Muntenegru

Romani: Catalina , Simona

Cehi: Ondrej, Martin & Petra

Transport cu trenul: Timisoara Mojkovac: 250 lei/persoana, cu schimbare in Belgrad. Din Belgrad nu mai ai loc rezervat, pe acesta putandu-l cumpara la pretul de 3 euro/persoana sau 6 euro/persoana  la cuseta din gara Belgrad. Legaturile Belgrad- Podgorica (capitala Muntenegru)- Bar sunt bune, trenuri fiind cam din 4 in 4 ore.

Ziua 1:

Ajungem in Timisoara la 4:30 dimineata cu masina unui prieten de-al Catalinei, caruia ii multumim foarte foarte mult.

Trenul Rapid 360 Bucuresti –Craiova- Timisoara Nord –Belgrad trebuie sa plece spre granita la 5:23, dar intarzie vreo 20 min. Nu ne speriem f tare caci inca suntem in grafic. Trebuie sa ajungem la 8: 50 la Belgrad, sa luam loc si sa ne suim in trenul care pleaca la 10.10 spre Muntenegru. In masina imi exprim dorinta (imposibila, evident!!!) de-a vedea un personal vechi si gol in care sa pot dormi linistita, ca pe vremuri. Si iata ca apare trenul rapid. Este gol. Este si singura legatura pe care o avem noi, pe calea ferata cu Serbia.

Este un personal vechi, murdar (trebuie sters cu hartie igienica si se ia un strat gros de negreala pe ea), dar confortabil, exact cum mi-am dorit.

Ajunge la 10:30 in Belgrad. Stam pana la 13 in gara, rucsacii mari si oboseala facandu-ne sa nu prea vrem sa o parasim pentru a vizita orasul. La intoarcere vom avea timp suficient. Saracul Ondra va trebui sa ne astepte in Mojkovac pana la 19 si nu pana la 16, ceilalti doi cehi ducandu-se spre Zabljak, sa puna cortul. Loc n-am mai gasit, la ei lumea chiar circula cu trenul. Perspectiva celor 6 ore in picioare nu e prea draguta, iar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din piata este o vorba care se potriveste si la ei de minune caci trenul ajunge la 21:40 in gara Mojkovac. Traseul trenului este interesant, prin canioane, vai, cu foarte multe tunele. Cand il parcurgi prima data cu siguranta este foarte interesant si merita.

Ne-am asezat in compartimentul politiei, unde am stat pana in Muntenegru. Aici am fost sculate si puse sa platim rezervare de loc, dar nu am facut-o pentru ca mai aveam jumatate de ora pana coboram din tren si am preferat sa stam in picioare.

            Ne intalnim cu Ondra, care a “negociat” cu un taximetrist sa mergem in Zabljak cu 10 euro/ persoana. Avem de mers aproximativ 70 km. Suntem dusi in curtea unui camping, dar Martin vine dupa noi. Incepe o micuta cearta, propietarul campingului in care eram incepe sa urle ca celalalt camping e de poponari, sa nu mergem cu prietenii nostri. Pana la urma lui Ondra i se cer inca 5 euro care din neatentie ii da si plecam la celalalt camping situat mai jos cu 50-70 m.

Ziua 2:

            Ne odihnim, vremea nu e prea buna. Sunt nori urati deasupra Durmitorului care il acopera uneori de tot. Dupa ce facem ceva cumparaturi in Zabljak pentru nu se stie cate zile de mers pe munte, facem o mica plimbare pana la Crno Iezero. Lacul vazut de sus e chiar frumos, dar de aici e un lac obisnuit, in padure. Am pornit spre el din spatele campingului nostru si am iesit prin Zabljak, asa ca am scapat de taxa de 2 euro/ zi de intrat in Parc.

