Bulgaria 1-6 Mai 2013

Echipa: Carmen, Stefan, Ovidiu, Gabor, Andrei, Raluca, Simona

Tura

Ziua 1: plecam cu doua masini in 30 aprilie din Brasov si Sibiu ca sa prindem un superb rasarit in Vama. 1 mai la mare suna a traditie pentru unii, eu insa nu am fost niciodata deoarece am cautat mereu sa-mi petrec ziua de nastere intr-un loc care-mi place, adica la munte. In prima zi doar stam in Vama sa petrecem si sa ne relaxam: este ziua mea si nu-mi vine sa cred ca o petrec la mare. Dar tura asta e deosebita, e un vis implinit: nu va mai fi marea aia lipsita de miscare, de descoperirea unor locuri noi, doar cu prajit la soare, bere seara... etc, va fi combinata cu bicicleta si cu descoperirea litoralului bulgaresc.

Ziua 2: Hotaram sa folosim o singura masina pe care sa o conduca soferii cu randul. In prima zi conduce Raluca si il are ca si copilot pe Stefan. Cu ei ne vom intalni la Shabla. Plecam tarziu (11 a.m.) si soarele arde puternic. Trecem granita si drumul devine brusc liber, placut, plin de liliac inflorit si salcam galben. In ciuda acestui fapt, incercam sa mergem pe offroad, mai aproape de mare. Exista ceva carari, dar sunt acoperite cu nisip asa ca dupa doua tentative nereusite ne potolim si luam nationalul.Ne intalnim cu Stefan si Raluca si admiram stancile de la Tilenovo. Dupa o pauza de amiaza plecam spre cel de-al doilea obiectiv al zilei, Yailata, rezervatia botanico-arheologica. Nu intram deoarece nu avem timp sa coboram terasa, dar, de sus, se deschide o perspectiva superba asupra ei. Gasim si aici bujorul rosu dobrogean inflorit, specie protejata intalnita in rezervatia de jos. Suntem insa in intarziere, asa ca ne grabim pe un drum cu zeci de mori de vant spre capul Kaliakra. Apusul il vedem de aici... Urmeaza inca 15 km de pedalat in semi-intuneric pana la Kavarna. Apoi cautam un loc de cort inspre Balchik si ne punem la culcare. Pana in Kavarna am parcurs aproximativ 120 km.

 Tilenovo

 Bujorul rosu.

 Yailata

Capul Kaliakra la apus.

Ziua 3:
 Raluca si cu mine preluam masina deoarece noi vrem sa vizitam Balchikulsi castelul reginei Maria. Daca la inceput pare doar o casa mai mare de tip bulgaresc cu un minaret ciudat alaturat unei astfel de locuinte, perspectiva se schimba total dupa intrarea in gradina acesteia. Desi "castelul" e micut, gradina si foisoarele sunt o minune care fac ca ansamblul sa fie vizitat in cateva ore. Amplasamentul gradinii pe o faleza, numarul mare al speciilor de plante inflorite si pespectivele spre litoral dau unicitate locului. Vizitam apoi Aladzha, asezamant monahal sapat in stanca.
Desi aceasta tura ne-a impresionat pe toti datorita naturii, florilor, verdetii, faunei, linistei, plajelor goale, cu faleze, in care ne-am plimbat cu bicicleta, am dormit... ne-am dat seama ca si bulgarii au locuri pline de turisti, locuri chiar mai ciudate decat la noi. In mijlocul acestei naturi rasar cateva resorturi cu facilitati all-inclusive, cu bodyguarzi la poarta, care nu te lasa sa-ti parchezi masina decat la hotelul la ce esti cazat. Arhitectura e greoaie si dubioasa, o imbinare intre romanism si turcism. Asa sunt Nisipurile de Aur, Albena... statiunile cunoscute.

 Aladzha

Ziua 4
Carmen si Stefan trebuie sa ajunga mai devreme la Bucuresti si aleg sa plece cu bicicletele spre N Bulgariei, la alte asezari monahale sapate in stanca. Noi continuam pe litoral. Tura asta cu masina merg Andrei si Ovidiu, iar eu, Raluca si Gabor mergem pe bite. Relaxati, incercam sa gasim o varianta off-road draguta, deoarece nationalul devine din ce in ce mai aglomerat. Hoinarim printre vii, prin paduri, pe campuri. Ne pierdem insa de doua ori, a doua oara avand chiar surpriza sa ne intoarcem in acelasi loc dupa 3 ore de pedalat!!! Asta nu e bine, ne cam strica planurile si suntem nevoiti sa campam langa Staro Oryahovo.

 Ziua 5
Ploaia ne da peste cap planurile. Ziua asta o dedicam vizitarii catorva orase istorice, pescaresti bulgaresti : Pomorie, Nessebar, Sozopol. Cel mai mult mi-a placut Nessebar, sit UNESCO.
Am dormit undeva la poalele capului Emona.

