Fagaras- Caldarea Racorele

Daca multi ani am fost in zona Sambetei pe acelasi traseu, Fereastra Mare- creasta, tura asta am decis sa investigam aceasta zona des frecventata si care, totusi, a ramas necunoscuta. Asa ca am plecat, cu Vlad, in cautare de locuri si perspective noi. Nu stiam unde vom campa, nu intelegeam exact unde e Fereastra Mica, refugiul din Fereastra Mica, care e legatura cu caldarea Racorele. Dar, o parte am descoperit la fata locului si o parte, la intoarcere, acasa.

Am intrat pe valea Sambetei si apoi am urmat marcajul punct rosu care pleaca din apropierea pastravariei, pe muchia Dragusului. Initial am urcat pe toate tapsanele drumului de exploatare datorita apei care se scurgea pe el si noroiului. Mai sus insa, soarele a uscat forestierul si am putut merge pe el. Drumul urca destul de pronuntat prin padure si apoi prin zone deja exploatate. Am vazut cum a fost atacata padurea de Ips typographus. Gandacul se plimba linistit prin opera sa de arta, iar masinile cu lemne coboara voioase arborii exploatati. Cam dezolant. Imi e imposibil sa spun cat dureaza traseul pana la casa de vanatoare deoarece toata zona era plina de mure, iar noi n-am renuntat la mancat dacat atunci cand am simtit ca ni se face rau de la ele. Oricum, noi am facut muuuult.

De la casa de vanatoare se trece printr-o zona cu ienupar si apoi se iese in pasuni. Varfurile raman in partea drepta si drumul continua pe curba de nivel. Noi iarasi ne-am lalait din cauza unei stane, mie fiindu-mi frica sa o depasesc. Dar...de ce iti e frica nu scapi! M-a impresionat insa  cat de ascultatori au fost cainii, acestia au respectat imediat comenzile ciobanului, date de la o distanta considerabila. De la stana, potecuta devine mai ingusta si trece mai multe valcele, apoi intalneste marcajul punct albastru. De aici...ne-am pierdut: oare suntem in caldarea Racorele sau in Fereastra Mica? Am luat-o in sus, mai aveam cam o ora-doua de lumina si ne gandeam la un loc de cort. Iar eu zic ca am ales cel mai frumos loc posibil.

Luna mare a scazut vizibilitatea spre celelalte astre, insa seara a fost cu adevarat frumoasa, dinspre Urlea si Sud venind incet incet valuri de ceata peste creasta. Zona este mult mai larga decat mi s-a parut vreodata, iar piciorul pe care ne-am asezat oferea pespective spre culmi in toate directiile.

Visul cu dimineata insorita si peretii scaldati in lumina soarelui s-a spulberat cand am deschis cortul, ziua urmatoare. Era ceata. Am decis sa nu e bine sa ne aventuram spre creasta cand nu intelegem exact unde suntem (eram in caldarea Racorele, iar Fereastra Mica urmatoare spre vest, dinspre cea Mare, insa nu era vizibila din punctul in care eram noi). Urcam in sa si apoi urmam punctul albastru pe valea Vistisoarei. Coborarea la Lacul Vistisoara e abrupta, cu bolovani si pante inierbate.  Ca sa ajungi la lac trebuie facut un ocol de 10 minute spre creasta. Urcarea in creasta pare inabordabila de pe aceasta vale, insa ceata nu ne lasa sa tragem concluzii clare. Mure n-am mai intalnit, degeaba ne-am pregatit bidoane special pentru cules.

Aceasta vale nu este bine marcata, prin padure insa, se vede cararea.
Pe Vistisoara se monteaza, evident, o alta hidrocentrala hidoasa.
La ora 17 suntem la manastire. Plecarea din Caldarea Racorele a fost pe la 9:30.

Padina lui Calinet

Paul, Andreea, Cristina, Simona

Fiind minim a 7-a oara ca urc acest traseu (traseul meu preferat), nu intentionez sa-l descriu amanuntit.

Plaiul Foii- Poiana Cotofenei-Termopile-Braul de Mijloc- Padina lui Calinet, Ascutit, Padinile Frumoase-Curmatura- Zanoaga-Botorog

Timpi: Plaiul Foii- 8:00- Ascutit 15:00- Gara Zarnesti: 18:50, ritm tihnit

Sper ca mult iubita lume de piatra a Calinetului sa le fi placut prietenilor mei.

