne-am impratit in doua echipe. In echipa mea au fost: Poesie, Misha si Gabi.
Am urcat prin Poiana Cotofenei si am parcurs o particica scurta din Braul de Mijloc, pana la intrarea in Padina.
Cred ca m-am bucurat la fel de tare ca prima data de parcurgerea traseului. E un drum care ma incarca cu energie, nu pot sa nu ma opresc si sa ma minunez la fiecare saritoare de peisaj, de pietre. Ma simt ca un copil care atinge prima data stanca sau catara ptr prima data si-i iese. Miscari frumoase, usoare, ne duc repede sus. Este ceata doar pe versantul vestic. Stam putin la Ascutit si coboram pe noul traseu marcat, br. Cioranga, ramura de sus.
La 19:30 suntem inapoi la masina. Nu tarziu dupa noi apare si cea de-a doua echipa si trupa se reintregeste in Zarnesti.

Veselie mare :)

Woman power :D

Bau!

Hmmmm.... deci cum iti estimezi tu nivelul la catarat? Muahaha

Cataram, cataram

Coborarea pe traseul marcat

Peretii din Padina Popii

Pe braul Cioranga, ramura de sus

Padina mea preferata

Si ... POZA MEA PREFERATA, multumim Misha :)

joi, 8 octombrie 2015

Ture BIEN DORMIR

"Bien Dormir" este grupul pe care viseaza toata lumea sa il aiba la serviciu.
Bien Dormir a fost o sansa....care s-a nascut din niste vise, o dorinta imensa de bine, frumos si armonios.
Fizic, Bien Dormir este format din arhitecte, prietenele mele, oameni simpli cu program incarcat, dar cu talente atat de speciale incat iti ridica parul de pe spinare cand si le pun in valoare.

Impreuna am invatat de la Catalina Poesie (Nichita Stanescu ) sa spunem tare :

"SUNT UN OM VIU"

Impreuna am reusit sa facem cateva ture, atat in cursul saptamanii cat si in week-end. Important este ca mai avem o groaza de planuri impreuna... pe care sper sa le realizam si sa vi le impartasesc si voua.

Piatra Mare

Crai cu ViaCarpatica

Fagaras-Vama Veche

Prima tura pe care vreau sa vi-o povestesc este aceasta. Este speciala ptr noi, implinind unul dintre visele fiecarei participante: Cata sa mearga la Podragu (sa vada marmote), Georgi sa ajunga pe Moldoveanu si eu sa cobor spre Sud, pe un drum lin si lung... care sa coincida cu un drum initiatic...in care sa-mi asez eu anumite sertare in ordine.
Deci, am plecat trei voinice intr-o zi de marti (ptr ca luni nu eram gata si intremate dupa bautele din uichend -Georgi :P) cu personalul. Am reusit sa ajung la timp, chiar daca acest lucru se intampla in gara Bartolomeu. In tren povestim si povestim pana cand vine un individ la noi care o intreba pe Catalina: "-tu esti Simo Tamas? - Care Simo Tamas, noi n-avem asa ceva :)) "

Ne suim din Ucea in masina de Victoria, fetele in fata, eu in spate. Dupa o calatorie amuzanta, cu un sofer tanar si curios ("Unde mergeti fetele? La mare? Asa???? ) si un cap dat de tetiera din fata, datorita modului de inchidere a conservei in care am intrat, coboram in oras. De aici drumul nostru se continua pe jos, pe asfalt, apoi pe forestier, apoi ne ia cineva cu masina benevol, iar pe forestier... pana la urma pe carare.

