Imi era dor de valea Vladusca si ale ei trasee. Am multe amintiri frumoase de acolo, iar anii trec si parca se asterne praful, si, odata cu el, o serie de intrebari. Trebuie reiterate imaginile si trairile, simt foarte acut acest lucru.
Simt asta pentru ca locul e legatura mea cu trecutul, cu viitorul, cu fiinta mea, cu efemeritatea. El imi da stabilitatea si certitudinea ca totul merge conform randuielii firesti, prin vesnicia lui, in cazul muntilor si prin evolutia lui, in cadrul orasului.
Locurile raman aceleasi, dar oamenii nu. Si totusi locurile imi amintesc, mai mult decat orice, de oameni. Si alegand sa merg cu pe un nemarcat cu cateva persoane, ma leg cu un legamant de ele: ne vom simti bine azi, va fi liniste, va fi voie buna, ne vom intoarce toti acasa, vor fi imagini care ne vor bucura sufletul o viata. Si vom experimenta una din cele mai deosebite calitati ale omului: dorinta de cunoastere. Ne vom asuma decizii, uitandu-ne sincer unul la altul.
Sunt lucruri pe care nu le facem multi in fiecare zi, in orasul in care fiecare poarta o masca si in care fiecare are un loc prea-bine-cunoscut si o rutina.
"Bref", m-a apucat nebunia aia veche: mi s-a intiparit o idee in minte, ca un foc mocnit ... care abia asteapta prima pala de oxigen sa iasa vapaie.
Si vapaia a iesit: Adelin merge in Crai cu doi pusti pe Lancii si continua pe creasta spre Zarnesti.
Participanti: Ghighi (Adi), Adelin, Alex, Simona
Plaiul Foii- Padina Lancii-Iesire ora 11, La Lanturi, trecerea mult dorita, Anghelide
Lancii, floare la ureche, traseu frumos, si mai ales iesirea de la ora 11, ruta pe care nu se poate sa nu o indragesti si sa nu vrei sa o parcurgi des.
Plecam cu trenul de 20 vineri din Brasov. Intentionam sa dormim la Spirlea, iar de dimineata sa plecam spre Poiana Inchisa. La 11 suntem la refugiu, ne astepata niste cetateni din Rep. Moldova, putin imbatati de Nea Jack Daniels. La 12 merg si eu la culcare, iar baietii mai raman la foc pana la 1. Eu nu reusesc sa dorm langa cei doi moldoveni din patul de sus, pana dupa ora 2. La 4 si ceva se trezesc pustii, iar eu incerc sa mai adorm, insa nu prea imi iese. Plecam din Spirlea la 6:20. Timpii intermediari nu-i mai stiu, doar ca la Grind suntem la 10:15. Pe Lancii a aparut un cablu nou, la saritoarea pe care eu ramonam mereu, in rest, "Toate vechi si noua toate".
De la Grind ii dam in jos pe traseul La Lanturi. Incep sa simt puternic oboseala in picioare. Trebuie sa recunosc ca imi era destul de necunoscut sentimentul. Nu dupa mult, facem dreapta si iesim pe Braul de Mijloc. Traseul se citeste foarte bine, iar baietii il cunosc, l-au mai parcurs in ultimele saptamani. Cred, insa, ca a fost o premiera pentru toti sa il abordam din partea asta. La o limba de grohotis bine-cunoscuta viram stanga. Urmeaza canionul, apoi degetul lui Anghelide si, in final, poarta. Nu pot sa nu-mi amintesc ca pe acest traseu am fost prima data cu mama si ca la final, mama sarea si fugea fericita la vale, cu o putere incredibila. Stiu ca m-a lasat in urma atunci.
