Lisabona se vede foarte frumos din avion, multe dintre monumente si atractii turistice sunt usor de recunoscut de la inaltime, urmarind linia litoralului. Entuziamate recunoastem: Campamimaud center for the unknown, turnul Belem, apeductul.
Dintre atractiile care ne interesau in Lisabona, ceea ce se preta, ca timp, in decursul unei escale de aproximativ sase ore, era Parcul Natiunilor, aflat la doua statii de metrou distanta de aeroport.
Oceanariumul este un loc care merita vizitat, in care n-as ezita sa intru si a doua oara.
Pavilionul Portugaliei- realizat de Alvaro Siza. (1998)
O cladire cu adevarat impresionanta- o panza de o suprafata imensa suspendata prin cabluri pretensionate, lasate aparente la nivelul prinderii de cele doua paralelipipede -suport.
In acest moment imi da seama cate ar fi de povestit despre Madeira... in primul rand sunt mai multe companii de autobuze, fiecare cu orarul ei, cu destinatiile pe care le deserveste, culorile si statiile ei. Initial e dificil sa te orientezi, dar noi ne-am descurcat, deci oricine poate.(mama stia dinainte acest detaliu, avea listate orare, stia exact bus-ul pe care il luam de la aeroport spre Funchal, capitala insulei)
Primul contact cu Funchalul (in seara in care eram super obosita, flamanda...) m-a speriat: mi se parea ca sunt intr-un fel de cadru de film, cu palmieri si un palat foarte neglijent vopsit. Autobuze multe, statii multe, bagajul greu, mama mult prea entuziasmata: uite o floare, uite un dalaj, asemeni unui om care le-a citit si studiat pe toate dinainte. " Unde am ajuns? Maimute oare au?"
Am plecat fara sa stiu nimic despre insula asta micuta, de 40 pe 60 de km, poate si pentru ca imi place sa fiu surprinsa, poate si pentru ca nu m-am gandit ca ar fi o destinatie "must see" in viata asta. Poate ca simteam nevoia si sa contrabalansez cu nestinta mea mult prea in detaliu pregatita calatorie a mamei mele. Pe de alta parte, in timp am devenit foarte selectiva, nu ma intereseaza decat arhitectura, sa vorbesc cu oamenii, sa nu stiu si sa intreb, sa citesc, sa merg la centrul de informare si librarii si sa-mi aleg din poze traseul, dar nici pozele acelea sa nu fie prea multe, pentru a nu stica surpriza, si sa merg pe munte si in natura. Ei bine, cred ca dupa fiecare calatorie ma intorc mai "inteleapta", orice destinatie e un cadou si te poate surprinde daca tu vrei sa iti deschizi sufletul si sa primesti ceea ce ti se ofera. Iar acesta a fost cel mai frumos cadou! Si da, sunt sigura ca intr-o zi ma voi intoarce, sa vad locuri dragi, si sa vad locuri noi. Credeti-ma, erau multi turisti in Madeira pentru cel putin a doua oara pe insula!
Stiu ca lumea se intreaba cat costa 10 zile in Madeira si Lisabona, asa ca nu voi lasa aceasta curiozitate bolnavicioasa sa se amplifice spre finalul descrierii. Ei bine, pe noi ne-a costat 550 de euro/ persoana, cu transport, cazari, intrari la muzee, mancat la restaurant de fiecare data cand am simtit nevoia, prajituri si suveniruri.
Poate parea mult, dar eu spun ca trebuie luata in considerare distanta mare la care se afla insula fata de Ro. De asemenea, pentru ca am devenit mai "inteleapta", lucrurile materiale au devenit futile, iar investitia in oameni, calatorii si activitati mi se pare mult mai importanta decat in orice altceva.
Va voi descrie cum am descoperit eu insula, pas cu pas. Mama a descoperit-o dinainte (din ghidul de calatorie) , dar totusi, tare mult astept sa vad si descrierea ei.
Ziua 2- Peninsula Sao Laorenzo
Dam o scurta tura prin oras. La inceput mama se opreste la fiecare floare. Pune ochelarii, scoate aparatul, programeaza aparatul, apasa pe buton, pune aparatul in husa, daca nu viseaza cu el in mana la un nou coltisor pe care sa il fotografieze. Va fi greu imi spun, trebuie sa am rabdare.