Ziua 3:

            E zi frumoasa, ne luam casuta cu toate lucrurile in spinare si ne indreptam spre un refugiu, Alpin Bivak. Vreau sa urc Creasta Medved, mi s-a pus mie pata. Ziua urmatoare vor sa urcam pe cel mai inalt varf, Bobotov kuk si de acolo nimeni nu stie. Eu zic ca-i prea mult de parcurs intr-o singura zi traseul de la refugiul nostru la varf si propun sa mergem sa dormim la Zeleni vir, un lac sub Bobotov, dar cehii nu-s prea incantati de ideea asta deoarece n-ai voie sa campezi oriunde. In final, ideea e ca programul a fost facut pe bucati, in functie de ploi si de realizarea distantei pe care o mai avem de parcurs.Ce era bine era ca macar atunci cand ne miscam intr-o directie stiam incotro mergem (nu si daca ajungem acolo). De multe ori ce faceam ziua urmatoare era imposibil de zis, oricum, de multe ori Bobotov era ceea ce urma ziua urmatoare si ceea ce era amanat pentru inca o zi.

            Dupa ce ne luam “la revedere “ de la Dan Jecan si sotia sa, pe care i-am intalnit intamplator in acelasi camping, pornim spre refugiu. Proprietarul campingului de mai sus, unde am fost dusi cu taxiul ne pune probleme, nu ne lasa sa trecem 5 m pe proprietatea sa, pe unde trece si marcajul. Trecem de el, micul Ondra mai ales, destul de sifonat, deoarece proprietarul campingului, o paluga de 1.80 m incearca sa-l loveasca. Urmeaza apoi o plimbare cu rucsaci mari cand in sus cand in jos pentru a gasi intrarea pe traseu spre velika Kali. (valea spre refugiu). Toate traseele la ei sunt marcate cu punct rosu cu alb. Inafara de acest traseu, unde gasirea intrarii a fost dificila, nefiind semnalizata si pierzandu-se in pasuni, restul nu ne-au pus probleme. Din cate am mai observat, nu au stalpi indicatori si nici amenajare cu lanturi. Ajunsi in punctul in care traseul pe vale si cel pe creasta Medved se despart alegem sa ducem mai intai rucsacii la refugiu (sa ne scapam de ei, ca doar orice inceput e greu) si apoi sa urcam pe creasta. Asa si facem. Ajungem pe Jusni Vrh, Severni Vrh (2287 m), dar nu mai coboram spre varful Medved pentru ca ne ameninta ploaia. Aceasta tura, cu parcurgerea crestei Medved si intoarcerea pe vale e foarte placuta pentru o zi, cu rucsac mic. Traseul nemarcat Alpin Bivak- Savin Kuk nu l-am putut identifica.

Ziua 4:

Plecam tarziu, in jurul orei 10. Echipa doi: Catalina, Simona si Ondra se misca destul de incet, de fapt nu functioneaza inca precum o echipa.

In ciuda protestelor, pe mine ma mananca sa alegem o ruta nemarcata si netrecuta in harta ca ruta nemarcata deoarece mustele si tantarii incep sa ciupeasca si un nor urat ne urmareste de la inceputul zilei. Vrem sa trecem in valea cealalta, in punctul numit Zelena Lokva si de acolo sa ne indreptam spre Zeleni vir si Bobotov. Propunerea mea este sa nu mai urcam ultima bucata a crestei Medved, ca apoi sa coboram in saua M previja si sa mergem direct in sa, care aproape se citeste de la refugiu. Aceasta varianta a functionat foarte bine, nu pune nici o problema. Din sa insa observam ca ruta nemarcata este cu adevarat nemarcata si si necalcata. O luam incet, pe o pasune abrupta la vale, apoi pe vale, sperand sa gasim intersectia cu celalalt traseu nemarcat, de pe valea principala, care urca si trece creasta printr-un punct unde acest lucru este posibil, urmand apoi sa coboram in alta vale de unde sa urcam la Zeleni vir. Complicat, nu?

Ei bine, ploaia ne prinde in coborare, pe valea secundara, asa ca decidem sa coboram, (sa nu mai cautam varianta de urcare pe valea principala) pana la stana si refugiul de la Katun Lokvice. Este abia ora 13 dar ploua si tuna mereu asa ca decidem sa petrecem o zi aici si sa fim mult mai rapizi dimineata urmatoare. Spre seara insa ,eu, Cata si Ondra mergem pana in apropierea pesterii cu Gheata (Ledena Pecina). Am facut fara rucsac o ora dus, cu facut poze si stat putin.

