Tura cu: Andrei, Carmen, Gabi, Simona
Traseu parcurs (aprox 140 km):
30 aprilie: Medias- Mosna - Alma Vii - m-tirea Pelisor
Am luat trenul REGIOTRANS de 7:30, (!circula doar in cateva zile ale saptamanii) si am ajuns la 11:15 in Medias, conform programului. Carmen venea din Cluj si trebuia sa ajunga la 13:00, deci aveam timp sa dam o tura de oras.
Eu stiam ca e frumusel orasul, insa micuta urbe mi-a intrecut asteptarile: e foarte cocheta si atent restaurata, oamenii calzi si placintele bune.
Am intrat in catedrala reformata, care adapostea si ea o colectie de covoare, similar cu Biserica Neagra din Brasov, la care se facea adeseori referire pe panourile informative. Intre timp a inceput ploaia asa ca am renuntat la ideea de a descoperi mai mult orasul si am preferat sa asteptam venirea trenului lui Carmen in catedrala. Cu 15 minute inainte de sosirea trenului ne mobilizam. Ajunsi in gara aflam ca IR CFR-ului are iar intarziere si asteptam vreo 40 de minute sa soseasca, apoi, dupa ce echipa s-a completat am plecat spre Mosna. Ploaia inceteaza la iesirea din Medias. Avem noroc, trebuie.
Mosna detine una din cetatile fortificate cele mai impresionante si este un satuc foarte vechi, care a jucat un rol important in zona. Este insa singurul care pierde total in lupta dintre Biertan si Medias, pentru resedinta de scaun.
Catedrala este deosebita datorita stalpilor de sustinere oblici (cica asa a vrut arhitectul). Mie personal, amintirea caderii turnului din Rodbav si acei stalpi inclinati imi dadeau o senzatie de disconfort. Este prima biserica fortificata in care aflam de existenta unui Turn al Slaninii, care devine un fel de laitmotiv al turei, alaturi de : "putem urca in turn?" sau "pe unde urcam in turn? ".
Dupa vizitarea catedralei si masa de pranz intram intr-o mica frenezie, cautam magazin, paine, branza de la tarani... dandu-ne seama ca prin sate magazinele vor fi inchise cu ocazia sarbatorilor. Gasim tot ceea ce ne doreste inima si placam mai departe, spre Alma Vii. In cea mai mare parte din timp drumul urca lin. La intersectia cu Biertanul incepe ploaia. La inceput, o burnita, apoi picaturi mai mari si rare. Nu-i a buna, asa ca eu trag geaca pe mine "mai mult sa protejez aparatul". Si cam asta a fost: din varful dealului (intersectia cu Biertanul) a urmat o rapaiala cu grindina, care ma lovea in casca iar eu clipeam necontrolat la fiecare lovitura. Nu prea mai vedeam nimic in fata, apa se scurgea pe picioare in jos, ca de obicei, intrand direct in bocanci. Iar tura la bisericile sasesti cu incaltaminte uda; sunt deja resemnata.
Dupa ce coboram dealul, la intersectia cu Alma Vii descoperim o ferma. Ne bagam sub o copertina din azbociment, alaturi de niste caini plictisiti, de toate marimile. De plictiseala, unul rodea coada taiata a unui puiut din aceeasi specie!!! Oile pasteau in continuare pe pasune, dar urmau sa vina si ele peste noi. Mda, deci de aici luam puricii, cam asta era concluzia noastra. Vis- a- vis o casa cu o jumatate din geamuri sparte adapostea o familie de oameni necajiti si tineri, cu bebelus. Ne-au poftit in casa, insa noi am decis ca nu vrem sa-i deranjam (si ca ne ajung puricii din grajd).
Un curcubeu minunat apare, insa ploaia nu se lasa de tot. Plecam, pana la urma, spre Alma Vii. Dam o tura bisericii forificate, care este in restaurare, o lucrare care arata cu adevarat profesionist abordata. Chiar speram ca lucrarile sa se finalizeze repede si sa iasa treaba buna. In Alma Vii nu plouase. Ce ciudata e vremea asta... Eh bine, "familia Adams" e insa urmata de nor si incepe iar sa picure. Trebuie sa parasim localitatea, iar inserarea incepe sa-si faca simtita prezenta. La fel si frigul. Trecem rapid de ferma care ne-a adapostit, chiar daca ne picura iar si mai trecem un deal, pana la m-tirea Pelisor, cu hramul Sf Ilie. Pana la urma, Ilie s-a indurat de noi, a oprit ploaia si "babele" si "mosii" au fost primiti la m-tire, au fost cazati separat, au mancat o super cina si au participat la slujba de Inviere.
Slujba a tinut doua ore si nu s-a cantat atat de mult pe cat se face in alte zone ale tarii, insa a fost exact ce trebuia, cat trebuia, iar la final am primit niste binemeritate pasti.
