Fagaras- Caldarea Racorele

Daca multi ani am fost in zona Sambetei pe acelasi traseu, Fereastra Mare- creasta, tura asta am decis sa investigam aceasta zona des frecventata si care, totusi, a ramas necunoscuta. Asa ca am plecat, cu Vlad, in cautare de locuri si perspective noi. Nu stiam unde vom campa, nu intelegeam exact unde e Fereastra Mica, refugiul din Fereastra Mica, care e legatura cu caldarea Racorele. Dar, o parte am descoperit la fata locului si o parte, la intoarcere, acasa.

Am intrat pe valea Sambetei si apoi am urmat marcajul punct rosu care pleaca din apropierea pastravariei, pe muchia Dragusului. Initial am urcat pe toate tapsanele drumului de exploatare datorita apei care se scurgea pe el si noroiului. Mai sus insa, soarele a uscat forestierul si am putut merge pe el. Drumul urca destul de pronuntat prin padure si apoi prin zone deja exploatate. Am vazut cum a fost atacata padurea de Ips typographus. Gandacul se plimba linistit prin opera sa de arta, iar masinile cu lemne coboara voioase arborii exploatati. Cam dezolant. Imi e imposibil sa spun cat dureaza traseul pana la casa de vanatoare deoarece toata zona era plina de mure, iar noi n-am renuntat la mancat dacat atunci cand am simtit ca ni se face rau de la ele. Oricum, noi am facut muuuult.

De la casa de vanatoare se trece printr-o zona cu ienupar si apoi se iese in pasuni. Varfurile raman in partea drepta si drumul continua pe curba de nivel. Noi iarasi ne-am lalait din cauza unei stane, mie fiindu-mi frica sa o depasesc. Dar...de ce iti e frica nu scapi! M-a impresionat insa  cat de ascultatori au fost cainii, acestia au respectat imediat comenzile ciobanului, date de la o distanta considerabila. De la stana, potecuta devine mai ingusta si trece mai multe valcele, apoi intalneste marcajul punct albastru. De aici...ne-am pierdut: oare suntem in caldarea Racorele sau in Fereastra Mica? Am luat-o in sus, mai aveam cam o ora-doua de lumina si ne gandeam la un loc de cort. Iar eu zic ca am ales cel mai frumos loc posibil.

Luna mare a scazut vizibilitatea spre celelalte astre, insa seara a fost cu adevarat frumoasa, dinspre Urlea si Sud venind incet incet valuri de ceata peste creasta. Zona este mult mai larga decat mi s-a parut vreodata, iar piciorul pe care ne-am asezat oferea pespective spre culmi in toate directiile.

Visul cu dimineata insorita si peretii scaldati in lumina soarelui s-a spulberat cand am deschis cortul, ziua urmatoare. Era ceata. Am decis sa nu e bine sa ne aventuram spre creasta cand nu intelegem exact unde suntem (eram in caldarea Racorele, iar Fereastra Mica urmatoare spre vest, dinspre cea Mare, insa nu era vizibila din punctul in care eram noi). Urcam in sa si apoi urmam punctul albastru pe valea Vistisoarei. Coborarea la Lacul Vistisoara e abrupta, cu bolovani si pante inierbate.  Ca sa ajungi la lac trebuie facut un ocol de 10 minute spre creasta. Urcarea in creasta pare inabordabila de pe aceasta vale, insa ceata nu ne lasa sa tragem concluzii clare. Mure n-am mai intalnit, degeaba ne-am pregatit bidoane special pentru cules.

Aceasta vale nu este bine marcata, prin padure insa, se vede cararea.
Pe Vistisoara se monteaza, evident, o alta hidrocentrala hidoasa.
La ora 17 suntem la manastire. Plecarea din Caldarea Racorele a fost pe la 9:30.

Padina lui Calinet

Paul, Andreea, Cristina, Simona

Fiind minim a 7-a oara ca urc acest traseu (traseul meu preferat), nu intentionez sa-l descriu amanuntit.

Plaiul Foii- Poiana Cotofenei-Termopile-Braul de Mijloc- Padina lui Calinet, Ascutit, Padinile Frumoase-Curmatura- Zanoaga-Botorog

Timpi: Plaiul Foii- 8:00- Ascutit 15:00- Gara Zarnesti: 18:50, ritm tihnit

Sper ca mult iubita lume de piatra a Calinetului sa le fi placut prietenilor mei.

 

Valcelul TF

Crai

Cristina, Dana, Simona

“Gagicile” in actiune. Dupa numai o saptamana de la urcarea la Diana, si esecul fetelor in gasirea acestui traseu, ne hotaram sa perseveram si sa incercam, in formula noua, sa-l identificam. Cu o saptamana in urma, eu urcasem Padina Popii, fara intentii in abordarea acestui traseu, insa Loti, Corina, Cristina, Dana si un prieten de-al lor de langa Retezat l-au cautat si l-au “ratat la mustata”. Practic, au urcat unde trebuia, dar nesiguri fiind, au coborat. Tura asta am eliminat insa toate variantele, linia valcelului se contureaza de la Diana, deci aveam directia, trebuia sa reusim. Am plecat de pe Padina Popii. Primul valcel este Valcelul Trecatorii Fortate. Foarte spalat, acesta este rapelat de alpinisti, la retragerea din traseele din peretii Dianei. Inaintea lui am facut stanga. Am trecut linia muchiei impadurite si am vazut traseul ce duce pe brana Caprei. Carareaa nu e conturata nici macar ca la refugiul din Sindilerie. Este abrupta, printre brazi, si destul de incomoda. Dupa un prag de piatra amestecat cu pamant si destul de spalat se iese la o piatra, de unde se face dreapta. La doi pasi de acest loc se deschide perspectiva spre refugiu si imediat se coboara in valcel. De aici valea este abordabila, chiar fara saritori. Ca si directie, este destul de greu, de aici, sa mai gresesti traseul , care se contureaza intre peretii abrupti ce strajuiesc traseul Brana Caprei si cei care strajuesc Padina Popii. Se prefera insa partea dreapta, apropierea de Padina Popii. Izolarea acestui loc si descoperirea sa il fac foarte special, un fel de Poiana Inchisa, pe care doar alpinistii si caprele negre o stiu foarte bine.

A fost o tura foarte reusita, dar care s-a terminat in alergare. Am plecat cu trenul de 7 dimineata, iar la Curmatura mai aveam 1:45 de min sa prindem trenul de 19. Am intrat totusi in grafic, deoarece de la Botorog ne-au luat cu masina colegii mei de dansuri swing Vali si Monica, veniti la picnic in zona.