 

Valcelul TF

Crai

Cristina, Dana, Simona

“Gagicile” in actiune. Dupa numai o saptamana de la urcarea la Diana, si esecul fetelor in gasirea acestui traseu, ne hotaram sa perseveram si sa incercam, in formula noua, sa-l identificam. Cu o saptamana in urma, eu urcasem Padina Popii, fara intentii in abordarea acestui traseu, insa Loti, Corina, Cristina, Dana si un prieten de-al lor de langa Retezat l-au cautat si l-au “ratat la mustata”. Practic, au urcat unde trebuia, dar nesiguri fiind, au coborat. Tura asta am eliminat insa toate variantele, linia valcelului se contureaza de la Diana, deci aveam directia, trebuia sa reusim. Am plecat de pe Padina Popii. Primul valcel este Valcelul Trecatorii Fortate. Foarte spalat, acesta este rapelat de alpinisti, la retragerea din traseele din peretii Dianei. Inaintea lui am facut stanga. Am trecut linia muchiei impadurite si am vazut traseul ce duce pe brana Caprei. Carareaa nu e conturata nici macar ca la refugiul din Sindilerie. Este abrupta, printre brazi, si destul de incomoda. Dupa un prag de piatra amestecat cu pamant si destul de spalat se iese la o piatra, de unde se face dreapta. La doi pasi de acest loc se deschide perspectiva spre refugiu si imediat se coboara in valcel. De aici valea este abordabila, chiar fara saritori. Ca si directie, este destul de greu, de aici, sa mai gresesti traseul , care se contureaza intre peretii abrupti ce strajuiesc traseul Brana Caprei si cei care strajuesc Padina Popii. Se prefera insa partea dreapta, apropierea de Padina Popii. Izolarea acestui loc si descoperirea sa il fac foarte special, un fel de Poiana Inchisa, pe care doar alpinistii si caprele negre o stiu foarte bine.

A fost o tura foarte reusita, dar care s-a terminat in alergare. Am plecat cu trenul de 7 dimineata, iar la Curmatura mai aveam 1:45 de min sa prindem trenul de 19. Am intrat totusi in grafic, deoarece de la Botorog ne-au luat cu masina colegii mei de dansuri swing Vali si Monica, veniti la picnic in zona.

Bucegi- 2xJepi

Jepii Mici- Portita-Cab Caraiman- Canton- Jepii Mari

Vlad, Simona

Dupa o iarna asa de lunga si capricioasa, ca cea de anul asta, iesirile adevarate de primavara au fost amanate mult sau au fost schimbate cu unele scurte. Au fost si saptamani in care nu am putut pleca din Brasov, prinsa cu treburi ordinare. In acest context, am plecat in prima tura, intre ploi, spre Caraiman, pe Jepii Mici. Ptr ca vremea era inca frumoasa, am facut un mic ocol spre Portita. Dupa cabana, pe platou, ne-a prins ploaia, de intensitate medie si cu vant din spate ,cu cateva fulgere si tunete. N-am apucat insa sa punem parazapezile, asa ca apa a baltacait in papuci pana in Busteni si apoi inca cateva ore in oras, in asteptarea trenului. 
Cui i se pune apa la radacina creste si infloreste. :)

Nu-mi amintesc de cand nu am fost pe platoul Bucegilor, dar am observat schimbari. De unele stiam, de altele nu. Stiam de soseaua asfaltata, dar nu si de noile constructii. De la distanta, parea ca a aparut o noua cabana turistica spre Piciorul Pietrei Arse. Desi zona platoului nu imi place, mi-am propus sa revin cu bicicleta la inspectat, deci, si cu detalii si poze.   

Bulgaria 1-6 Mai 2013

Echipa: Carmen, Stefan, Ovidiu, Gabor, Andrei, Raluca, Simona

Tura

Ziua 1: plecam cu doua masini in 30 aprilie din Brasov si Sibiu ca sa prindem un superb rasarit in Vama. 1 mai la mare suna a traditie pentru unii, eu insa nu am fost niciodata deoarece am cautat mereu sa-mi petrec ziua de nastere intr-un loc care-mi place, adica la munte. In prima zi doar stam in Vama sa petrecem si sa ne relaxam: este ziua mea si nu-mi vine sa cred ca o petrec la mare. Dar tura asta e deosebita, e un vis implinit: nu va mai fi marea aia lipsita de miscare, de descoperirea unor locuri noi, doar cu prajit la soare, bere seara... etc, va fi combinata cu bicicleta si cu descoperirea litoralului bulgaresc.