1 Mai: m-tirea Pelisor- Agnita- Ruja- Iacobeni- Netus- Noistat- Movile- Noistat- Netus- Bradeni- Barcut
Plecam de la m-tirea Pelisor devreme, in jurul orei 8. Soarele e sus pe cer, un cer albastru. Astazi va fi frumos, foarte frumos. O zona cu totul noua incepe sa fie descoperita de noi, km dupa km, printre valatucii de ceata ce se plimba fotogenic printre coline. Drumul nu are diferente de nivel, doar serpuieste lung prin campii si dealuri. Intram la Agnita in catedrala. Este slujba si toti enoriasii sunt stransi intr-una din navele laterale, inchisa. Au o micuta orga de unde se ridica notele unei muzici religioase inaltatoare. Ei insa sunt foarte putini, vreo 7 persoane. Cum sa poata intretine 7 persoane un asemenea monument?
Urcam nestingheriti pana la orga mare, apoi incercam sa ghicim accesul spre turn. E insa blocat cu mobile vechi. Nu avem acces, asa ca ii mai dam un tur bisericii fortificate si plecam mai departe. Ca si in alte situatii, parte din ziduri s-au daramat pentru construirea scolii nemtesti.
Eu as fi vrut sa vizitez Iacobeni, insa prietenii sustin ca, daca tot ne-am pus pe drum si pe vizitat, sa bifam cat mai multe dintre biserici. Asa ca mergem pana la intersectia cu Ruja, apoi ocolim pana intr-acolo 3 km, iesim iar in drumul judetean, mai mergem putin si intram la Stejarisu (alt ocol de 3 km), apoi la Iacobeni (alt ocol de 3 km). De intrat, intram doar in b.f. din Ruja, aici fiind o petrecere campeneasca organizata de nemtii din Stejarisu (ca in fiecare 1 mai, se sarbatoreste instaurarea primaverii). Sasii se aduna in fiecare vara in august la casele lor si petrec. Sarbatoresc viata si libertatea. Si isi amintesc de radacini, de prieteni buni din copilarie. Si discuta cate in luna si in stele, ca intr-un moment de ragaz, ca si cum timpul ar stat in loc pentru ei. Si vin de cate ori pot, si contribuie si se implica. Speram ca atunci cand vom reveni in Ruja, biserica lor draga si patrimoniul nostru, sa fie restaurate. Ruja nu e mare, Stejarisul e f frumoasa, Iacobeni la fel. In Iacobeni insa, populatia saseasca nu mai exista, iar populatia roma e foarte numeroasa. B. f e inchisa, si un dulau mare si agresiv o pazeste de furturi.
Iar "calarim " flamanzi, trecem de Netus si ridicam doar o privire spre catedrala acestui sat, in drum spre Noistat si Movile. In Noistat mancam, in curtea bisericii, cu privire spre scoala nemteasca, ajunsa in stare de paragina. Retrocedata de biserica evanghelica ajunge ruina. Pana in urma cu cativa ani era scoala satului, acum este acum o ruina. DE CE? Sunt ite pe care nu le inteleg si sfori care se trag gresit, in prejudiciul nostru. Iar eu cred ca sunt trase chiar de noi.
Ajungem in Movile, insa nu reusim sa numaram cele 100 de delusoare despre care ni se povesteste. Staruim si urcam si in turn, unde ambitia de a le numara ne paraseste. Nu recomand aceasta urcare in turn, ni s-a parut foarte deteliorat, atat turnul cat si esafodajul pe care se urca.
Decidem sa mai pedalam, nu sa o luam peste deal, direct spre Selistat, despre care toata lumea ne spune ca este foarte frumos. Asa ca revenim la Netus si ne indreptam spre Selistat prin Bradeni-Retis-Barcut. In Bradeni soarele incepe sa coboare, iar eu simt nevoia sa cinstesc un pahar, insa niciun magazin sau bodega nu a fost deschisa pana aici. Asa ca ajung sa ma rog de sateni sa-mi deschida magazinul si "minunea" se intampla. Cu cateva beri in coburi, sunt fericita, simt ca parca plutesc: bere este, din turnul bisericii din Movile am scapat cu viata, grupul e super echilibrat si fain, let's the party begin!
Mai vizitam o biserica (evident!!!), cea din Bradeni. Desi nu are turn, noi am urcat intr-unul, inalt si fain. B. f. contine cea mai mare colectie de lazi, o colectie cu adevarat impresionanta. E prima data ca vedem o fantana in biserica, insa pana la sfarsitul turei ne obisnuim si cu prezenta acestora. Erau folosite cand localitatile erau atacate si probabil, celelalte surse de apa, mai la indemana, erau otravite. D-na care ne-a deschis a fost foarte amabila, ne-a dat apa din biserica, ne-a primit la ora tarzie, in prima zi de Paste si a tras clopotele de fata cu noi.