Ziua 5:

            Nu ne lasam de traseul nemarcat si o luam in sus pe vale. Ajungem in creasta, coboram pe partea cealalta si intersectam traseul marcat fara nici o problema. Vremea este frumoasa pana in apropierea lacului Zeleni Vir, unde in graba, punem cortul caci incepe ploaia cu tot arsenalul ei: tunete, fulgere. Stam in cort maxim jumatate de ora caci norii se sparg intr-o parte si soarele bate cu putere. Probabil va mai ploua. ..dar nu chiar acum... (speram noi caci strangem cortul si plecam prin marea de bolovani dintre Zeleni vir si trecatoarea Samar, un loc care trebuie musai vazut datorita felului in care sunt asezate straturile de roci). Atat spre Samar cat si putin dupa avem portiuni de catarat si descatarat. Lacul Skrcko se vede foarte frumos de sus si acesta este locul unde vom dormi, loc in care este permis sa pui cortul. Dar unde se percepe si taxa de cort si cea de parc. Deci azi nu scapam de taxa. 3 euro de cort/persoana si 2 de parc. Am inteles ca aceasta taxa se percepe si in Sarban. Dormim la lacul micut, acolo este zona de campare. 

Ziua 6:

            Astazi este ziua cea mare: Bobotov musai. Suntem si putin suparati caci ieri am avut ceva vecini care au facut aceeasi miscare la Zeleni vir cu cortul dar care n-au venit direct la Skrsko ci au urcat mai intai Bobotov. Daca nu azi, atunci maine de dimineata.... Astazi insa se anunta soare perfect si asa a si fost. Deci urcam cu inversunare cei 600 m diferenta de nivel spre Planinica, pe traseu marcat, apoi coboram in vale. De aici incepe partea care nu-mi place deloc. Urcarea pe nemarcate in partea dreapta a vaii, cum cobori, pentru a trece in valea de unde este posibila abordarea varfului Bobotov. Este o vale mare.... simt ca nu ma descurc sa mai gasesc calea. Si evident ca o gresesc....dupa o mica sclipire pe care toti o refuza cu inversunare. Oricum e vina mea ca am gresit, in special ca m-am speriat de valea larga. Erau semne clare care sa-mi spuna unde trebuie sa ajungem...eu insa m-am pierdut. Acesta este alt traseu pe care vreau musai sa-l refac. Adevarul este ca mor de ciuda ca l-am gresit. Astfel noi am urcat pe Rabatina (2321, apoi 2401) si ne-am coborat in vale pe o pasune foarte accidentata, cu emotii datorita rucsacului mare. E bine ca nu ne-a scos nimeni pereti in cale, adevarul este ca nici nu apareau pe harta. Nu-mi ajung drumurile nemarcate si sustin ca nu mai vreau sa o iau putin inapoi ca sa merg inainte iar, pe drum marcat, ceea ce zic eu ca a fost bine deoarece am urmat o limba de zapada bine intarita pe care am mers ca pe bulevard. Am luat apa apoi si am urcat Bobotov, un varf impresionant, va putem spune noi care l-am inconjurat (stiu ca e pleonasm dar tin sa scot in evidenta: pe absolut toate partile). Este un varf care dupa ce-l inconjori tot ii cauti locurile pe unde l-ai putea aborda, pe unde poate duce traseul ala marcat...evident, fara cabluri. Pot spune ca e un pic prapastios si ca la noi ar fi fost plin de cabluri, dar senzatia si frumusetea peisajului de acolo de sus merita sa-l inconjori (merita tot efortul).

            Am dormit (in sfarsit) intr-un loc interzis, destul de aproape de pestera de gheata.

Ziua 7:

            Strangem repede si o luam la vale. Azi se strica vremea. Coborarea mi s-a parut interminabila la un moment dat deoarece ne tot invarteam in jurul unor bolovani si gauro-avene. Asteptam sa ma vad in camping, sa spal haine, sa las rucsacul. Am platit iar ziua de stat in parc 2 euro/persoana, caci am iesit pe la Crno Iezero. Am ajuns in camping in Zabljak, am plecat apoi pentru masa  in orasel, eu si Catalina mai tarziu ca cehii deoarece noi nu vroiam decat o bere. Pe drum ne-a prins ploaia, o ploaie foarte mare si foarte urata.

