Nu prea inalti, acesti munti prezinta un exocarst si mai ales endocarst care pe mine m-a impresionat. (nu ptr ca nu as mai fi vazut niciodata asa ceva, dar ptr ca la noi aceste bogatii sunt bine ascunse... si usurinta cu care ajungi in Franta la ele ... iti da impresia de comercial si impersonal. A fost un tur ca de parca as fi privit o pestera extrem de frumoasa la televizor, sau as fi intrat in atmosfera, mirosul, briza unei pesteri brusc, parcurgand trotuarul de pe strada).
Totusi este o pestera extrem de frumoasa (se numeste Grotte des Demoiselles), in care m-am gandit de multe ori ce mult mi-ar placea sa sar balustrada si sa sar din piatra-n piatra, sa ma duc eu unde vreau, nu unde serpuieste trotuarul lor. Aia nu e pestera, unde nu te lipesti nici macar o data cu jumatate de corp de un perete, unde nu te misti in salopeta cu lanterna ta, unde nu urci si cobori si esti mereu in permanenta atent unde-ti pui piciorul, unde nu te asezi accidental cu curul in balta sau nu te uzi deloc, de unde te intorci curat ca lacrima si unde nu simti suflul de la intrare, care la dus iti da trepidatia, nerabdarea, emotia sa intri, iar la iesire senzatia de libertate si fericire, ca te-ai nascut iar sau cel putin ca ai parasit o lume si-ai intrat in alta (mai buna ???).
Mi-e dor de speo, mi-e foarte dor de speo si de colegii de la Speopoli.
Marea alaturi (la vreo 60 km), situri istorice, monumente, biserici, fortificatii si satuce demne de vizitat, un climat bland, faleze cate vrei ptr catarat si pesteri multe... ce isi poate dori mai mult un turist?
Asta este pentru fanii mei... (cum ar zice copilutele de la dansuri)