 Descoperiti pasarea din piatra din cele patru.

Ziua 6
Ne trezim la rasarit, urcam la Emona cu bicicletele,  stam la plaja, ne jucam pe malul marii. Din pacate, este ziua in care incepe drumul cu masina spre tara. Ne oprim putin in Varna si apoi, "cu toate panzele / bicicletele sus" plecam spre Vama.

Rasaritul de sub Emona

 

 In drum spre Emona

Testul la anatomie... sau la modelare din nisip.

 Capul Emona

Faleza de la Emona

Valea Sambata

Poate ca multi din voi ati parcurs traseul M-tirea Brancoveanu- Cab. Valea Sambetei, unul din cele mai accesibile si usoare puncte de intrare in masivul Fagaras.
Eu am stat prima oara la intrarea in traseu in clasa a 9-a. Atunci mi s-a aprins un fel de beculet: pe aici se poate urca pe Moldoveanu', e de tinut minte si facut candva. Nu a trecut bine anul si in clasa a 10-a am facut o mica gasca si am pornit spre varfuri. Iar de atunci multi ani am revenit, cel putin o data, in apropiere de 1 mai, la Sambata. Iar valea era mereu frumoasa: la inceput cu pantele abrupte ce o strajuiesc, cu roca aceea dura strajuind malurile si apoi cu muschii, brandusele, avalansele curse... Dar ceea ce iti atragea cel mai mult privirea era apa. Simteai ca e vie si datatoare de viata, o vedeai curata, verde si clara, mare si involburata. La trecerea pe poduri ii simteai suflul si uneori si picaturile reci.
Au trecut insa vreo 6 ani de cand n-am mai urcat la Sambata. Nici nu-mi vine sa cred cat timp a trecut si cat de bine imi aminteam traseul. Azi, insa, eu am inmormantat cunoscuta imagine a raului, a traseului, a oamenilor pe care ii poti intalni in acest loc, care a fost candva, minunat.
De azi realitatea e alta. Iar restul sunt vise de odinioara. 
Desi am spus ca mereu pe blog ma voi bucura de tot ce vad si va voi arata cat de frumos e sa descoperi locuri noi, situatii si oameni noi, acum trebuie sa-mi impartasesc tristetea. O atat de profunda tristete incat nu o pot descrie. Dezamagire, revolta, ura se amesteca si se inabusesc in mine. Imi vine sa urlu pentru ca nu inteleg cum putem distruge apele de munte, ecosistemul, pentru ca nu pot sa cred ca avem conducte mari si bazine de apa, garduri de sarma si constructii de beton, un drum larg si o exploatare forestiera in numele energiei verzi!
Si totusi inteleg. Inteleg ca aici e lumea nimanui si ca toti isi fac legea cum pot. Ca e o afacere din care unii au de castigat si o tara de indiferenti visatori la castiguri ilicite pierd total.
AAAAAAAAAAAAAAA!

Vis-a-vis este cararea... noi insa merem pe noul forestier.

Poze de pe cararea care astazi este acoperita de busteni:

Spre capatul amenajarilor:

Acesta este punctul in care se trecea apa prima data dupa intrarea pe carare. (acum cararea este impracticabila, fiind bustenii de mai sus in carare)
O poza veche va arata valea, asa cum o stiam:

Capatul amenajarilor:

Cateva detalii despre distrugerile din Fagaras, intr-un filmulet preluat de pe youtube si ptr care nu am drepturi de autor:
http://www.youtube.com/watch?v=qDlJRAUAN3s

Dudele

Traseu initial: Simon- Plaiul lui Lom- Bangaleasa- V Gaura- Simon
Traseu realizat: Moieciu- Dudele- Moieciu

Fetiliiii, fetili (Cristina, Corina, Dana si Simona +Kao) , iar s-au adunat si s-au gandit la o tura....

 

Tura a fost frumoasa foc, doar ca pozele nu prea au ce prezenta. Ma intreb cum ar fi fost fara ceata : un peisaj superb, un regret ca nu ajungem pana la Omu..., sau a fost mai bine asa?

Ei bine, adevarul e ca atunci cand am zarit dinspre Rasnov crestele in soare am sperat cu totii la peisaje largi si mare de nori. Era un plafon destul de inalt deasupra caruia trebuia sa urcam. In mintea noastra se contureaza intrebarea: "Oare Dudele sunt suficient de inalte sa depasim plafonul?"

Ei bine, sunt, ptr ca am reusit sa iesim din nori, dar in jur nu vedeam nimic ptr ca ceata ne inconjura din toate partile. Asa ca ne-am bronzat f tare, nu am inteles unde suntem exact.... (va trebui sa refacem traseul o data, pe o vreme fara ceata ) si ne-am distrat pe baza lipsei de orientare si a zapezii proaspete, care dadea peisajului o tenta de decembrie. A trebuit sa ne intoarcem si pe acelasi traseu, o decizie luata cu cap, din cauza faptului ca nu vedeam cum se prezinta zapada. Am intalnit un marcaj care venea dinspre stanga si ducea in dreapta, in ambele parti in coborare, iar creasta continua sa urce inaintea noastra. Pe varful din directia crestei, de dupa intalnirea marcajului, am papat ceva, iar faptul ca la plecare deja nu mai stiam de unde am venit, a fost semnul clar ca nu e de balaurit, improvizat sau aventurat.

