Valea Sambata

Poate ca multi din voi ati parcurs traseul M-tirea Brancoveanu- Cab. Valea Sambetei, unul din cele mai accesibile si usoare puncte de intrare in masivul Fagaras.
Eu am stat prima oara la intrarea in traseu in clasa a 9-a. Atunci mi s-a aprins un fel de beculet: pe aici se poate urca pe Moldoveanu', e de tinut minte si facut candva. Nu a trecut bine anul si in clasa a 10-a am facut o mica gasca si am pornit spre varfuri. Iar de atunci multi ani am revenit, cel putin o data, in apropiere de 1 mai, la Sambata. Iar valea era mereu frumoasa: la inceput cu pantele abrupte ce o strajuiesc, cu roca aceea dura strajuind malurile si apoi cu muschii, brandusele, avalansele curse... Dar ceea ce iti atragea cel mai mult privirea era apa. Simteai ca e vie si datatoare de viata, o vedeai curata, verde si clara, mare si involburata. La trecerea pe poduri ii simteai suflul si uneori si picaturile reci.
Au trecut insa vreo 6 ani de cand n-am mai urcat la Sambata. Nici nu-mi vine sa cred cat timp a trecut si cat de bine imi aminteam traseul. Azi, insa, eu am inmormantat cunoscuta imagine a raului, a traseului, a oamenilor pe care ii poti intalni in acest loc, care a fost candva, minunat.
De azi realitatea e alta. Iar restul sunt vise de odinioara. 
Desi am spus ca mereu pe blog ma voi bucura de tot ce vad si va voi arata cat de frumos e sa descoperi locuri noi, situatii si oameni noi, acum trebuie sa-mi impartasesc tristetea. O atat de profunda tristete incat nu o pot descrie. Dezamagire, revolta, ura se amesteca si se inabusesc in mine. Imi vine sa urlu pentru ca nu inteleg cum putem distruge apele de munte, ecosistemul, pentru ca nu pot sa cred ca avem conducte mari si bazine de apa, garduri de sarma si constructii de beton, un drum larg si o exploatare forestiera in numele energiei verzi!
Si totusi inteleg. Inteleg ca aici e lumea nimanui si ca toti isi fac legea cum pot. Ca e o afacere din care unii au de castigat si o tara de indiferenti visatori la castiguri ilicite pierd total.
AAAAAAAAAAAAAAA!

Vis-a-vis este cararea... noi insa merem pe noul forestier.

Poze de pe cararea care astazi este acoperita de busteni:

Spre capatul amenajarilor:

Acesta este punctul in care se trecea apa prima data dupa intrarea pe carare. (acum cararea este impracticabila, fiind bustenii de mai sus in carare)
O poza veche va arata valea, asa cum o stiam:

Capatul amenajarilor:

Cateva detalii despre distrugerile din Fagaras, intr-un filmulet preluat de pe youtube si ptr care nu am drepturi de autor:
http://www.youtube.com/watch?v=qDlJRAUAN3s

Dudele

Traseu initial: Simon- Plaiul lui Lom- Bangaleasa- V Gaura- Simon
Traseu realizat: Moieciu- Dudele- Moieciu

Fetiliiii, fetili (Cristina, Corina, Dana si Simona +Kao) , iar s-au adunat si s-au gandit la o tura....

 

Tura a fost frumoasa foc, doar ca pozele nu prea au ce prezenta. Ma intreb cum ar fi fost fara ceata : un peisaj superb, un regret ca nu ajungem pana la Omu..., sau a fost mai bine asa?

Ei bine, adevarul e ca atunci cand am zarit dinspre Rasnov crestele in soare am sperat cu totii la peisaje largi si mare de nori. Era un plafon destul de inalt deasupra caruia trebuia sa urcam. In mintea noastra se contureaza intrebarea: "Oare Dudele sunt suficient de inalte sa depasim plafonul?"

