In 11.11.2012 am pornit cu Cristina spre Braul lui Martoiu.
Pentru mine era traseu nou, iar Cristina urma sa verifice daca il stie , dupa o tentativa nu prea reusita, in care a mers pe deasupra lui si una in care, desi l-a urmat cu strictete, a fost dusa si a plouat continuu.
L-am ales din cauza versantului insorit si a belvederii care se deschide in zona.
Totusi am avut surprize, cateva intensificari ale vantului, pana in zona Botorog, ne taiau respiratia, si ne-au facut sa ne gandim la variante conexe. Nu am renuntat totusi si dupa 3ore si50 min cronometrate din gara, eram in Refugiul Grind. Am urcat incetisor, prin Cheile Pisicii.
O noua surpriza ne astepta la urcarea spre brau. Urmarisem de la refugiu marea pata alba care cobora incet din creasta. De la inceput mi-am zis: cred ca e o mireasa. Nu e exclus, pentru ca am mai vazut una in Ascutit acum un an-doi, dar totusi... poate e cineva cu o parapanta care nu poate sa-si ia zborul. Ei bine, era o mireasa. Foarte frumusica, foarte vesela, urcase imbracata asa, dar incaltata cu bocanci, echipata cu bete si rucsac.
Eh...si acum braul... l-am gasit usor, l-am urmat usor. E nevoie de un pic de gandire logica a terenului. Nu s-ar chema brau daca ai merge prin toti brazii si pasunile, asa cum iti ies in cale. Ceea ce vreau sa spun e ca nu se vede vreo carare, dar am cautat logica traseului, adica locurile prin care ai trece de fiecare data, nu doar o data, accidental. Deci, pe la baza unor stanci solide (in partea de jos mai era ceva stanca sfaramicioasa), braul se intinde urcand si coborand cateva vai. In total noua ne-a luat 1h si 50 min... dar am mers extrem de incet, aici avand parte de ultimele raze de soare.