Ajungem dupa 16 la Podragu, punem cortul... urmeaza sa dormim "trei romantic" (Misha citire). Dar... sa dormi la ora 17... nu-i un lucru placut... chiar daca te trezesti de la 5. Ne gandim noi ce sa facem, stand ca "tinerii" la "poarta cortului" si facand posta un cogniac maramuresan, cand ne abordeaza niste polonezi Vorbim, impartim cognacul si suntem invitate in cabana... So, asa incepe o seara minunata de cabana; La un moment dat Georgi preia chitara, si, in toata sala de mese (plina de oameni) se face brusc liniste, iar vocea ei rasuna de-ti ridica parul pe maini si pe spinare! (V-am spus ca fetele mele is talentate :) ).
Mergem noapte tarziu, fericite si imbujorate, la culcare.
Ziua urmatoare pornim pe traseu cu polonezii, care urmeaza sa ne paraseasca in creasta, ei parcurgand traseul spre Balea. Sunt draguti ca ne asteapta si ne dau amintire... un carnat :D
Foarte consistent, va fi impartit de noi pe tot parcursul turei pe munte.

Mult succes, dragi polonezi!

Si iata trapezul!
Catalina se simte mult mai intremata decat mine asa ca cobora sa ia o scrisoare, lasata special ptr noi in refugiu de Via Carpatica; Georgi e incantata ca urcarea pe "Acoperisul Romaniei " nu a fost asa solicitanta si ca ajunge pe vf.

Catalina ne citeste scrisoarea. Vlad Spiru scrie extraordinar, emotionant. Niciodata n-as fi putut sa ma gandesc la imaginea aceea a ciobanului, care, aflandu-se in cel mai inalt punct al Romaniei, priveste spre mare. O imagine profund romaneasca, doua leagane de cultura, doua extremitati care ne definesc granitele, profund inradacinate in identitatea noastra.
Luam rucsacii cu noi pe varf, un lucru ciudat ptr majoritatea turistilor pe langa care trecem. Asta pentru ca noi plecam intr-o aventura de multe ore, pe culmea Malitei. Catinel, pisc dupa pisc... si zari dupa zari se schimba sub ochii nostri. Poteci bolovanoase, cu Moldoveanul in spate, dintr-o perspectiva necunoscuta, urmate de caldari, un lac glaciear si multe culmi inierbate si pustii se succed incet. Incet incet. Iar noi memoram rand dupa rand, vers dupa vers:

Sunt un om viu
Nimic din ce e omenesc nu-mi e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur intotdeauna ca sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata
pentru ca
am o idee din ce in ce mai buna
despre viata.

Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor
Dintre mine si numere,
Bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.

Am si-un defect un pacat
Iau in serios iarba,
Iau in serios leii,
Miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana aproape de mana
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.

Dintr-o astfel de intamplare
Mi s-a tras marea intelegere
pe care o am pentru Ulise- si
barbatului cu chip ursuz, Dante Aligheri.

Cu greu mi-as putea imagina
Un pamant pustiu rotindu-se
in jurul soarelui...
(Poate su fiindca exista pe lume
astfel de versuri)

Imi place sa rad, desi
rad rar, avand mereu cat o treaba,
ori calatorind cu o pluta la nesfarsit,
pe oceanul oval al fanteziei

E un spectacol de neuitat acela
de-a sti,
de-a descoperi
harta universului in expansiune,
in timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!

E un trup al tau vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase
Nu-ti ofera vreo sansa
Sa-l mai gasesti.
Imi desfac papirusul vietii
plin de hieroglife,
si ceea ce pot comunica
acum, aici,
dupa o descifrare anevoiasa,
dar nu lipsita de satisfactii,
e un poem inchinat pacii,
ce are pe scurt, urmatorul curpins:

Nu vreau, cand imi ridic tampla din perne,
Sa se lungeasca-n urma mea pe paturi
moartea,
si-n fiece cuvant tasnind spre mine,
pesti putrezi sa-mi arunce, ca-ntr-un rau
oprit.

Nici dupa fiecare pas,
in golul dinapoia mea ramas,
nu vreau,
sa urce moartea-n sus, asemeni
une coloane de mercur,
bolti de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tineretea mea s-ar sparge.

E o fertilitatea nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii
Magnetic, timpul, clipita cu clipita,
gandurile mi le-nalta
ca pe niste trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii.
Umbra de mi-as tine-o doar o clipa pironita,
S-ar si uple de ferigi, de balarii!

Doar chipul tau prelung iubito,
Lasa-l asa cu este, razimat
Intre doua batai ale inimii mele,
Ca intre Tigru
Si Eufrat.