Desi mi s-a parut ca ne miscam foarte incet, n-am ratat niciun avion ( :)) ) si niciun autobuz, am vazut totul in tihna, asta insa numai dupa ce m-am obisnuit.
Orasul ma atrage destul de repede: magazinele sunt pline de produse din pluta: incaltaminte, posete, foarte frumoase si vederi ieftine. Ajungem la "Se Catedral" si intram. Intrarea in biserici e gratuita. Sunt entuziasmata: ei folosesc piatra vulcanica sa construiasca. Vedem detaliile plafonului de lemn, ce opera de arta! Hmmm, m-au cucerit.
Luam un bus si, dupa cam o ora jumatate, coboram la capatul de linie, punctul de plecare al traseului de trekking spre estul peninsulei, de fapt, cel mai estic punct al insulei.
Facem vreo doua ore pana la capat. Peisajul este spectaculos datorita stancilor colorate si oceanului. E mare oceanul, Doamne ce mare e!
Nu e mare diferenta de nivel, traseul este usor si asigurat in multe parti cu balustrada. Am invatat de mult timp sa nu mai subestimez aceste amenajari "inutile". Tura asta mi-am spus ca nu vreau sa stiu ce vanturi pot bate uneori in aceasta zona. La intoarcere am intrat in ocean, intr-un loc special amenajat. Ma trage curentul spre larg, imi e frica sa inot liber, asa ca ma invart in apropierea platformei de pe care am coborat. Apa avea peste 3 m adancime in golfuletul acesta si mi s-a parut calda. Singura data cand mi s-a parut calda.
Aceasta e ziua in care s-a declansat intriga. Nu, nu vreau sa merg unde merg englezi supraponderali si turisti din aia de all inclusive. Gradina botanica din Monte nu-i urata, dar e clar o destinatie f vizitata de turistii inainte mentionati. Pretul este pe masura. Eu am simtit ca am pierdut putin ziua, ca insula ofera mult mai multe lucruri decat poti vedea intr-un perimetru delimitat de gard. N-as mai merge in gradina botanica, ci as alege sa ma plimb prin parcurile oraselor si pe munti, ca alternativa. Dar, nu pot spune ca n-am vazut nimic in ziua trei. Cel mai mult m-am bucurat la vederea saniilor din rachita, mijloc de transport traditional de coborare spre Funchal. Acum acest sistem este foarte exploatat turistic, alunecarea intr-o sanie din rachita, impinsa de doi barbati (carreiros), care o controleaza cu funii, pe o distanta foarte scurta costa peste 10 euro/ persoana. Noi doar ii admiram pe cei care opteaza pentru aceasta distractie turistica si ne indreptam spre gradina.
Fortificatia doi, ridicata tot impotriva piratilor: fortareata Sao Tiago.
Ziua 4: Ziua in care am ales eu traseul, pe principiul: "ieri ai ales tu, azi eu (maine eu, poimaine eu, raspoimaine eu... :D sunt un copil egoist si incapatanat, v-am mai spus)": de la tunelul Canical pana in Porto da Cruz. Trebuie sa recunosc ca am avut ceva emotii, fiind incadrat la trasee dificile, ma si vedeam cu mama dupa mine, pe un traverseu ingust, la 300 de m deasupra oceanului. Ei bine, nu a fost deloc cazul, iar mama a prins curaj si incredere ca poate parcurge orice traseu in Madeira.
Se porneste pe o levada, apoi se urca printr-o pasune cu arbusti pana se ajunge la faleza. Pe marginea falezei (undeva la 300 m deasupra apei ) se desfasoara traseul, pana in Porto da Cruz. Atat aceasta faleza, cat si localitatea, aflata la poalele Stancii Vulturului, sunt spectaculoase. Plimbarea este usoara, fara mari diferente de nivel. A fost singura zi in care mi-am chinuit picioarele in ghete, apoi am parcurs toate traseele in adidasi. Cred ca sunt recomandati bocancii in cazul in care ai nesansa sa prinzi temperaturi sub 5 grade pe munte, altfel, ca dificultate, traseele parcurse de noi au fost usoare si nu necesitau ghete.