Ziua 8:

            Vremea este in continuare foarte urata, speram ca la mare sa fie mai buna, chiar daca tarisoara asta este foarte micuta.

            Luam un autobuz care ne duce in Podgorica. Ne-a costat 8 euro. De acolo schimbam si luam un autobuz spre Kotor. In acest autobuz suntem pusi sa platim un euro bagajul, o metoda de-a mai lua bani de la turisti. Aceasta taxa nu ne-a fost luata decat la acest autobuz. Pretul nu mi-l mai amintesc sigur dar parca a fost ceva de genu 4-6 euro. Ajunsi in Kotor gasim repede o gazda. Oamenii cauta sa inchirieze fie camere in cetatile vechi la 10 euro/noapte/persoana, fie apartamente mai luxuoase si in zone mai linistite inafara cetatii istorice la acelasi pret. Noi am preferat cea de-a doua varianta.

Ziua 9:

Vizitam oraselul Kotor, apoi cetatea de sus, evident, 2 euro este intrarea in cetate. Facem o micuta baie in golf. Dupa masa eu si Catalina plecam in Budva, auzind deja idei ale cehilor conform carora, nu mai ai ce face aici si ca au ganduri de plecare ziua urmatoare. Budva e oras la marea Adriatica,. O statiune mult mai mare care-ti ofera si plaja cu nisip. Eu zic ca merita vizitat atat pentru cetatea istorica cat si pentru senzatia de baie in mare si nu in lac. Pentru norocosii care au masina, exista perspective la care se pot opri si face niste poze superbe asupra acestor orasele.

Ideea plecarii in ziua 10 si ideea ce vremea nu s-a indreptat ne obliga sa facem un mic pact, care aduce mari proteste din partea mea, dar, asta este, astea sunt pacturile... Erau ca de obicei prea multe idei:m-tii Lovcen, lacul Skadar, un fel de delta (dar numai pentru o zi), Prokletinje (Albania), Bielasjca, sa mai vizitam ceva pe la mare, cum ar fi Perast, Nisan, Herceg  Novi... Pactul este urmatorul: daca vrem sa mai stam o zi la mare mergem in Bielasjca. Eu am realizat ca-i un munte verde pentru ca mi-am amintit ca langa Mojkovac am vazut ceva munte in care se schiaza si ptr ca cineva ne-a spus ca Bielasjca e o jungla. Asta inseamna pasune+ padure. Protestele mele nu au reusit sa schimbe nimic.

Ziua 10:

            Eu, Catalina si Ondra mergem in Nisan si Perast, iar seara eu urc cu cehii pe cetate, de data asta intrarea este libera. In Nisan este o biserica veche, dar renumele este dat de un mozaic roman pe care am decis sa nu-l vizitam. Ne-am intors apoi in Perast, un oras mult mai linistit, foarte cochet si in care am facut cea mai buna baie posibila.

Ziua 11:

            Parasim litoralul si ne indreptam spre Podgorica si apoi Kolasin. Pana aici am vazut creste destul de interesante din autobuz. Au drumuri inguste si bine ingrijite care strabat munti tot timpul. Am vazut creste foarte interesante, dar, evident, pe noi ne astepta o pasune verde pentru bicicleta (un forestier interminabil). Dupamasa, cu mare chef, ne indreptam spre pasunea noastra. Punem cortul intr-o iarba deasupra ultimei case din sat. Copii de la acea casa ne descopera si ne arata unde este izvorul, apoi ne aduc iaurt, paine de casa, ceai dimineata, paturi seara. Sunt o familie deosebita, adevarul este ca destul de multi oameni din Muntenegru ne-au dat senzatia ca ar jupui turistul de bani, putini fiind cei care ne-au aratat caldura si mai putin dezinteres financiar.

Ziua 12

            Bielasjca. Imi vine ideea sa cotim spre Komovi. Inca se poate repara raul. Ideea este respinsa.

