Valcelul TF

Crai

Cristina, Dana, Simona

“Gagicile” in actiune. Dupa numai o saptamana de la urcarea la Diana, si esecul fetelor in gasirea acestui traseu, ne hotaram sa perseveram si sa incercam, in formula noua, sa-l identificam. Cu o saptamana in urma, eu urcasem Padina Popii, fara intentii in abordarea acestui traseu, insa Loti, Corina, Cristina, Dana si un prieten de-al lor de langa Retezat l-au cautat si l-au “ratat la mustata”. Practic, au urcat unde trebuia, dar nesiguri fiind, au coborat. Tura asta am eliminat insa toate variantele, linia valcelului se contureaza de la Diana, deci aveam directia, trebuia sa reusim. Am plecat de pe Padina Popii. Primul valcel este Valcelul Trecatorii Fortate. Foarte spalat, acesta este rapelat de alpinisti, la retragerea din traseele din peretii Dianei. Inaintea lui am facut stanga. Am trecut linia muchiei impadurite si am vazut traseul ce duce pe brana Caprei. Carareaa nu e conturata nici macar ca la refugiul din Sindilerie. Este abrupta, printre brazi, si destul de incomoda. Dupa un prag de piatra amestecat cu pamant si destul de spalat se iese la o piatra, de unde se face dreapta. La doi pasi de acest loc se deschide perspectiva spre refugiu si imediat se coboara in valcel. De aici valea este abordabila, chiar fara saritori. Ca si directie, este destul de greu, de aici, sa mai gresesti traseul , care se contureaza intre peretii abrupti ce strajuiesc traseul Brana Caprei si cei care strajuesc Padina Popii. Se prefera insa partea dreapta, apropierea de Padina Popii. Izolarea acestui loc si descoperirea sa il fac foarte special, un fel de Poiana Inchisa, pe care doar alpinistii si caprele negre o stiu foarte bine.

A fost o tura foarte reusita, dar care s-a terminat in alergare. Am plecat cu trenul de 7 dimineata, iar la Curmatura mai aveam 1:45 de min sa prindem trenul de 19. Am intrat totusi in grafic, deoarece de la Botorog ne-au luat cu masina colegii mei de dansuri swing Vali si Monica, veniti la picnic in zona.

Bucegi- 2xJepi

Jepii Mici- Portita-Cab Caraiman- Canton- Jepii Mari

Vlad, Simona

Dupa o iarna asa de lunga si capricioasa, ca cea de anul asta, iesirile adevarate de primavara au fost amanate mult sau au fost schimbate cu unele scurte. Au fost si saptamani in care nu am putut pleca din Brasov, prinsa cu treburi ordinare. In acest context, am plecat in prima tura, intre ploi, spre Caraiman, pe Jepii Mici. Ptr ca vremea era inca frumoasa, am facut un mic ocol spre Portita. Dupa cabana, pe platou, ne-a prins ploaia, de intensitate medie si cu vant din spate ,cu cateva fulgere si tunete. N-am apucat insa sa punem parazapezile, asa ca apa a baltacait in papuci pana in Busteni si apoi inca cateva ore in oras, in asteptarea trenului. 
Cui i se pune apa la radacina creste si infloreste. :)

Nu-mi amintesc de cand nu am fost pe platoul Bucegilor, dar am observat schimbari. De unele stiam, de altele nu. Stiam de soseaua asfaltata, dar nu si de noile constructii. De la distanta, parea ca a aparut o noua cabana turistica spre Piciorul Pietrei Arse. Desi zona platoului nu imi place, mi-am propus sa revin cu bicicleta la inspectat, deci, si cu detalii si poze.   

Bulgaria 1-6 Mai 2013

Echipa: Carmen, Stefan, Ovidiu, Gabor, Andrei, Raluca, Simona

Tura

Ziua 1: plecam cu doua masini in 30 aprilie din Brasov si Sibiu ca sa prindem un superb rasarit in Vama. 1 mai la mare suna a traditie pentru unii, eu insa nu am fost niciodata deoarece am cautat mereu sa-mi petrec ziua de nastere intr-un loc care-mi place, adica la munte. In prima zi doar stam in Vama sa petrecem si sa ne relaxam: este ziua mea si nu-mi vine sa cred ca o petrec la mare. Dar tura asta e deosebita, e un vis implinit: nu va mai fi marea aia lipsita de miscare, de descoperirea unor locuri noi, doar cu prajit la soare, bere seara... etc, va fi combinata cu bicicleta si cu descoperirea litoralului bulgaresc.