Ziua 2: Hotaram sa folosim o singura masina pe care sa o conduca soferii cu randul. In prima zi conduce Raluca si il are ca si copilot pe Stefan. Cu ei ne vom intalni la Shabla. Plecam tarziu (11 a.m.) si soarele arde puternic. Trecem granita si drumul devine brusc liber, placut, plin de liliac inflorit si salcam galben. In ciuda acestui fapt, incercam sa mergem pe offroad, mai aproape de mare. Exista ceva carari, dar sunt acoperite cu nisip asa ca dupa doua tentative nereusite ne potolim si luam nationalul.Ne intalnim cu Stefan si Raluca si admiram stancile de la Tilenovo. Dupa o pauza de amiaza plecam spre cel de-al doilea obiectiv al zilei, Yailata, rezervatia botanico-arheologica. Nu intram deoarece nu avem timp sa coboram terasa, dar, de sus, se deschide o perspectiva superba asupra ei. Gasim si aici bujorul rosu dobrogean inflorit, specie protejata intalnita in rezervatia de jos. Suntem insa in intarziere, asa ca ne grabim pe un drum cu zeci de mori de vant spre capul Kaliakra. Apusul il vedem de aici... Urmeaza inca 15 km de pedalat in semi-intuneric pana la Kavarna. Apoi cautam un loc de cort inspre Balchik si ne punem la culcare. Pana in Kavarna am parcurs aproximativ 120 km.

 Tilenovo

 Bujorul rosu.

 Yailata

Capul Kaliakra la apus.

Ziua 3:
 Raluca si cu mine preluam masina deoarece noi vrem sa vizitam Balchikulsi castelul reginei Maria. Daca la inceput pare doar o casa mai mare de tip bulgaresc cu un minaret ciudat alaturat unei astfel de locuinte, perspectiva se schimba total dupa intrarea in gradina acesteia. Desi "castelul" e micut, gradina si foisoarele sunt o minune care fac ca ansamblul sa fie vizitat in cateva ore. Amplasamentul gradinii pe o faleza, numarul mare al speciilor de plante inflorite si pespectivele spre litoral dau unicitate locului. Vizitam apoi Aladzha, asezamant monahal sapat in stanca.
Desi aceasta tura ne-a impresionat pe toti datorita naturii, florilor, verdetii, faunei, linistei, plajelor goale, cu faleze, in care ne-am plimbat cu bicicleta, am dormit... ne-am dat seama ca si bulgarii au locuri pline de turisti, locuri chiar mai ciudate decat la noi. In mijlocul acestei naturi rasar cateva resorturi cu facilitati all-inclusive, cu bodyguarzi la poarta, care nu te lasa sa-ti parchezi masina decat la hotelul la ce esti cazat. Arhitectura e greoaie si dubioasa, o imbinare intre romanism si turcism. Asa sunt Nisipurile de Aur, Albena... statiunile cunoscute.

 Aladzha

Ziua 4
Carmen si Stefan trebuie sa ajunga mai devreme la Bucuresti si aleg sa plece cu bicicletele spre N Bulgariei, la alte asezari monahale sapate in stanca. Noi continuam pe litoral. Tura asta cu masina merg Andrei si Ovidiu, iar eu, Raluca si Gabor mergem pe bite. Relaxati, incercam sa gasim o varianta off-road draguta, deoarece nationalul devine din ce in ce mai aglomerat. Hoinarim printre vii, prin paduri, pe campuri. Ne pierdem insa de doua ori, a doua oara avand chiar surpriza sa ne intoarcem in acelasi loc dupa 3 ore de pedalat!!! Asta nu e bine, ne cam strica planurile si suntem nevoiti sa campam langa Staro Oryahovo.

 Ziua 5
Ploaia ne da peste cap planurile. Ziua asta o dedicam vizitarii catorva orase istorice, pescaresti bulgaresti : Pomorie, Nessebar, Sozopol. Cel mai mult mi-a placut Nessebar, sit UNESCO.
Am dormit undeva la poalele capului Emona.

 Descoperiti pasarea din piatra din cele patru.

Ziua 6
Ne trezim la rasarit, urcam la Emona cu bicicletele,  stam la plaja, ne jucam pe malul marii. Din pacate, este ziua in care incepe drumul cu masina spre tara. Ne oprim putin in Varna si apoi, "cu toate panzele / bicicletele sus" plecam spre Vama.

Rasaritul de sub Emona

 

 In drum spre Emona

Testul la anatomie... sau la modelare din nisip.

 Capul Emona

Faleza de la Emona