Lozul castigator- Calimani de 1 dec 2014

Participanti: Claudia, Tavi, Vlad si eu, veniti din Bucuresti si Brasov
Carmen, Alina, Aida, venite din Cluj
De mult timp imi doream sa parcurg un traseu de iarna in acest masiv, de cand prietenii mei, Carmen si Stefan, au petrecut un revelion acolo, si de cand am ratat tura lui Gabi si a lui Nicu, fiind in sesiunea din februarie.

Nu am crezut, insa, niciodata, ca acest munte este atat de departe de Brasov, mai ales daca alegi sa intri in masiv prin Gura Haitii.

Am plecat sambata la ora 8 dimineata din Brasov, pe o vreme ciudata, inchisa si rece, cu vegetatie ascunsa sub 2 centimetri de gheata lucioasa si groasa. Traseul ales a fost prin Covasna- Harghita: Tusnad-Toplita-Borsec-Vatra Dornei si Gura Haitii. Am oprit in Turnad, de unde am cumparat o f buna ciocolata de casa (pacat ca avea margarina, in rest, jos palaria), apoi ne-am hidratat la Borsec, ne-am "distrat" sunand la serviciul  national de verificare a transportului de lemne si am ajuns pe la 17:30 la baza traseului, in Gura Haitii. Initial, planul era sa urcam pe Calimanul Cerbului si sa parcurgem sambata toata culmea pana la statia meteo de la Retitis, insa ora tarzie ne-a determinat sa pornim pe forestier in sus, sperand ca o masina sa ne culeaga si sa ne duca cat mai aproape de cariera de sulf. Curand ne-a luat o masina de lemne, pe care n-am mai verificat-o, desi ora tarzie si intunericul pe care ei lucrau erau suspecte. Am mai avut de parcurs vreo 5 km de forestier din locul in care ne-au lasat, din cei 15, pe bezna, avand o senzatie ciudata, ca atunci cand esti tare departe si nu stii drumul si la ce sa te astepti. Nu prea ne facusem "temele", nu am reusit sa ne documentam prea bine, dar asta face parte din aventura si placerea de a parcurge un traseu nou.  Ajungem la fosta cariera si pornim pe marcaj (carare), cand, Claudia realizeaza ca portofelul ei a ramas pe masina. Prietenele mele de la Cluj, ajung 15 minute mai tarziu cu masina la cariera si grupul se amesteca, Tavi si Claudia pornesc cu Alina si Aida in cautarea portofelului, inapoi in Gura Haitii cu masina, iar eu, Vlad si Carmen pornim spre Retitis. Ajungem in aproape doua ore de urcat. Este ceata si umezeala, dar sunt multe urme in zapada care ne ajuta sa ne orientam. La cabana suntem primiti cu caldura, iar ceilalti ajung la o ora distanta de noi(s-au miscat mai bine). Intindem o masa mare, apoi trecem sa ne "sabotam", caci Alina a adus jocul.

Duminica plecam "matinal", la ora 11, cand soarele invinge definitiv ceata si totul sclipeste. Nu pot sa uit cum am plecat, cu sufletul incarcat bucurie, datorita bunatatii cabanierului si ospitalitatii sale. M-as intoarce in Calimani si numai pentru vorbele bune si gazduirea sa.
Afara este superb, vad pentru prima oara atat de aproape muntii Rodnei si o mare mare de nori peste Transilvania. Departe se mai citesc varfurile Ceahlaului, Toaca si Ocolasul, dar, in rest, cam nimic. Traseul de azi e destul de lung: pornim de la Retitis- urcam pe Negoiul Unguresc si apoi Pietrosul Calimanului si ne indreptam spre Pietrele Rosii, unde vrem sa dormim intr-o stana, recomandata de domnul cabanier.