Ei bine, sunt, ptr ca am reusit sa iesim din nori, dar in jur nu vedeam nimic ptr ca ceata ne inconjura din toate partile. Asa ca ne-am bronzat f tare, nu am inteles unde suntem exact.... (va trebui sa refacem traseul o data, pe o vreme fara ceata ) si ne-am distrat pe baza lipsei de orientare si a zapezii proaspete, care dadea peisajului o tenta de decembrie. A trebuit sa ne intoarcem si pe acelasi traseu, o decizie luata cu cap, din cauza faptului ca nu vedeam cum se prezinta zapada. Am intalnit un marcaj care venea dinspre stanga si ducea in dreapta, in ambele parti in coborare, iar creasta continua sa urce inaintea noastra. Pe varful din directia crestei, de dupa intalnirea marcajului, am papat ceva, iar faptul ca la plecare deja nu mai stiam de unde am venit, a fost semnul clar ca nu e de balaurit, improvizat sau aventurat.

Cu rosu este marcat amplasamentul stalpului. Marcajul coboara in dreapta si in stanga. Cu alb e traseul parcurs de noi in ziua respectiva

Ciucas alias Antarctica calduroasa

Ce frumoasa e primavara! Ce bine ca s-a dus iarna.
Stiu ca martie, capriciosul, poate fi plin de zapada, dar stie si sa zambeasca. Sa zambeasca larg si cald si sa trezeasca speranta. Speranta unui nou inceput. Si din primele sale zile, in 2013, ne-a zambit.

O luna jumatate mai trebuie sa treaca si din tot sufletul pot canta: s-a sfarsit! Sa vina soare, zi, speranta si lumina!

3 Martie 2013

In sfarsit o zi cu 10 ore de soare non-stop: asta asteptam, de mult timp, noi, iubtorii moderni ai muntelui. (prognoze bune, timp putin, nu are rost sa mergi cand prognozele sunt nefavorabile 100%)
Vant in localitate 25 km/h... superb, nu???
O tura de Ciucas, cu soare, caldura si putin vant si un grup hotarat, format din Corina, Ionut, Kao, Cristina si "Moi". Plecarea din Brasov, regeste, pe la 8:15.
Lasam masina in Pasul Bratocea.
Dupa un forestier de 10 minute, iesim in prima poiana larga, de sub releu. Incepe frenezia pozelor. Pe traseu mai sunt cateva grupulete, formate din cateva persoane, si cam tot atatea aparate de fotografiat.
Caci Ciucasul este gatit si trebuie pozat. Sarbatoreste, probabil, aceasta zi cu soare: jos brazii sai au turturi, iar sus tot este acoperit cu o zapada groasa, care la suprafata s-a topit si vantul a ingretat-o in mii de forme, asemanatoare scurgerilor parietale. Turturi, precum stalactitele, se unesc cu zapada si formeaza adevarate coloane, pe care chiciura s-a depus in cristale. Pe jos, zeci de tipuri de braduleti de cristal, amintesc de pestera, doar soarele si vantul, care ne biciuieste, ne trezesc la realitate: admirati muntii din jur: Vaida, Bucegiul, Baiului, Craiul, Fagarasul, Grohotisului, Tataru', Siriu, Culmea Bratocea, Intorsurii si tot ce se mai vedea pe o raza de cativa zeci de kilometrii: Brasovul, Sf Gheorghe si toata Tara Barsei!
Am resimtit-o, totusi, ca pe o tura grea, vantul batand permanent, pe alocuri cu aproximativ 70-80 km/h . Traseul a fost destul de lung ptr vantul asta. Urmand varianta de iarna, chiar pe linia crestei, am avut destule coborari si urcari si la intoarcere, iar eu am simtit, pe langa ca ma darama vantul, ca-mi fura aerul, ca-mi testeaza vointa si determinarea, uneori chiar si rabdarea, ca as prefera sa-mi lipesc mainile de corp decat sa lupt sa imping betele.
 Pentru a recupera masina ne-am intors pe unde am venit, vantul se intetise, insa am avut parte de cateva imagini de apus.
 
Din punct de vedere al zapezii: pe creasta era un strat solid de zapada inghetata, neplacuta la mers daca se rupea, dar am avut noroc sa nu se rupa des. Ptr skiori era neplacuta pe de-o parte pentru ca era inghetata si apoi datorita cristalelor care feceau skiurile sa vibreze puternic. Daca paraseai linia crestei, se simtea noul strat de zapada cazut sambata, nestabilizat, de aproximativ 20- 25 cm, pulver. In locuri ferite de vant si expunere sudica, s-a inmuiat putin.