Moldoveanul vazut din Sud, pam-param !

Ziua urmatoare ne trezim fericite. Visam la mare. Marea pe care o vom vedea...necuprinsa, o alta zare. Cu totul alta. Si o mare aventura pana acolo, cu doua opriri importante: casa Elisabetei Rizea si Corbii de Piatra.

O buca' de carnat... sa ne'ajunga pana in civilizatie :)

Privind spre Fereastra Mare

Casa Elisabetei Rizea

Rodnei

marți, 30 iunie 2015

Slovenia- iunie 2015

Vacanta 2015- o saptamana de iunie in Slovenia
Echipa: Raluca + Simo, iar mai apoi Sam si Molie, prietenii Ralucai din Elvetia.

A fost o vacanta plina, cu un program variat si incarcat, dar foarte frumoasa.
Am plecat la drum cu Eurolines, deoarece am luat si bicicletele cu noi, si coburi si un rucsac, caruia i-am gasit un prieten, un alt rucsacel...
Adevarul este ca nu ma pt plange de bagaj, incapea tot ceea ce am pus in coburi intr-un Deuter 35+10, cu cortul prins pe afara.

Am ajuns fara intarziere in Liublijana, pe la 4 si ceva dimineata. Locul era total strain, o gara noua...Yeeeeiiii! Avem legatura buna spre lacul Bled, cam la o ora de la sosire. Tocmai bine ca ne mai trezim din intepenire si reusim sa legam rotile. Eu tot am un film in cap ce nu-mi da pace: daca nu le-am prins suficient de bine se desprind cand e viteza mai mare si dragul si mai si.... Si???

Trec cu greu peste, cam dupa o zi de pedalat. :))

In tren avem prima surpriza placuta, respectiv ca nu platim locul bicicletei. La ei costa 3-4 euro pe zi sa transporti bicicleta in cate trenuri personale vrei, insa nasul, un "handsome boy" care stia si engleza, ne spune ca nu ne percepe taxa daca nu facem decat o singura calatorie in acea zi. Ne dam jos in si pornim pe biciclete, pe o pista care meandreaza frumos pe niste delusoare. Totusi bagajul este greu.
Astazi dam inconjurul lacului Bled, insa oboseala si bagajele ne determina sa nu urcam la castel. Ne indreptam apoi spre Bohinji, unde ne punem cortul, la campingul dinspre cascada Savica. Cazarea costa 10 euro/ noapte / persoana. Cortul meu era cam mic... pentru campinguri merita sa ai unul mai mare, sa nu intri pe burta si sa nu poti sta in fund, tinand cont ca nu platesti suprafata pe care o ocupi, ci numarul de persoane cazate. Ne mai plimbam cu bicicleta pana in statiune sa luam mancare si sa vizitam biserica si luam o pauza de 24 ore... timp in care mi-am testat cortul la ploaie torentiala si am dormit pe rupte.

Lacul BLED.

Drumul de bicicleta pana la Bohinji.

Lacul si biserica de langa Bohinji.

Ziua doi - e o pauza totala in vacanta, un fel de pata de cerneala ce acopera tot scrisul... Important este, insa, ca ne-am odihnit si ca au avut ocazia norii sa se scuture pentru a pleca in ziua trei spre munti.