Spre saua Nicovala

Coboram pentru a urca pe vf Negoiul Unguresc

Urcarea pe Negoiul Unguresc este singura abrupta din traseu si este tare spectaculoasa. Cel putin asa a fost pentru noi: plecand de pe vf Retitis, am coborat in saua Nicovala, de unde am intrat in ceata si n-am mai iesit decat sub varful Negoiul Unguresc, care se ridica asemeni unui vf. impunator din Alpi sau Himalaia. Spectrul Broken apare si el, mie infatisandu-mi-se pentru prima data. Yupiiiii!

urcarea spre Negoiul Unguresc

De pe Negoiul Unguresc pana pe Vf Pietrosul, 2100 m, cel mai inalt din Calimani, nu mai este mult, si in mare, drumul parcurge un platou, asa ca il traversam repede. Facem poza de grup pe varf: Carmen, Alina, Aida ("clujencele"), Claudia, eu, Tavi si Vlad.

Poza de grup- Calimani- Vf Pietrosu, 2100 m

De aici, grupul nostru se divide iar, fetele avand cazare si pentru noaptea de duminica la cabana. Ele se indreapta spre Retitis, iar noi pornim spre Pietrele Rosii, pe culmea Tamaului. Avem cateva urme, care ne ajuta la strabaterea traseului; dupa un apus superb, noaptea se lasa cam la doua ore dupa coborarea de pe vf Pietrosul.

De aici, traseul trece prin jnepeni, prin ienuperi, prin poieni, prin ienuperi, prin ienuperi.... si prin o padure de molid, mai spre final. La un moment dat, dupa inca cateva ore (vreo doua) si cateva fuioare de ceata care nu ne mai lasa sa vedem mai mult decat marcajul punct rosu, zarim prin padurea de molid niste stanci. Gandim ca trebuie sa fim in apropierea Pietrelor Rosii, deoarece de intersectia spre Dornisoara trecusem de ceva vreme, acesta fiind singurul reper clar pe care il avem de pe harta cu privire la localizarea noastra. Iesim intr-o poiana si dam de o stana fara acoperis, doar capriorii pudrati de chiciura ii pastreaza forma. Oare aceasta sa fie stana? Este cazul sa intrebam, deoarece dam si peste indicatorul spre Gura Haitii, amplasat, dupa harta, in Poiana cu stana care ne-a fost recomandata. Il sun pe cabanier, care ne sfatuieste sa mergem la schit, deoarece pe ceata ii este imposibil sa ne explice incotro sa cautam stana, aceasta nefiind in poteca. Noi decidem sa punem corturile in tarcul stanei dezafectate.
Daca a fost frig, nu stiu sa spun, sacul de iarna si salteluta facandu-si treaba perfect. Dimineata zapada scartaia, iar atmosfera era neclintita, deci cu o seara inainte inclinam cu totii sa credem ca au fost vreo -10 grade. Evident ca nu lipsesc peripetiile la cort, seara mie mi-au degerat degetele de la picioare si am plans putin cand s-au dezghetat, iar Claudia ne-a bagat pe toti in sperieti la 5 dimineata cu niste scurte episoade de somn, in care facea ca un mistret dupa gard.

Luni 1 dec 2014

La multi ani, Ro!

Rasarit la stana

Ne cinstim cu putina tuica in timp de strangem corturile, apoi pornim spre cei 12 apostoli, pe care ii zarim in departare, pe o muchie ce trebuia urcata. Traseul e usor, iar pe tabla indicatoare scrie o ora pana la ei. Ajunsi la cei 12 apostoli, perspectiva spre Calimani este completa si vedem imaginea marelui crater care a aruncat acesti bolovani. De asemenea, se vede traseul parcurs de noi si este... lung, mare cat o zi de post! Vremea este in schimbare, iar Tavi si Claudia trebuie sa ajunga la Bucuresti asa ca nu zabovim mult.

Coboram de la ce 12 apostoli si dam de fete, care urcau din Gura Haitii. Ne bucuram de revedere si apoi pornim prin padurea de molid, plina de urme de animale, spre masina. Trecem apoi prin fanete si pasuni, ptr ca in final, drumul sa debuseze intr-un forestier scurt, care ne aduce fix la masina, la capatul localitatii Gura Haitii.

Cu cat ne indreptam mai la sud, vremea se strica; la Sighisoara incepe ploaia, iar pe Padurea Bogatii deja drumul arata rau, un strat de zapada fiind depus si circulandu-se destul de greu. Vant si viscol ne asteapta spre Brasov, un adevarat inceput de iarna.