Am ajuns in postul 12, urcand cu a 10-a echipa de baieti din concurs (la momentul respectiv). A fost un post minunat, probabil un cadou al sortii.
Poiana in care era instalat postul 12 a fost toata noaptea traversata de tavaluci de ceata, si, chiar si atunci cand se vedea cerul, era o noapte adanca, fara stele. Era negru tot.
Dupa o urcare sustinuta de 600 de metri diferenta de nivel, printr-o padure foarte deasa, am ajuns in Valea Gaura. Era o frontala prinsa de stalp. Ce semnalizare, ce bucurie! Insa feeria a fost si mai mare cand am vazut focul!
Eu urasc focul pe munte, de la miros pana la idee. Tura asta, chiar daca m-a asfixiat de cateva ori, dadea cea mai calda lumina, o lumina galbena, portocalie, rosie, care se ridica cu mult in jurul sau. Era o lumina magica si stiam ca aprinde speranta in sufletul concurentilor. In acest concurs simti, ca voluntar, poti face asa de putine pentru ei si atat de mult ai vrea sa-i ajuti!
Nu stiu exat ce simt ei, dupa 60 de km (crampe musculare, extenuare, somn, bucurie...), dar sa vezi acea lumina, nu le poate fi indiferent, la ceas de seara!
Iar Iuli, a fost omul potrivit, la locul potrivit!
Ziua urmatoarea am urcat pe Lancia pana la Omu si am coborat la Padina. O zi foarte frumoasa, parca in antiteza cu cea anterioara.
"Asteptand" ultimele concurente.
O padure de stanci ca o padure de brazi.
Iesire din Gaura.
Cam asa mare e floarea de colt!
O adunatura de voinici!
Si o adunatura de pitici!
Ador sa vad Bucegiul din alte unghiuri decat cele clasice!
Aproape gata urcusul cu rucsacii mari!
Voluntarii de la Omu, 7500, editia 2016!
Cu satra!
Un puradel!
Repede, repede, spre Padina!
Ziua urmatoarea am urcat pe Lancia pana la Omu si am coborat la Padina. O zi foarte frumoasa, parca in antiteza cu cea anterioara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu