Foarte asemanatoare cu Tampa, insa mai salbatica, Magura este gatita de sarbatoare, impodobita cu tot felul de flori si miresme.
Participantele la tura (evident, tura de "gagici"): Dana, Cristina si Simona.
duminică, 27 aprilie 2014
Magura Codlei
Cred ca sunt vreo 8 ani de cand n-am mai fost pe Magura, cel mai inalt varf al Persanilor, 1292 m. altitudine.
Foarte asemanatoare cu Tampa, insa mai salbatica, Magura este gatita de sarbatoare, impodobita cu tot felul de flori si miresme.
Participantele la tura (evident, tura de "gagici"): Dana, Cristina si Simona.
Foarte asemanatoare cu Tampa, insa mai salbatica, Magura este gatita de sarbatoare, impodobita cu tot felul de flori si miresme.
Participantele la tura (evident, tura de "gagici"): Dana, Cristina si Simona.
sâmbătă, 26 aprilie 2014
Veliko Tarnovo, Bulgaria
Cine spune patru zile libere, spune munte, spune prieteni, spune departe, spune cort si ... vreme buna!
Daca la propriu, vremea buna nu se anunta decat incepand de duminica, iar planurile de "biciclit" din Teius in Rosia Montana, traversand Trascaul, nu mai sunau a varianta realizabila si placuta, ne-am adaptat situatiei si joi seara am schimbat total planul.
Participantii la tura sunt, in mare, membrii Anotimpului 5 din Bucuresti: Tavi, Claudia, Tish, Adi, Combei, Andreea, Darius, Andrei, Bubu, Azorel,.... eu si Vlad.
Paste la bulgari!
Amintiri din martie...
Iepurasul zburator... vine cu un ousor :))
Vineri, 19.04.2014
Reusim sa prindem trenul de 16 din Brasov spre Bucuresti. Biletul la Regiotrans pentru bicicleta costa, mai nou, 5 lei pentru aceasta distanta. In Bucuresti ne asteapta Claudia si Tavi, care au fost foarte draguti sa ne ia cu masina, cu tot cu biciclete.
Iesim din tara prin Giurgiu, intram in Ruse si ajungem repede in Veliko Tarnovo, caci numai 180 km despart capitala Romaniei de orasul bulgaresc. Dupa o mica discutie cu o receptionera, " на лево, на право ", speram sa nimerim "Monastir Troitza". Neasteptat, dar doua cuvinte in rusa fac uneori minuni si reusim sa ne ducem ata spre manastirea situata la 5 km de oras, nesemnalizata, pe un drum ingust, insa, 90%, perfect asfaltat.
Sambata, 20.04.2014
Nori grei se plimba pe cer. E posibil sa ploua, insa trebuie sa ne incredem in prognoze, caci promit un cer inchis, fara stropi. Luam bicicletele si plecam spre Veliko la ora 11. Orasul ne tine prinsi in atractii turistice pana la ora 18, cand ne intoarcem obositi la cort. Este un oras foarte frumos, cu numeroase puncte de interes pentru turisti, asa ca nu va inchipuiti ca am reusit sa vedem tot ceea ce ofera in cateva ore! Cred ca aveam inca destule de descoperit daca intram in muzeul de arta, in bisericile din oras, multe din ele foarte vechi, daca ajungeam sa mancam o masa traditionala, daca participam in oras la noaptea de Inviere sau petreceam o seara dansanta in urbe.
Avand cunostinte superficiale in ceea ce priveste istoria vecinilor nostri, mi s-a parut important sa asociez descrierea a ceea ce este atat de frumos in Veliko Tarnovo cu cateva date istorice.
In primul rand este un oras vechi, bine conservat, cu multe monumente care vorbesc despre istoria Bulgariei si putin, despre a noastra.
Veliko Tarnovo devine capitala in perioada celui de-al doilea Imperiu Bulgar (sau regatul Bulgaro-Valah, deoarece cuprindea si zona Munteniei), 1187-1393. Imperiul se formeaza in urma alierii valahilor cu bulgarii impotriva Imperiului Bizantin si a victoriei asupra acestuia. In timp ce teritoriul romanesc va deveni doar vasal Imperiului Otoman, incepand din vara anului 1393, partea de la Sud de Dunare a celui de-al Doilea Imperiul Bulgar, ajunge pasalac turcesc. Regiunea se afla sub jugul otoman pana in 1878, dar Bulgaria se reintregeste si scapa de turci abia la inceputul secolului XX.
Monumentul Dinastiei Asen, cei care formeaza cel de-al Doilea Imperiu Bulgar. In continuarea lui si in foto. urmatoare se vede Muzeul de Arta.
In al doilea rand, zona este pitoreasca, cu dealuri acoperite de paduri de foiase, de unde rasar siruri lungi de stanci. Numeroase manastiri amplasate in puncte strategice, dau un caracter aparte zonei.
Manastirea situata de cealalta parte a vaii, fata in fata cu m-tirea Troitza. Vedere de pe deal.
Orasul este amplasat strategic, posibilele incursiuni ale unei armate straine putand fi usor observate. Raul Yantra creeaza un cot de 360 grade, inconjurand dealul Tsarevetz, dealul cetatii. Celelalte maluri ale raului sunt, de asemenea, povarnisuri abrupte. Unul dintre acestea este Trapezita, pe care se afla o alta parte din oras si o alta cetate. (foto urmatoare)
In spatele lui Vlad se afla dealul si cetatea Tsarevets, inconjurate pe trei laturi de raul Yantra. In albia
raului se vede biserica istorica fotografiata de Vlad. (poza publicata putin mai jos)
Zidurile cetatii Tsarevets sunt masive, impunatoare: 1100 m lungime, pe alocuri 3,4 m grosime, o inaltime medie de 10 m.
Inauntrul zidurilor se aflau numeroase biserici, aproximativ 500 de locuinte si palatul regal, de asemenea inconjurat de ziduri groase, adapostind locuinta tarului, sala tronului si o biserica.
Numeroasele biserici ortodoxe istorice, vorbesc despre pastrarea crestinismului si a valorilor bulgare in perioada ocuparii teritoriului de Imp. Otoman.
Pe Gurko Strasse:
Invierea ne prinde in drum spre manastire. Dupa ce trecem de "balta" m-tirii suntem invitati sa intram in biserica. Sunt doar trei civili si probabil 2-3 maici pe care nu le zarim, doar putem sa le ascultam glasurile. Muzica e linistitoare, slujba urmand aceleasi canoane ca la noi. Pare chiar mai placut sa nu intelegi cuvintele. Nu zabovim insa mult si ne intoarcem la corturi.
Duminica, 21.04.2014
Mergem la catarat, la falezele de langa m-tirea Troitza.
Este interzis fotografiatul in incinta locasului de cult, asa ca vi-l arat din exterior, de dupa ziduri.
Si acesta este unul dintre sectoarele de escalada din zona...
Seara mergem la Universitate sa vedem spectacolul de lumini. In noptile obisnuite orasul este luminat extraordinar, insa spectacolul nu merita sa fie ratat.
Luni, 22.04.2014
Este o zi frumoasa si calda, asa cum am inteles ca a fost si in tara. Bine-meritata.
Plecam cu bicicleta la 11:20. Trebuie sa ne vedem cu restul lumii, care merge la o alta faleza de catarat, in centrul orasului Veliko Tarnovo la ora 16:00. Urcam spre Arbanassi, un sat cu originile in cel de-al Doilea Imperiu Bulgar, care infloreste la sfarsitul secolului al XV-lea. Pazitor al crestinismului si valorilor nationale intr-o perioada foarte trista din istoria Bulgariei, acest sat este unul bogat si prosper, datorita favorurilor primite in perioada de ocupatie otomana de catre sultan, gratie amplasamentului strategic pentru schimbul de marfuri, provenite din toata lumea.
Urcarea spre Arbanassi, in departare se vede lantul muntos Stara Planina.
Casele sunt solide, ridicate din piatra, incercuite de ziduri groase, reflectand mandria bogatilor sai proprietari. Bisericile, bine conservate, pastreaza pictura naiva, sensibila si simbolica, originala.