Ziua trei
Intuind ca nu avem echipamentul necesar, ne hotaram sa facem o tura usoara si lunga, care sa ne dea o idee despre Triglav. Cand am plecat (undeva pe la ora 12:00 din camping) norii se ridicau cu viteza si zapada cazuta in ultimele zile se vedea foarte bine. Am lasat bicicletele si cortul montat in camping, neplatind nimic pe perioada cat urma sa nu dormim in el.
Plecam spre Savica pe sosea. Dupa cativa kilometrii (putini, 3-4), incepem urcarea pe carare. Luam rapid altitudine. Drumul este abrupt, iar perspectivele care se deschid din ce in ce mai frumoase. Ajungem la Crno jezero, ca doar fiecare munte din tarile slave are asa ceva. Este in padure, dar deja albul calcarului este vizibil. Mai urcam o perioada prin padure si iesim la gol. Suntem intre doua creste calcaroase, una asemanatoare cu Craiul care isi pravale grohotisurile, ca in zona Marelui Grohotis, spre noi. Cealalta culme este mai indepartata si diferita de peisajul calcaros al Craiului. Lacurile sunt un element de noutate in peisajul atat de asemanator cu cel am muntelui de langa Zarnesti. Sunt lacuri adanci, de un verde smarald. Urcam o perioada cu un croat, de care ne despartim in apropiere de Zascavska Koca (cabana), noi hotarand sa mergem mai departe, cam inca o ora si ceva, pana la Koca na Dolicu. O decizie f buna, deoarece urma sa asistam la ritualul de imperechere al ibexului, sa-i admiram de foarte aproape (aprox 7m). Drumul spre Koca na Dolicu pare dintr-o alta lume. Ceata se joaca putin cu noi, iar imensitatea de piatra a Kanjavec-ului si a platoului de la baza acestuia imi dau impresia unui peisaj dintr-o alta lume. Ajungem la apusul soarelui dupa Jalovec la cabana, unde ne cazam, la pretul de 23 euro/noapte. Suntem primii turisti ai sezonului si totul miroase a nou si curat.

Luam repede altitudine, in vale se vede lacul Bohinji.

Crno Jezero.

Lacurile gemene si prima cabana intalnita.

Creasta care seamana cu Craiul

Impresionanta lume de piatra a Kanjavec-ului.

Apus dupa Jalovec, vazut de la cabana Koca na Doliciu.

Ziua patru
Decidem sa mergem spre Triglav, desi, in ciuda incurajarii tuturor ca nu e zapada, eu intuiesc ca la cei 2864 m ai sai, in acest an atat de capricios si cu o iarna lunga, limbile de zapada inghetata nu vor intarzia sa apara. Reusim sa urcam pana la baza sa, unde un indicator ne anunta ca mai avem o ora pana pe varf. Pana aici totul era sigur, de aici insa, urma o mica catarare pe stanci, care se continua cu o vale cu zapada inghetata, pe care nu am vrut sa ne bagam fara echipament (Raluca avea niste ghetute scurte si nici una din noi nu avea bete telescopice, de coltari ce sa mai spunem...). Deci facem poze cu minunata panorama care ni se deschide spre Jalovek si ... probabil Alpii Austriei si coboram inapoi la cabana.
Coboram apoi spre Vodnikov Dom, de unde "alegem" (a se citi nimerim) o ruta nemarcata spre catunul Krstelnica, trebuind sa urcam din nou o creasta, inainte de a parasi definitiv Triglavul. Orientarea cu harta a fost usoara, insa nu am reusit sa gasim intrarea pe drumul marcat. Din Krstelnica pana in urmatorul catun, Blato, drumul coboara abrupt, e un fel de drum de taf absolut oribil, noroios si deranjant la genunchi. Oboseala se simte, vremea e din nou inchisa. Facem stopul in Blato, de unde suntem luate si duse in Stara Fuzina.
Ziua nu se termina aici, ajungem la cort, destul de murdare, este frigut... si vine o ploaie care ne obliga sa ne bagam in cort si sa asteptam pana sa ne spalam si sa ne organizam in lipsa de spatiu... Ce rau e intr-un cort de creasta, intr-un camping mare!

In drum spre vf. Triglav

Punctul nostru de maxim.

Creste, creste, creste...

Portiunea pe care am decis sa nu o urcam din cauza lipsei de echipament.

La revedere Triglav!