Ziua 2: Hotaram sa folosim o singura masina pe care sa o conduca soferii cu randul. In prima zi conduce Raluca si il are ca si copilot pe Stefan. Cu ei ne vom intalni la Shabla. Plecam tarziu (11 a.m.) si soarele arde puternic. Trecem granita si drumul devine brusc liber, placut, plin de liliac inflorit si salcam galben. In ciuda acestui fapt, incercam sa mergem pe offroad, mai aproape de mare. Exista ceva carari, dar sunt acoperite cu nisip asa ca dupa doua tentative nereusite ne potolim si luam nationalul.Ne intalnim cu Stefan si Raluca si admiram stancile de la Tilenovo. Dupa o pauza de amiaza plecam spre cel de-al doilea obiectiv al zilei, Yailata, rezervatia botanico-arheologica. Nu intram deoarece nu avem timp sa coboram terasa, dar, de sus, se deschide o perspectiva superba asupra ei. Gasim si aici bujorul rosu dobrogean inflorit, specie protejata intalnita in rezervatia de jos. Suntem insa in intarziere, asa ca ne grabim pe un drum cu zeci de mori de vant spre capul Kaliakra. Apusul il vedem de aici... Urmeaza inca 15 km de pedalat in semi-intuneric pana la Kavarna. Apoi cautam un loc de cort inspre Balchik si ne punem la culcare. Pana in Kavarna am parcurs aproximativ 120 km.

 Tilenovo

 Bujorul rosu.

 Yailata

Capul Kaliakra la apus.

Ziua 3:
 Raluca si cu mine preluam masina deoarece noi vrem sa vizitam Balchikulsi castelul reginei Maria. Daca la inceput pare doar o casa mai mare de tip bulgaresc cu un minaret ciudat alaturat unei astfel de locuinte, perspectiva se schimba total dupa intrarea in gradina acesteia. Desi "castelul" e micut, gradina si foisoarele sunt o minune care fac ca ansamblul sa fie vizitat in cateva ore. Amplasamentul gradinii pe o faleza, numarul mare al speciilor de plante inflorite si pespectivele spre litoral dau unicitate locului. Vizitam apoi Aladzha, asezamant monahal sapat in stanca.
Desi aceasta tura ne-a impresionat pe toti datorita naturii, florilor, verdetii, faunei, linistei, plajelor goale, cu faleze, in care ne-am plimbat cu bicicleta, am dormit... ne-am dat seama ca si bulgarii au locuri pline de turisti, locuri chiar mai ciudate decat la noi. In mijlocul acestei naturi rasar cateva resorturi cu facilitati all-inclusive, cu bodyguarzi la poarta, care nu te lasa sa-ti parchezi masina decat la hotelul la ce esti cazat. Arhitectura e greoaie si dubioasa, o imbinare intre romanism si turcism. Asa sunt Nisipurile de Aur, Albena... statiunile cunoscute.

 Aladzha

Ziua 4
Carmen si Stefan trebuie sa ajunga mai devreme la Bucuresti si aleg sa plece cu bicicletele spre N Bulgariei, la alte asezari monahale sapate in stanca. Noi continuam pe litoral. Tura asta cu masina merg Andrei si Ovidiu, iar eu, Raluca si Gabor mergem pe bite. Relaxati, incercam sa gasim o varianta off-road draguta, deoarece nationalul devine din ce in ce mai aglomerat. Hoinarim printre vii, prin paduri, pe campuri. Ne pierdem insa de doua ori, a doua oara avand chiar surpriza sa ne intoarcem in acelasi loc dupa 3 ore de pedalat!!! Asta nu e bine, ne cam strica planurile si suntem nevoiti sa campam langa Staro Oryahovo.

 Ziua 5
Ploaia ne da peste cap planurile. Ziua asta o dedicam vizitarii catorva orase istorice, pescaresti bulgaresti : Pomorie, Nessebar, Sozopol. Cel mai mult mi-a placut Nessebar, sit UNESCO.
Am dormit undeva la poalele capului Emona.

 Descoperiti pasarea din piatra din cele patru.

Ziua 6
Ne trezim la rasarit, urcam la Emona cu bicicletele,  stam la plaja, ne jucam pe malul marii. Din pacate, este ziua in care incepe drumul cu masina spre tara. Ne oprim putin in Varna si apoi, "cu toate panzele / bicicletele sus" plecam spre Vama.

Rasaritul de sub Emona

 

 In drum spre Emona

Testul la anatomie... sau la modelare din nisip.