Dupa o plimbare cam fara directie, in care ajungem sa trecem pe langa casa muzeu Hadjiliev, cele doua fantani si intram in biserica Sf. Arhangheli Milail si Gavril (nu nimerim biserica Nasterii Domnului, pe care voiam sa o vizitez), parasim satucul pentru a ne plimba off road. Simt ca pe Vlad asta il pasioneaza mult mai tare decat "turismul ecumenic", asa ca mergem cu bicicletele pana deasupra falezelor de la manastirea Troita si la un loc de belvedere de unde admiram cetatea Tzarevetz dintr-o perspectiva noua, putin aeriana.
Biserica Sf Mihail si Gavril, Arbanassi.
Belvedere spre colina Tsarevets.
Printre flori, traseul de off road. Foto. realizata de Vlad.
A fost un Paste foarte frumos, linistit si cu activitati variate, intr-o tura nu foarte solicitanta, perfecta pentru asa o sarbatoare.
Hristos a inviat!
Daca la propriu, vremea buna nu se anunta decat incepand de duminica, iar planurile de "biciclit" din Teius in Rosia Montana, traversand Trascaul, nu mai sunau a varianta realizabila si placuta, ne-am adaptat situatiei si joi seara am schimbat total planul.
Participantii la tura sunt, in mare, membrii Anotimpului 5 din Bucuresti: Tavi, Claudia, Tish, Adi, Combei, Andreea, Darius, Andrei, Bubu, Azorel,.... eu si Vlad.
Paste la bulgari!
Vineri, 19.04.2014
Reusim sa prindem trenul de 16 din Brasov spre Bucuresti. Biletul la Regiotrans pentru bicicleta costa, mai nou, 5 lei pentru aceasta distanta. In Bucuresti ne asteapta Claudia si Tavi, care au fost foarte draguti sa ne ia cu masina, cu tot cu biciclete.
Iesim din tara prin Giurgiu, intram in Ruse si ajungem repede in Veliko Tarnovo, caci numai 180 km despart capitala Romaniei de orasul bulgaresc. Dupa o mica discutie cu o receptionera, " на лево, на право ", speram sa nimerim "Monastir Troitza". Neasteptat, dar doua cuvinte in rusa fac uneori minuni si reusim sa ne ducem ata spre manastirea situata la 5 km de oras, nesemnalizata, pe un drum ingust, insa, 90%, perfect asfaltat.
Sambata, 20.04.2014
Nori grei se plimba pe cer. E posibil sa ploua, insa trebuie sa ne incredem in prognoze, caci promit un cer inchis, fara stropi. Luam bicicletele si plecam spre Veliko la ora 11. Orasul ne tine prinsi in atractii turistice pana la ora 18, cand ne intoarcem obositi la cort. Este un oras foarte frumos, cu numeroase puncte de interes pentru turisti, asa ca nu va inchipuiti ca am reusit sa vedem tot ceea ce ofera in cateva ore! Cred ca aveam inca destule de descoperit daca intram in muzeul de arta, in bisericile din oras, multe din ele foarte vechi, daca ajungeam sa mancam o masa traditionala, daca participam in oras la noaptea de Inviere sau petreceam o seara dansanta in urbe.
Avand cunostinte superficiale in ceea ce priveste istoria vecinilor nostri, mi s-a parut important sa asociez descrierea a ceea ce este atat de frumos in Veliko Tarnovo cu cateva date istorice.
In primul rand este un oras vechi, bine conservat, cu multe monumente care vorbesc despre istoria Bulgariei si putin, despre a noastra.
Veliko Tarnovo devine capitala in perioada celui de-al doilea Imperiu Bulgar (sau regatul Bulgaro-Valah, deoarece cuprindea si zona Munteniei), 1187-1393. Imperiul se formeaza in urma alierii valahilor cu bulgarii impotriva Imperiului Bizantin si a victoriei asupra acestuia. In timp ce teritoriul romanesc va deveni doar vasal Imperiului Otoman, incepand din vara anului 1393, partea de la Sud de Dunare a celui de-al Doilea Imperiul Bulgar, ajunge pasalac turcesc. Regiunea se afla sub jugul otoman pana in 1878, dar Bulgaria se reintregeste si scapa de turci abia la inceputul secolului XX.
Monumentul Dinastiei Asen, cei care formeaza cel de-al Doilea Imperiu Bulgar. In continuarea lui si in foto. urmatoare se vede Muzeul de Arta.