Retis e sat de romani, nu are biserica fortificata. Stam insa la o mica poveste cu oamenii, apoi plecam spre Barcutz, unde dormim in curtea bisericii fortificate. Exista un foisor in curte, un loc ideal pentru intins izoprene/saltelute si saci. Fara sa mai intindem cortul. Imi place seara asta, o lume ca la, la la la.... lai, la la ...
https://www.youtube.com/watch?v=kwtzj88T6zw
2 Mai: Barcut -Selistat- Cincu- Cincsor- Voila
Dimineata ma trezesc ciudat. Imi sunt dragi oamenii si aventura asta, insa e ultima zi. E trist, dar e bine, ma bucur cand simt ca nu m-as mai intoarce, ca e asa de bine ca nu m-as mai intoarce curand. Iar Andrei ne va parasi mai repede. Trebuie sa plece, ca apoi sa plece iar, ca apoi sa plece mai departe. Mai departe in viata, in aventuri, intr-o directie despre care eu nu stiu prea multe, oricum. Nu prea mancam, e ultima zi, si poate ne-am saturat de oua, drob (cu mult prea multe reclame), cozonac, telemea. Dar cand ne va prinde cu adevat foamea, vor fi foarte bune. Ajungem in Selistat dupa ce urcam un deal. E fain drumul, e in judetul Brasov, deci, evident, neasfaltat, cu gauri :)) You know. :)) Avem doar un oras minunat, in rest...D-zeu cu mila!
Intram in sat, gasim SATEANUL (caci in fiecare sat l-am cautat pe pastratorul cheii) si intram in curtea bisericii. Aceasta detine o pensiune si gazduieste deseori tabere de copii (probabil fosta scoala nemteasca, sau casa parohiala). Intelegem cumva ca lumea lauda acest sat datorita existentei acestei pensiuni. Nu vizitam prea mult, numai turnul slaninii si turnul bisericii, cealalta cheie fiind la o alta persoana, care probabil se afla la slujba din a doua zi de Paste. Asa ca nu insistam. Sateanul nostru nu accepta bani, daca nu a putut taia bilet de intrare. Wow.
Satul e cu adevarat in mijlocul naturii, constientizam asta dupa ce urcam random spre Cincu, prin fanete. Stanele ne ocolesc, la fel si cainii. Sau sunt potoliti imediat de ciobani. Mancam in varful dealului. Ziua nu e asa de frumoasa ca cea anterioara, e insa un cer dramatic si din varful dealului se vad Fagarasii. Andrei ne-a parasit de ceva vreme, dar am facut cum a zis el, adica din varful dealului, prima la dreapta si a doua la stanga, chiar daca nu l-am urcat asa cum au fost indicatiile. Eu insa cred ca nu functionez mereu asa. Si uneori iese bine. Si am iesit exact in Cincu, asta dupa ce am cautat cel mai frumos unghi din care sa vedem satul, pur si simplu luand-o prin iarba cu bicicleta. Si cat de frumos a fost, si toti trei simteam asta.
In Cincu am avut parte de o alta surpriza, de ceva ce eu vred ca aveam nevoie: sa ne povesteasca cineva despre biserica sa draga. Sa fie pasionat, atat de pasionat incat sa ne transmita dragul de locul respectiv, de catedrala, de el, de sat, de Transilvania. Sa ne spuna tot, de la cum radeau satenii in vremuri de mult apuse, la explicatiile legate de steagul si stema zonei, la statuile din catedrala, tuneluri, jderi care prind porumbei si pazesc monumentul, fantana, la cum se face cognacul... Si asta in mai bine de doua ore. Pierdem urmatorul tren si suntem nevoiti sa il prindem pe ultimul.
D-nul ghid ne mai spune, taind constiincios bilete pentru noi si inca un grup venit dupa noi, ca biserica cea mai vizitata primeste ceva fonduri in plus, ca premiu pentru interesul pe care l-a trezit. Mai zabovim putin si la Cincsor, o b.f. mai cocheta, dupa parerea mea, insa deja nimic nu se ridica la nivelul reinsufletitei biserici Cincu. Un lucru sigur e ca pe harta UE, NATO... Brasovul e un oras langa Cincu.
Postarea e foarte lunga, asa ca nu vreau sa o maresc si mai mult, insa as vrea sa adaug un singur lucru: nu le ocoliti, nu va zgarciti, nu va fofilati si platiti taxele de la intrare, ne furam noua avutul si caciula! Oameni traiesc din aceasta taxa si monumentele tarii, la fel!
Intrarile au fost fie 5 lei/persoana, fie gratis. Intotdeauna ni s-au oferit bilete pentru banii achitati, cu o singura exceptie.