 Capul Emona

Faleza de la Emona

Valea Sambata

Poate ca multi din voi ati parcurs traseul M-tirea Brancoveanu- Cab. Valea Sambetei, unul din cele mai accesibile si usoare puncte de intrare in masivul Fagaras.
Eu am stat prima oara la intrarea in traseu in clasa a 9-a. Atunci mi s-a aprins un fel de beculet: pe aici se poate urca pe Moldoveanu', e de tinut minte si facut candva. Nu a trecut bine anul si in clasa a 10-a am facut o mica gasca si am pornit spre varfuri. Iar de atunci multi ani am revenit, cel putin o data, in apropiere de 1 mai, la Sambata. Iar valea era mereu frumoasa: la inceput cu pantele abrupte ce o strajuiesc, cu roca aceea dura strajuind malurile si apoi cu muschii, brandusele, avalansele curse... Dar ceea ce iti atragea cel mai mult privirea era apa. Simteai ca e vie si datatoare de viata, o vedeai curata, verde si clara, mare si involburata. La trecerea pe poduri ii simteai suflul si uneori si picaturile reci.
Au trecut insa vreo 6 ani de cand n-am mai urcat la Sambata. Nici nu-mi vine sa cred cat timp a trecut si cat de bine imi aminteam traseul. Azi, insa, eu am inmormantat cunoscuta imagine a raului, a traseului, a oamenilor pe care ii poti intalni in acest loc, care a fost candva, minunat.
De azi realitatea e alta. Iar restul sunt vise de odinioara. 
Desi am spus ca mereu pe blog ma voi bucura de tot ce vad si va voi arata cat de frumos e sa descoperi locuri noi, situatii si oameni noi, acum trebuie sa-mi impartasesc tristetea. O atat de profunda tristete incat nu o pot descrie. Dezamagire, revolta, ura se amesteca si se inabusesc in mine. Imi vine sa urlu pentru ca nu inteleg cum putem distruge apele de munte, ecosistemul, pentru ca nu pot sa cred ca avem conducte mari si bazine de apa, garduri de sarma si constructii de beton, un drum larg si o exploatare forestiera in numele energiei verzi!
Si totusi inteleg. Inteleg ca aici e lumea nimanui si ca toti isi fac legea cum pot. Ca e o afacere din care unii au de castigat si o tara de indiferenti visatori la castiguri ilicite pierd total.
AAAAAAAAAAAAAAA!

Vis-a-vis este cararea... noi insa merem pe noul forestier.

Poze de pe cararea care astazi este acoperita de busteni:

Spre capatul amenajarilor:

Acesta este punctul in care se trecea apa prima data dupa intrarea pe carare. (acum cararea este impracticabila, fiind bustenii de mai sus in carare)
O poza veche va arata valea, asa cum o stiam:

Capatul amenajarilor:

Cateva detalii despre distrugerile din Fagaras, intr-un filmulet preluat de pe youtube si ptr care nu am drepturi de autor:
http://www.youtube.com/watch?v=qDlJRAUAN3s

Dudele

Traseu initial: Simon- Plaiul lui Lom- Bangaleasa- V Gaura- Simon
Traseu realizat: Moieciu- Dudele- Moieciu

Fetiliiii, fetili (Cristina, Corina, Dana si Simona +Kao) , iar s-au adunat si s-au gandit la o tura....

 

Tura a fost frumoasa foc, doar ca pozele nu prea au ce prezenta. Ma intreb cum ar fi fost fara ceata : un peisaj superb, un regret ca nu ajungem pana la Omu..., sau a fost mai bine asa?

Ei bine, adevarul e ca atunci cand am zarit dinspre Rasnov crestele in soare am sperat cu totii la peisaje largi si mare de nori. Era un plafon destul de inalt deasupra caruia trebuia sa urcam. In mintea noastra se contureaza intrebarea: "Oare Dudele sunt suficient de inalte sa depasim plafonul?"

Ei bine, sunt, ptr ca am reusit sa iesim din nori, dar in jur nu vedeam nimic ptr ca ceata ne inconjura din toate partile. Asa ca ne-am bronzat f tare, nu am inteles unde suntem exact.... (va trebui sa refacem traseul o data, pe o vreme fara ceata ) si ne-am distrat pe baza lipsei de orientare si a zapezii proaspete, care dadea peisajului o tenta de decembrie. A trebuit sa ne intoarcem si pe acelasi traseu, o decizie luata cu cap, din cauza faptului ca nu vedeam cum se prezinta zapada. Am intalnit un marcaj care venea dinspre stanga si ducea in dreapta, in ambele parti in coborare, iar creasta continua sa urce inaintea noastra. Pe varful din directia crestei, de dupa intalnirea marcajului, am papat ceva, iar faptul ca la plecare deja nu mai stiam de unde am venit, a fost semnul clar ca nu e de balaurit, improvizat sau aventurat.

Cu rosu este marcat amplasamentul stalpului. Marcajul coboara in dreapta si in stanga. Cu alb e traseul parcurs de noi in ziua respectiva