In al doilea rand, zona este pitoreasca, cu dealuri acoperite de paduri de foiase, de unde rasar siruri lungi de stanci. Numeroase manastiri amplasate in puncte strategice, dau un caracter aparte zonei.
Orasul este amplasat strategic, posibilele incursiuni ale unei armate straine putand fi usor observate. Raul Yantra creeaza un cot de 360 grade, inconjurand dealul Tsarevetz, dealul cetatii. Celelalte maluri ale raului sunt, de asemenea, povarnisuri abrupte. Unul dintre acestea este Trapezita, pe care se afla o alta parte din oras si o alta cetate. (foto urmatoare)
In spatele lui Vlad se afla dealul si cetatea Tsarevets, inconjurate pe trei laturi de raul Yantra. In albia raului se vede biserica istorica fotografiata de Vlad. (poza publicata putin mai jos)
Inauntrul zidurilor se aflau numeroase biserici, aproximativ 500 de locuinte si palatul regal, de asemenea inconjurat de ziduri groase, adapostind locuinta tarului, sala tronului si o biserica.
Pictura din Biserica de pe vf colinei Tsarevetz
Poza realizata de Vlad.
Pe Gurko Strasse:
Invierea ne prinde in drum spre manastire. Dupa ce trecem de "balta" m-tirii suntem invitati sa intram in biserica. Sunt doar trei civili si probabil 2-3 maici pe care nu le zarim, doar putem sa le ascultam glasurile. Muzica e linistitoare, slujba urmand aceleasi canoane ca la noi. Pare chiar mai placut sa nu intelegi cuvintele. Nu zabovim insa mult si ne intoarcem la corturi.
Duminica, 21.04.2014
Mergem la catarat, la falezele de langa m-tirea Troitza.
Este interzis fotografiatul in incinta locasului de cult, asa ca vi-l arat din exterior, de dupa ziduri.
Luni, 22.04.2014
Este o zi frumoasa si calda, asa cum am inteles ca a fost si in tara. Bine-meritata.
Plecam cu bicicleta la 11:20. Trebuie sa ne vedem cu restul lumii, care merge la o alta faleza de catarat, in centrul orasului Veliko Tarnovo la ora 16:00. Urcam spre Arbanassi, un sat cu originile in cel de-al Doilea Imperiu Bulgar, care infloreste la sfarsitul secolului al XV-lea. Pazitor al crestinismului si valorilor nationale intr-o perioada foarte trista din istoria Bulgariei, acest sat este unul bogat si prosper, datorita favorurilor primite in perioada de ocupatie otomana de catre sultan, gratie amplasamentului strategic pentru schimbul de marfuri, provenite din toata lumea.
Urcarea spre Arbanassi, in departare se vede lantul muntos Stara Planina. Dupa o plimbare cam fara directie, in care ajungem sa trecem pe langa casa muzeu Hadjiliev, cele doua fantani si intram in biserica Sf. Arhangheli Milail si Gavril (nu nimerim biserica Nasterii Domnului, pe care voiam sa o vizitez), parasim satucul pentru a ne plimba off road. Simt ca pe Vlad asta il pasioneaza mult mai tare decat "turismul ecumenic", asa ca mergem cu bicicletele pana deasupra falezelor de la manastirea Troita si la un loc de belvedere de unde admiram cetatea Tzarevetz dintr-o perspectiva noua, putin aeriana.
A fost un Paste foarte frumos, linistit si cu activitati variate, intr-o tura nu foarte solicitanta, perfecta pentru asa o sarbatoare.
Hristos a inviat!
miercuri, 16 aprilie 2014
duminică, 6 aprilie 2014
sâmbătă, 5 aprilie 2014
V Malinului 30 martie 2014
"Doo fete si Malinul".
Dana: Simo, care e Malinul? Ala? Sau ala?
Simo: Nu se vede de aici... inca putin...
Urmand traseul banda galbena, din Busteni spre Poiana Izvoarelor, Malinul se intrezareste pentru prima data pe sectorul unde se coboara de pe Galma Mare spre Poiana Costilei. Din acelasi loc, in transparenta primaverii, tot Bucegiul rasare brusc printre ramurile copacilor, din nimic, si te priveste de sus, ca un urias sau o cetate imposibil de cucerit. Aceasta imagine te poarta direct cu gandul spre Alpi sau alte creste similare, din alti munti, vazuti doar in reviste. Valea Malinului se intrevede deasupra V Poienitei, aproape verticala si acoperita cu zapada.