Ceea ce e de observat in aceasta foto este nisipul. In putinele zone in care este prezent, este exclusiv de culoare neagra.
Ziua 5: Santana, Caldeiro Verde, Varfurile Pico Ruivo si Aireiro.
Un sfat pentru cei care doresc sa urce pe munte in Madeira: nu intrebati cum va fi vremea la hostel sau centrul de informare turistica, ci consultati saiturile de meteo de munte, gen mountain forecast. Noi am plecat in fiecare zi, afland de la centrul de informare, ca vremea va fi ploioasa sus, insa de fiecare data, plafonul de ceata si nori era undeva pe la 600-800 de metri altitudine si... da, in Funchal chiar a picurat si a fost innorat.
Ne-am intors cu stopul de sub Pico d'Aireiro. Eu cred ca e usor sa circuli astfel pe insula. Noi am facut cu mana la doua masini si ambele au oprit, noi alegand-o pe cea care ne ducea in Funchal.
Cabo Girao e un loc la fel de turistic ca Monte, dar ideea unei plimbari foarte usoare pe levada Norte pana la destinatie, si apoi intoarcerea pe "plaja", ne-a incantat pe amandoua. Cabo Girao e un punct de belvedere amenajat.
De la 580 m inaltime.
Am ajuns noaptea acasa, deoarece ne-am miscat foarte incet. Traseul a fost lung, iar noi ne-am lalait cam mult.
La finalul zilei, am descoperit o alta fata, nebanuita, a Funchalului. Noi am stat numai in zona istorica, insa, venind dinspre vest, am parcurs toata zona de resorturi. In poza se vede Cazinoul, construit de Niemeier.
Ziua 7: Pico Grande
Un bus ne lasa cam la 2 km de locul in care incepe traseul de trekking. Urcam incet ultimii kilometri, pe o sosea extrem de abrupta. Ne intrec masini (putine) cu oameni care au ales tururile ghidate si urca pana la miraduro Bocca da Corrida (locul de unde incepe traseul nostru). Noi facem un circuit : Jardim da Sera (ultima statie a bus-ului), Bocca da Corrida- pana in Curral das Freiras, un sat extrem de spectaculos, de unde luam un alt bus spre Funchal. Bus-ul de intoarcere urca pana la miraduro Eira do Serado, insa nu zaboveste deloc, spre marea noastra dezamagire. Transfagarasanul nostru e poveste cu parfum!
Daca regret ceva ce am fi putut vedea si am fost prea comode, acest lucru e ca nu am urcat pe jos din Cural das Freiras spre Eira do Serado. Nu sunt cuvinte sa descriu cat de adanca este valea si cat de buna e infrastructura, cat de bine conduc soferii si cat de frumos se vedea. Ultima poza e singura clara, realizata din bus
Satul Curral das Freiras vazut din Bocca da Corrida.
Din bus...
Ziua 8: Zi de relaxare si balaceala in bazinele specifice Madeirei. Sunt pline cu pesti, adanci, stancoase si mult mai sigure decat oceanul accesat direct de pe plajele cu bolovani, deoarece nu simti curentul oceanului si nici valurile nu sunt atat de puternice. Apa intra si iese continuu din "bazin". Cel mai mare si renumit bazin este cel din Porto Moniz, localitate in care nu am ajuns, deoarece presupunea o calatorie de sase ore, cu bus-ul dus-intors, pana in Nordul insulei.
Am aterizat pe la 11 in Lisabona, ne-am dus repede la hostel sa lasam bagajele si am pornit spre centru.
E foarte frumoasa Lisabona, chiar are ceva al ei, si cred ca e vorba despre combinatia intre mahala - centru istoric, multa culoare, data de azulejos si totusi mult alb, miros de urina si peste, tarte de Belem, miraduros, stil manuelin, aur, ruine, tramvaie micute, care par de jucarie, strazi inguste, muzica Fado si mult street art. Mi s-a parut mult mai cosmopolita decat majoritatea oraselor europene, unde segregarea isi face simtita prezenta. Dintre obiectivele vazute de la distanta, care nu apar in poze, se numara replica statuii din Rio, cel mai mare pod din Europa, podul Vasco da Gama si podul 25 Abril.
Din muzeul azulejos.