Cu rosu este marcat amplasamentul stalpului. Marcajul coboara in dreapta si in stanga. Cu alb e traseul parcurs de noi in ziua respectiva

Ciucas alias Antarctica calduroasa

Ce frumoasa e primavara! Ce bine ca s-a dus iarna.
Stiu ca martie, capriciosul, poate fi plin de zapada, dar stie si sa zambeasca. Sa zambeasca larg si cald si sa trezeasca speranta. Speranta unui nou inceput. Si din primele sale zile, in 2013, ne-a zambit.

O luna jumatate mai trebuie sa treaca si din tot sufletul pot canta: s-a sfarsit! Sa vina soare, zi, speranta si lumina!

3 Martie 2013

In sfarsit o zi cu 10 ore de soare non-stop: asta asteptam, de mult timp, noi, iubtorii moderni ai muntelui. (prognoze bune, timp putin, nu are rost sa mergi cand prognozele sunt nefavorabile 100%)
Vant in localitate 25 km/h... superb, nu???
O tura de Ciucas, cu soare, caldura si putin vant si un grup hotarat, format din Corina, Ionut, Kao, Cristina si "Moi". Plecarea din Brasov, regeste, pe la 8:15.
Lasam masina in Pasul Bratocea.
Dupa un forestier de 10 minute, iesim in prima poiana larga, de sub releu. Incepe frenezia pozelor. Pe traseu mai sunt cateva grupulete, formate din cateva persoane, si cam tot atatea aparate de fotografiat.
Caci Ciucasul este gatit si trebuie pozat. Sarbatoreste, probabil, aceasta zi cu soare: jos brazii sai au turturi, iar sus tot este acoperit cu o zapada groasa, care la suprafata s-a topit si vantul a ingretat-o in mii de forme, asemanatoare scurgerilor parietale. Turturi, precum stalactitele, se unesc cu zapada si formeaza adevarate coloane, pe care chiciura s-a depus in cristale. Pe jos, zeci de tipuri de braduleti de cristal, amintesc de pestera, doar soarele si vantul, care ne biciuieste, ne trezesc la realitate: admirati muntii din jur: Vaida, Bucegiul, Baiului, Craiul, Fagarasul, Grohotisului, Tataru', Siriu, Culmea Bratocea, Intorsurii si tot ce se mai vedea pe o raza de cativa zeci de kilometrii: Brasovul, Sf Gheorghe si toata Tara Barsei!
Am resimtit-o, totusi, ca pe o tura grea, vantul batand permanent, pe alocuri cu aproximativ 70-80 km/h . Traseul a fost destul de lung ptr vantul asta. Urmand varianta de iarna, chiar pe linia crestei, am avut destule coborari si urcari si la intoarcere, iar eu am simtit, pe langa ca ma darama vantul, ca-mi fura aerul, ca-mi testeaza vointa si determinarea, uneori chiar si rabdarea, ca as prefera sa-mi lipesc mainile de corp decat sa lupt sa imping betele.
 Pentru a recupera masina ne-am intors pe unde am venit, vantul se intetise, insa am avut parte de cateva imagini de apus.
 
Din punct de vedere al zapezii: pe creasta era un strat solid de zapada inghetata, neplacuta la mers daca se rupea, dar am avut noroc sa nu se rupa des. Ptr skiori era neplacuta pe de-o parte pentru ca era inghetata si apoi datorita cristalelor care feceau skiurile sa vibreze puternic. Daca paraseai linia crestei, se simtea noul strat de zapada cazut sambata, nestabilizat, de aproximativ 20- 25 cm, pulver. In locuri ferite de vant si expunere sudica, s-a inmuiat putin.

Lacul Sfanta Ana

Traseu: Baile Tusnad- Lacul Sf. Ana (cruce rosie)- Carpinis (Cruce Albastra)- Baile Tusnad
Trupa numeroasa, 28 persoane si vreo 10 caini traseisti

Traseul este bine marcat si este usor, bun de ture cu familia. Totusi, in zona sunt multe animale salbatice (toata lumea cunoaste poza cu vulpea lui Dan Dinu), noi intalnind numeroase urme de vulpi si ursi.

Din pacate cainii au indepartat orice locuitor curios al padurii, asa ca ne-am putut bucura doar de pomii incremeniti sub chiciura finuta, de ceata care se ridica, lasand sa se intrezareasca timid soarele, si de lacul inghetat, unde am stat la un ceai cald, o poveste, cateva poze de grup si cateva jocuri cu o minge improvizata din gheata.