Ziua cinci

Plecam spre mare!
Pedalam pana la Bohinska Bistrica, privind din cand in cand in urma, spre Triglav. De aici luam trenul pana la Sezana. Trecem printr-un tunel luuung si vechi, facut de austrieci, apoi urmarim cursul raului Soca, de un albastru verzui cum n-am mai vazut decat in apa lacurilor situate sub ghetari.
In Sezana ne invartim putin pentru a gasi drumul spre Trieste. Urcam, pentru ca in final sa coboram extrem de mult, pana in marele oras italian. Aglomerat (scutere, masini, pietoni), zarva mare, limba latina... chiar si romana, multa istorie, cam aceasta a fost impresia despre Trieste. Eu ma bucuram nespus de atmosfera, simteam ca vacanta noastra a fost destul de linistita pana acum... asa ca o zarva mare era exact ce-mi trebuia. Trebuie sa mentionez ca in tara n-as fi avut curajul sa pedalez pe acolo, insa cu coburi si cu autoincurajare, am zis ca trebuie sa supravietuiesc in astfel de conditii. Ceea ce nu vezi in vest, sunt in general prostii de la noi care accelereaza doar ca sa-ti arate ca ei au fundurile in masina, iar tu pe o amarata de bicicleta, cu care nici nu ai dreptul sa circuli. (parerea lor, hac hac)
Noaptea o dormim in Ancarano, in care ajungem dupa ce trecem cu bacul din Trieste in Muggia.

La revedere Bohinji!

Trieste

Ziua sase
Plecam alaturi de prietenii Ralucai spre Portorose. Initial credeam ca vom face destul de repede kilometri, insa relieful deluros si coburii ne incetinesc avansarea. Nu vizitam Koper, deoarece planuim sa ne intoarcem ziua urmatoare sa il vedem. Trecem prin Isola si intram pe o ruta de bicicleta care ne scoate in Portorose. De aici ne intoarcem spre Piran si punem cortul in Strunjan.
Dupa o binemeritata baie in mare si amplasarea cortului, respectiv a hamacelor, eu intru pe mood-ul de vizitare, asa ca ma intorc in Isola. Orasel mic, il parcurg repede, devine frig, vin nori dinspre mare... decid sa ma intorc. Urc printre vii, pe drumul de bicicleta amenajat pe o fosta ruta de mocanita. Aceasta se numeste Parenzana, porneste din Muggia si ajunge in Croatia. Este amenajata cu tunele, indicatoare, o ruta superba de parcurs in mai multe zile (are 130 km si 1220 m denivelare pozitiva, peisaj foarte frumos, care te imbie cand la o baie, cand la poze si la admirat, sau vizitat orasele)
Intru in Portorose (oras cochet...casinouri...(un fel de Sinaia la noi-, pe care nu ajung sa le vad f bine). Incepe o ploaie cu tunete si fulgere...bulbuci si tot tacamul. Prietenii mei sunt undeva in Piran, iau o masa cu specific sloven. Am trecut pe langa restaurant la pranz, dar ma gandesc ca nu are rost sa-mi bat capul cu gasirea lui. Ma opresc de trei ori pana in Piran, fac pauze lungi deoarece ploaia este f puternica. Ma decid sa ma ud total si sa ma indrept direct spre cort, cand realizez ca ma afla la 50 m de restaurant. Parchez bicicleta si intru.

D8-Parenzana.

La baie in Piran.

Izola vazuta de pe Parenzana

D8-Parenzana

Festin

Ziua sapte
Din pacate, caile ferate slovene au fost afectate de iarna lunga dintre 2014 si 2015, prin urmare exista un singur tren care circula intre Postojna si Koper. Acesta pleaca la 6 dimineata, iar noi ne-am gasit in imposibilitatea de aa ajunge in capitala, asa ca inchiriem o masina pana la Postojna, unde ne oprim sa vizitam pestera. Pedalam apoi 10-15 km spre castel si ne intoarcem sa luam trenul spre Liublijana.
Din punctul meu de vedere (si am facut speologie vreo 3 ani), pestera este extraordinara! (nu ma gandesc acum la electrificare, trenulet, alei). Ma gandesc cum era sa descoperi asa o frumusete ... cat de greu era de parcurs fara aceste amenajari... si la cat de special este proteusul. Proteusul este cel mai mare animal de pestera (este de marimea unei soparle) Depigmentat, fara vedere, cu niste mici branhii rosii, traind in jur de 80 ani, din care uneori 7 ani consecutivi fara sa manance, este o fiinta extrem de firava si deosebita. Eu am simtit, pentru a doua oara in aceasta excursie ca sunt norocoasa.