Lacul Sfanta Ana

Traseu: Baile Tusnad- Lacul Sf. Ana (cruce rosie)- Carpinis (Cruce Albastra)- Baile Tusnad
Trupa numeroasa, 28 persoane si vreo 10 caini traseisti

Traseul este bine marcat si este usor, bun de ture cu familia. Totusi, in zona sunt multe animale salbatice (toata lumea cunoaste poza cu vulpea lui Dan Dinu), noi intalnind numeroase urme de vulpi si ursi.

Din pacate cainii au indepartat orice locuitor curios al padurii, asa ca ne-am putut bucura doar de pomii incremeniti sub chiciura finuta, de ceata care se ridica, lasand sa se intrezareasca timid soarele, si de lacul inghetat, unde am stat la un ceai cald, o poveste, cateva poze de grup si cateva jocuri cu o minge improvizata din gheata.

Poiana Brasov

Sesiunea ski 2013

Ce pot sa spun: nu recunosc Drumul Rosu! A devenit lat, a devenit partie! Wow! Zapada faina, putin inghetata, drept ca-n palma! A fost ceva lume, dar am vazut si mai rau.

Duminica alaturi de Johnny. "O premiera" pentru ultima perioada, care m-a bucurat nespus!  Si forestierul a fost super. I love it! I love it!

Brasov, organizare, Romania, va tin pumnii in februarie la FOTE !  Macar sa fie vreme buna!

       Kantzel, partia de sus

     Piatra Mare, Muntii Barsei, vazuta din Postavaru

Revelion 2012-2013

Closani, Isverna... locuri de vis. Oameni faini.
Aici imi alin mereu sufletul si ma incarc cu voie buna ptr mult timp.

E departe de Brasov, dar merita!

Iar tura asta am simti ca am profitat din plin. Dupa o noapte de nesomn ajunge masina ge gagici la Closani. Raluca ne-a organizat, a iesit super. Se pricepe la planificat ture faine, oricat crede ea ca nu.

In prima zi, apare si victima Pietrii Mari, in pielea lui Cristi. (sau poate victima mea si a Ralucai). Ei bine, povestea asta e mai veche si o sa v-o relatez pe scurt: mirajul Pietrei Mari.
Caci .... are si Closaniul o Piatra Mare, cum au si muntii Barsei. Insa asta se "cucereste" mai greu... Prima oara cand am urcat a fost de Paste. Nu stiam cat aveam de urcat si am plecat numai asa, de-a lela, intr-o plimbare: eu, Raluca si Andrei. Pana la urma, insa, Piatra Mare ne-a prins in mrejele ei si ne-a ambitionat! Patru ore de urcare, cu multa cautare de marcaj, poteca total inexistenta (total total inexistenta), numai padure si desisuri, traseu ilogic construit, fara repere, cu multe schimbari de directie si un marcaj care ajunge in final un simplu punct rosu, neinconjurat de alb. Ei bine...sa urci aproape trei ore non stop e ceva (noi am facut patru si ceva cautand marcajul)... diferenta de nivel... un calcul corect si simplu (confirmat si de harta):1100 m diferenta de nivel.
Si ptr ce sa urci atata la deal, de ce ar face cineva un traseu aici si cat mai e pana ajungem "acolo"... Ei bine, aceste intrebari ne-au facut ambitiosi. Am ajuns pe varf... care e de fapt buza unui front de cuesta spre valea Cernei, de unde se deschide o perspectiva 180 grade spre Godeanu! Si e mare Godeanu!
Ei bine, Andrei a murit de foame cu noi si coaja de paine pe care accidental am aruncat-o in rucsac. Eu nu plec fara paine. Simona Rulz. :D. Ambitia a fost a mea si a Ralucai, iar decizia lui Andrei de a nu mai veni cu noi, asa, in plimbare ne-a arata faptul ca l-am cam chinuit.