Disperarea atinge cote maxime cand, in jurul orei 17:30 intram intr-o padure deasa din care nu mai iesim si este deja ora 20.00. Suntem pe forestier si nu mai gasim pasunea in care sa ne punem cortul. Din aceasta cauza unii din noi, in disperarea lor (care se adevereste pana la final extrem de molipsitoare), incep sa alerge spre pasune, iar romancele se pierd pe forestier, nestiind daca tre sa mearga inainte sau inapoi, incotro au luat-o cehii. Frica ajunge la paroxism asa ca este novoie sa merg la toaleta. Dupa cum zic batranii nostri, frica te scoate din multe, asa ca noroc c-am stat din cauze fiziologice ca altfel nu ne mai prindea Ondra din urma, noi fiind decise sa ne intoarcem. (Nu mai vrem Bielasjca!!!).

Catalina, mai diplomata, incepe sa se arate si ea interesata de alergarea spre pasune. Eu insa intru intr-un ritm de lene...o stare de somnolenta care ma cuprinde de la altitudine. Peste tot se poate citi mai sus pasunea, poate e o Fata Morgana pasunea asta, nu-mi mai pasa. Imi place ritmul meu. Din pacate cineva ma scoate din ritmo-visarea mea, poate Doamne fereste muream, asa cum se intampla de obicei de la altitudine. Trebuie sa intru in ritm si sa recuperez ce-am pierdut. Are dreptate Catalina. Noul tel imi invaluie toata fiinta si muschii se unesc si ard spre implinirea visului comun: atingerea pasunii.

 Dormim intr-o pasune langa niste fire de curent, la 500 m de intrarea in parc. Banuiesc ca cehilor le era frica de ele (de firele de curent). Oricum, ne este recomandat sa nu privim spre ele. Ne este evident frica de civilizatie. Trebuie sa fugim de ea, ca de parca n-am fi atins-o niciodata, numai cand este vorba de felul branzei pe care o folosim.

Il las pe Ondra sa puna betele in cruce la cativa metri de cort caci “ne” este frica si de cai si vaci.

Ziua 13

            Bielasjca. “Ne” este frica de cei de la parc, desi nu suntem inca in parc. In pasunea asta intinsa si verde in care nu am intalnit localnici pandesc cei care sa ne amendeze c-am pus cortul in zone in care nu este amenajat un camping.

            Mai strabatem ceva si azi. Spre seara asteptam sa se intunece nu cumva sa ne vada cineva de la parc caci in locurile astea unde oamenii isi duc linistiti traiul, cu animale si masini este o strictete sora cu cea a unei rezervatii stiintifice.

Ziua 14

            Desi strangem intr-o ora, ca de obicei Martin si Petra se trezesc cu o ora mai devreme si au totul strans. Pleaca nu cumva cineva sa-i descopere. Ne asteapta unde sus, departe de locul faptei.

Este ziua in care atingem putin civilizatia, ne-am obisnuit deja cu forestierul. Incercam sa punem cortul intr-o pasune frumoasa, inafara parcului si cerem voie proprietarului, dar Igi –baba, nevasta-sa, ne cere 2 euro, asa ca mai coboram putin.

Ziua 15

            Cehii ne parasesc la 8 dimineata. Stam pe pasune pana la 16. Ne plictisim de moarte. Asteptam in Mojkovac trenul pana la 12 noaptea, apoi ne punem la somn, in cuseta noastra de 6 persoane, evident, la etajul doi. Cea mai tare faza este sa amplasezi la capatul scarii lungi semnalul de alarma. Dragi romani, deci nu numai la noi se poate!

A, sa nu uitam ca trebuia sa fim la 6 dimineata in Belgrad si am fost la 9:30, ca in tren se fumeaza si daca n-ai noroc se fumeaza chiar in cuseta si ca trenurile sunt pline, oamenii calatorind chiar si noaptea in picioare.

            Am vizitat Belgradul pana la ora 15, la 16 avand un tren incins spre Romania, care a ajuns la ora care trebuia, adica 21, in tara.

A fost o vacanta foarte reusita, care ne-a deschis apetitul spre noi parti ale muntilor in care am fost, dar si spre zonele in care nu am ajuns: Komovi, Lovcen, Skadar, Prokletinje.

In unele parti am lasat sa te intrevada starea de spirit pe care am avut-o: de entuziasm, de bucurie...