La 15:10 suntem la baza peretilor Pietrii Craiului si baietii decid ca ar mai urca putin si pana la Craita. Eu insa simt ca nu mai vreau sa urc, ca ma misc greu si le propun sa ii astept pe drum. Alex o rupe la fuga spre Zarnesti, iar Adelin si Adi lasa rucsacii si incep urcusul pe un grohotis in stanga, spre o carare bine conturata. Eu cobor pana in vale si intersectez o alta limba de grohotis ce venea din stanga si se continua cu valea, in dreapta. Ma asez pe un bolovan acolo. E ciudat. Am un sentiment de indoiala... de nesiguranta: daca valea continua, baietii unde s-au dus? Astept cuminte, pana incepe sa tune puternic. Zona in care ma aflam nu-mi permitea sa vad exact unde fulgera, dar poate a fost mai bine asa. Ma decid sa mai cobor putin, unde padurea e mai deasa. Incepe ploaia si ma adapostesc. Dupa vreo 40 de minute ploaia se opreste si ii dau repede la vale, speriata fiind ca poate baietii au plecat pe Braul de Jos spre Spirlea si apoi in Plai si ma asteapta acolo. Dupa 2h si 30 min, trupa se reintregeste si plecam feriti acasa. Draga Craita, next time!;)
Traseu 2
Craita-Braul de Mijloc-Braul Soarelui- accidental Br. de Sus- coborat pe o vale inapoi in Br. Soarelui- V Podurilor
Adelin, Cristi, Simona
Dar ce credeai tu Simona, ca Podurilor e Lancii?
Mno, cu aceasta gluma m-a intampinat Nicu, dupa tura.
Si da, Podurilor nu e Lancii. si Br Soarelui nu e Br. de Mijoc.
Am revazut Craita dupa ceva mai multi ani, si cu mare bucurie vad ca a inflorit. Dragii mei, care ati lucrat la refacerea ei, ati facut treaba foarte buna. Este cel mai frumos refugiu ascuns pe care eu l-am vazut vreodata in tara la noi. Gabi, jos palaria, nu iti trebuie nici arhitect, nici structurist!
Ca de obicei, aleg varianta care urca direct in Br. de Mijoc, pentru ca sunt multe saritori cu stanca solida. Tura asta, aceasta portiune de traseu a fost si plina de flori de colt. La jonctiunea cu Anghelide, privim inca o data in urma si observam alte trei persoane care urca, paralel cu noi. In rest, nu am vazut pe nimeni in traseu, si nici nu ne asteptam. Interdictia de a parcurge trasee nemarcate este mult mai respectata decat ma asteptam. Facem stanga pe Br. Soarelui. Cred ca prima vale de pe Br. Soarelui ar putea fi usor urcata pana in creasta, vreau sa incerc acest traseu candva. Noi continuam si urcam si coboram, destul de mult, valcele succesive. La un moment dat imi dau seama ca locul imi e total necunoscut si incep sa ma agit. Prea mult poate. Scoatem o harta desenata de Mugurel Ilie si realizam ca suntem pe Braul de Sus. Adelin cerceteaza zona si coboara o vale spre un loc indicat de mine. Ne striga: se poate, haideti! Coboram valea si ajungem exact unde trebuie; cred ca aceasta alegere a fost o varianta mult mai buna decat cine stie ce valcel friabil din traseul clasic de Br. Soarelui. Fata de amintirile mele, Braul Soarelui mi s-a parut mult mai friabil, fiecare din noi ramanand cel putin o data cu un bolovan in mana.
Ajungem in V. Podurilor. Alegem un valcel pe stanga, conform descrierilor citite. Parea, oricum, mai prietenos. Dupa aceasta decizie, am continuat tot inainte (in sus), nu pe fetele inierbate sau cu limbi de grohotis din stanga. Perspectiva se inchidea frumos in sus, cu stanca solida si praguri succesive cam de doi metri. Psihicul m-a lucrat si, la un moment dat, la o saritoare am cerut semidoarda, sa ma trag de ea. S-a invartit Adelin sa vada unde s-o puna, pana am zarit un piton. Oare chiar am nimerit varianta clasica de iesire in creasta? Asa din prima? Am luat decizii bune in teren, a fost fain. Am ajuns la ora 18 in creasta. Cam tarziu. In trei ore jumatate pleca ultimul tren din Zarnesti, asa ca am mancat putin si apoi am lasat picioarele sa mearga la vale. Am ajuns la 21 la gara, coborand pe Padinile Frumoase-Curmatura-Zanoaga, la timp pentru a cumpara ceva de mancare si a ne sui in tren.