Ajunse in poiana, observam ghioceii si brandesele care acopera toata pasunea. Alta data, le-am fi acordat mult mai multa atentie, insa tura asta eram emotionate de ideea urcarii pe Malin, singure... fara macar sa cunoastem intrarea. (nu e cazul sa ne judecati, daca nu reuseam, ne intorceam acasa cu un brat de flori si urcam pe Pripon) Noi stiam ca intrarea nu se face direct pe vale, ci putin inaintea ei, prin Poiana Costilei. Am avut insa ajutoare ("suna un prieten") de nadejde, care ne-au sfatuit perfect, asa incat ne-am dus ata spre intrarea pe vale, am urcat panta, am gasit cararea, iar in capatul ei (dupa o urcare de jumatate de ora), am coborat pe Hornul Pamantos, in Malin.
Stiam ca voi numara toate "etapele" turei: prima: sa nimerim intrarea pe vale, a doua, Hornul Pamantos, iar a treia, valea in sine.
Primele doua etape s-au terminat cu bine si am ajuns in jurul orei 12 pe Malin. Ne punem coltarii si plecam cu avant, este totusi tarziu, iar calculul meu aproximativ este de 3 ore pana sus, pe platou. Reusim sa ne tinem de "socoteala de acasa".
Urcarea e la inceput usoara, zapada nu e f inghetata, iar coltarii se infig bine. Prima saritoare, dotata cu cablu, este acoperita partial si noi profitam de puntea de zapada pentru a o trece. In jumatate de ora insa, soarele scalda valea intr-o lumina puternica. Pun ochelarii, ma gandesc la crema de soare care imi lipseste din dotare, dar continui fara sa-mi fac probleme deoarece sunt toata acoperita, doar un pic de nas si de obraji intrezarindu-se de sub casca. Zapada cazuta la inceputul saptamanii este uda si se desprinde de patul de baza. In functie de grosimea stratului, infig mai mult sau mai putin pioletul si coltarii, pentru a atinge stratul vechi si stabil, caci partea de sus e inselatoare.
Dana aluneca intr-o zona putin inclinata a vaii si o ia cu viteza spre vale. Se intreapta la inceput cu capul in jos, se intoarce f frumos si in 4 m se opreste in piolet.Adevarul e ca nu-mi inchipuiam ca s-ar putea prinde asa viteza pe asa panta. Zapada isi schimba consistenta pe parcursul vaii, sunt locuri unde stratul superior, subtire, se crapa sub forma de placa (superficial), dar nu pleaca. La iesirea in creasta devine iar tare, o adevarata placere de urcat la coltari, insa foamea ne taie din dorinta de a savura aceasta ultima urcare.
Masa pe platou si o scurta relaxare
Coborarea o vom face pe Pripon, alaturi de doi constanteni si un grup din Bucuresti. Alegem sa coboram pe vale pana jos, fara sa o luam pe la stana. Ultima saritoare insa, inalta de vreo 6 m, trebuie coborata in rapel. Sub ea ne asteapta Kao si Nelutu, membrii Amicii Salvamont si coechipieri in alte trasee. A fost o intalnire care nu a putut decat sa ne bucure. Am coborat impreuna, am strans cativa ghiocei si cateva branduse in Poiana Costilei, am povestit cu Dana pe drumul de intoarcere cate-n luna si in stele de n-am simtit sectorul Poiana Costilei- Caminul Alpin.
A fost o tura de vis!
Multumim celor care ne-au ajutat sa gasim intrarea pe vale: cei care ne-au dus cu masina de la iesirea din Busteni la intrarea pe banda galbena, Corinei si lui Johnny.
Va doresc si voua asa zile frumoase, sa mergeti cu prieteni, cu voie buna, cu calm, in tihna si sa experimentati mereu ceva nou.
Dana: Simo, care e Malinul? Ala? Sau ala?
Simo: Nu se vede de aici... inca putin...