Ei bine, la fel a fost si cu Cristi. Am facut tot vreo patru ore. Diferenta era ca toti stiam cat avem de urcat si eram pregatiti ptr asta (cel putin eu si Raluca). Iar traseul, dintr-un anumit punct, inafara de siguranta ca a mai fost parcurs si ca locurile sunt oarecum cunoscute, prezinta aceleasi greutati de descoperire a traseului marcat. A doua oara dificulati de orientare n-au mai fost, dar nici n-am incercat o balaureala. Poata data viitoare... Se inscrie careva?( postul victimei e vacant)

Ziua doi: 31 dec
Plecam din Isverna spre Poiana Beletina.

Scopul nostru era de fapt sa parcurgem pestera , dar eu vroiam sa vad Crovurile pe zapada. Insa ceream prea mult de la o zi scurta...care urma sa se termina cu o noapte tare lunga. Am parcurs Beletina si ne-am intors. Am intrat in pestera lui Emil. Frumoasa pestera a lui Emil....
Mie imi era cunoscuta, insa iarna si zapada mi-au jucat o festa. Dar Ioan apare si Saves za day.
La intrare, e o mica saritoare, stramta. O cobori in ramonaj. Apoi urmeaza partea de taras (vreo 5 m), apoi partea de S-uri (inca vreo 6). Apoi pestera se largeste si coboara constant. Coboara si iar coboara pe firul apei. In doua ore iesim (eu, Raluca si Cata) o recuperam si pe gagica pasionata de citit nocturn, care pazeste intrarea in pestera dar si pe caine. Tomita, cainele lui Emil, ne-a parasit cu mult timp in urma, luandu-se dupa Ioan.

 

Ziua trei:1 ian.
Anul incepe bine: soare, cald si o plimbare cu multa voie buna, (si cu un tel atins), pe dealul vecin bazei Institutului de Speologie. Descoperim astfel cat de intins e Closaniul.  Soare Soare si iar Soare!
Azi pozele sunt realizate de Catalina Papurcu.

La Multi Ani!

 Gagici in actiune, dupa o noapte de ospat.
Multumim tuturor care au stat sa pregateasca bucatele de revelion: Rodi, Anca, Cristi, Zuluf & Zulufa, Marius.

Ziua patru: plecam... ziua cinci..la serviciu :((
Drumul e frumos (pe lumina). Vizitam culele de la Maldaresti. Da, visam de mult sa le vad. Iar trei fete arhitecte in masina n-ar fi ratat asemena obiectiv turistic. Pretul de intare e foarte mic (trei lei adulti), iar ocolul de 2 km merita.

Povesti aproape de soba

A venit si iarna... A venit cu extremele ei: cand umeda si mohorata, cand rece si sclipitoare.
A venit cu un job nou. A venit cu rost, a venit firesc, asa cum decurge totul...

Iarna e timpul sa muncim, sa stam ascunsi in case, la serviciu, in salile de sport. E timpul sa bem un pahar de vin sau ceai, sa ne doara putin in gat, sa simtim cum ne ingheata dintii la o inghititura de apa si cum ne degera mainile pe o bara rece intr-un autobuz.

E timpul sa ne vedem cu prietenii in locuri binecunoscute in sezonul hivernal: pe partie sau la patinoar. E timpul colindului, al mirosului de brad, a catorva zile libere, a catorva nopti nedormite. E timpul sa petreci cateva ore cu familia si sa te gandesti: oare ce ar putea "Mos Craciun" sa fabrice si sa aseze sub brad?
La mine acasa e timpul ptr dulceata de portocale si tarta cu lamaie, a unor prieteni vechi, a unei chitari, a unei oratii si catorva colinde ragusite. E vremea unei nopti istovitoare si feerice, cu zorile ridicandu-se peste o masa incarcata cu sarmare si muraturi, urmata de un 25 dec. linistit si cald, cu mamaia care vine sa cante cu noi: "Din an in an".

Iar in zilele acelea cu soare si ger naprasnic e timpul sa experimentam: cum ne tin obrajii, cum inteapa gerul la nas, cum sclipeste totul. Atunci mergem pe munte... muntele cel alb, unde ne simtim mai mici, sensibili si efemeri, mai simpli si mai fericiti. Asa cum e natura umana in natura asta mare.

Ptr mine iarna este aceasta imbinare de sentimente si feeling-uri, unice in an.