V Malinului 30 martie 2014

"Doo fete si Malinul".
Dana: Simo, care e Malinul? Ala? Sau ala?
Simo: Nu se vede de aici... inca putin...

Urmand traseul banda galbena, din Busteni spre Poiana Izvoarelor, Malinul se intrezareste pentru prima data pe sectorul unde se coboara de pe Galma Mare spre Poiana Costilei. Din acelasi loc, in transparenta primaverii, tot Bucegiul rasare brusc printre ramurile copacilor,  din nimic, si te priveste de sus, ca un urias sau o cetate imposibil de cucerit. Aceasta imagine te poarta direct cu gandul spre Alpi sau alte creste similare, din alti munti, vazuti doar in reviste. Valea Malinului se intrevede deasupra V Poienitei, aproape verticala si acoperita cu zapada.
Ajunse in poiana, observam ghioceii si brandesele care acopera toata pasunea. Alta data, le-am fi acordat mult mai multa atentie, insa tura asta eram emotionate de ideea urcarii pe Malin, singure... fara macar sa cunoastem intrarea. (nu e cazul sa ne judecati, daca nu reuseam, ne intorceam acasa cu un brat de flori si urcam pe Pripon) Noi stiam ca intrarea nu se face direct pe vale, ci putin inaintea ei, prin Poiana Costilei. Am avut insa ajutoare ("suna un prieten") de nadejde, care ne-au sfatuit perfect, asa incat ne-am dus ata spre intrarea pe vale, am urcat panta, am gasit cararea, iar in capatul ei (dupa o urcare de jumatate de ora), am coborat pe Hornul Pamantos, in Malin.
Stiam ca voi numara toate "etapele" turei: prima: sa nimerim intrarea pe vale, a doua, Hornul Pamantos, iar a treia, valea in sine.
Primele doua etape s-au terminat cu bine si am ajuns in jurul orei 12 pe Malin. Ne punem coltarii si plecam cu avant, este totusi tarziu, iar calculul meu aproximativ este de 3 ore pana sus, pe platou. Reusim sa ne tinem de "socoteala de acasa".
Urcarea e la inceput usoara, zapada nu e f inghetata, iar coltarii se infig bine. Prima saritoare, dotata cu cablu, este acoperita partial si noi profitam de puntea de zapada pentru a o trece. In jumatate de ora insa, soarele scalda valea intr-o lumina puternica. Pun ochelarii, ma gandesc la crema de soare care imi lipseste din dotare, dar continui fara sa-mi fac probleme deoarece sunt toata acoperita, doar un pic de nas si de obraji intrezarindu-se de sub casca. Zapada cazuta la inceputul saptamanii este uda si se desprinde de patul de baza. In functie de grosimea stratului, infig mai mult sau mai putin pioletul si coltarii, pentru a atinge stratul vechi si stabil, caci partea de sus e inselatoare.
Dana aluneca intr-o zona putin inclinata a vaii si o ia cu viteza spre vale. Se intreapta la inceput cu capul in jos, se intoarce f frumos si in 4 m se opreste in piolet.Adevarul e ca nu-mi inchipuiam ca s-ar putea prinde asa viteza pe asa panta. Zapada isi schimba consistenta pe parcursul vaii, sunt locuri unde stratul superior, subtire, se crapa sub forma de placa (superficial), dar nu pleaca. La iesirea in creasta devine iar tare, o adevarata placere de urcat la coltari, insa foamea ne taie din dorinta de a savura aceasta ultima urcare.

 Masa pe platou si o scurta relaxare

Coborarea o vom face pe Pripon, alaturi de doi constanteni si un grup din Bucuresti. Alegem sa coboram pe vale pana jos, fara sa o luam pe la stana. Ultima saritoare insa, inalta de vreo 6 m, trebuie coborata in rapel. Sub ea ne asteapta Kao si Nelutu, membrii Amicii Salvamont si coechipieri in alte trasee. A fost o intalnire care nu a putut decat sa ne bucure. Am coborat impreuna, am strans cativa ghiocei si cateva branduse in Poiana Costilei, am povestit cu Dana pe drumul de intoarcere cate-n luna si in stele de n-am simtit sectorul Poiana Costilei- Caminul Alpin.
A fost o tura de vis!

Multumim celor care ne-au ajutat sa gasim intrarea pe vale: cei care ne-au dus cu masina de la iesirea din Busteni la intrarea pe banda galbena, Corinei si lui Johnny.

Va doresc si voua asa zile frumoase, sa mergeti cu prieteni, cu voie buna, cu calm, in tihna si sa experimentati mereu ceva nou.