Urmand traseul banda galbena, din Busteni spre Poiana Izvoarelor, Malinul se intrezareste pentru prima data pe sectorul unde se coboara de pe Galma Mare spre Poiana Costilei. Din acelasi loc, in transparenta primaverii, tot Bucegiul rasare brusc printre ramurile copacilor, din nimic, si te priveste de sus, ca un urias sau o cetate imposibil de cucerit. Aceasta imagine te poarta direct cu gandul spre Alpi sau alte creste similare, din alti munti, vazuti doar in reviste. Valea Malinului se intrevede deasupra V Poienitei, aproape verticala si acoperita cu zapada.
Ajunse in poiana, observam ghioceii si brandesele care acopera toata pasunea. Alta data, le-am fi acordat mult mai multa atentie, insa tura asta eram emotionate de ideea urcarii pe Malin, singure... fara macar sa cunoastem intrarea. (nu e cazul sa ne judecati, daca nu reuseam, ne intorceam acasa cu un brat de flori si urcam pe Pripon) Noi stiam ca intrarea nu se face direct pe vale, ci putin inaintea ei, prin Poiana Costilei. Am avut insa ajutoare ("suna un prieten") de nadejde, care ne-au sfatuit perfect, asa incat ne-am dus ata spre intrarea pe vale, am urcat panta, am gasit cararea, iar in capatul ei (dupa o urcare de jumatate de ora), am coborat pe Hornul Pamantos, in Malin.
Stiam ca voi numara toate "etapele" turei: prima: sa nimerim intrarea pe vale, a doua, Hornul Pamantos, iar a treia, valea in sine.
Primele doua etape s-au terminat cu bine si am ajuns in jurul orei 12 pe Malin. Ne punem coltarii si plecam cu avant, este totusi tarziu, iar calculul meu aproximativ este de 3 ore pana sus, pe platou. Reusim sa ne tinem de "socoteala de acasa".
Urcarea e la inceput usoara, zapada nu e f inghetata, iar coltarii se infig bine. Prima saritoare, dotata cu cablu, este acoperita partial si noi profitam de puntea de zapada pentru a o trece. In jumatate de ora insa, soarele scalda valea intr-o lumina puternica. Pun ochelarii, ma gandesc la crema de soare care imi lipseste din dotare, dar continui fara sa-mi fac probleme deoarece sunt toata acoperita, doar un pic de nas si de obraji intrezarindu-se de sub casca. Zapada cazuta la inceputul saptamanii este uda si se desprinde de patul de baza. In functie de grosimea stratului, infig mai mult sau mai putin pioletul si coltarii, pentru a atinge stratul vechi si stabil, caci partea de sus e inselatoare.
Dana aluneca intr-o zona putin inclinata a vaii si o ia cu viteza spre vale. Se intreapta la inceput cu capul in jos, se intoarce f frumos si in 4 m se opreste in piolet.Adevarul e ca nu-mi inchipuiam ca s-ar putea prinde asa viteza pe asa panta. Zapada isi schimba consistenta pe parcursul vaii, sunt locuri unde stratul superior, subtire, se crapa sub forma de placa (superficial), dar nu pleaca. La iesirea in creasta devine iar tare, o adevarata placere de urcat la coltari, insa foamea ne taie din dorinta de a savura aceasta ultima urcare.
Coborarea o vom face pe Pripon, alaturi de doi constanteni si un grup din Bucuresti. Alegem sa coboram pe vale pana jos, fara sa o luam pe la stana. Ultima saritoare insa, inalta de vreo 6 m, trebuie coborata in rapel. Sub ea ne asteapta Kao si Nelutu, membrii Amicii Salvamont si coechipieri in alte trasee. A fost o intalnire care nu a putut decat sa ne bucure. Am coborat impreuna, am strans cativa ghiocei si cateva branduse in Poiana Costilei, am povestit cu Dana pe drumul de intoarcere cate-n luna si in stele de n-am simtit sectorul Poiana Costilei- Caminul Alpin.
A fost o tura de vis!
Multumim celor care ne-au ajutat sa gasim intrarea pe vale: cei care ne-au dus cu masina de la iesirea din Busteni la intrarea pe banda galbena, Corinei si lui Johnny.
Va doresc si voua asa zile frumoase, sa mergeti cu prieteni, cu voie buna, cu calm, in tihna si sa experimentati mereu ceva nou.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)