Fagaras- Caldarea Racorele

Daca multi ani am fost in zona Sambetei pe acelasi traseu, Fereastra Mare- creasta, tura asta am decis sa investigam aceasta zona des frecventata si care, totusi, a ramas necunoscuta. Asa ca am plecat, cu Vlad, in cautare de locuri si perspective noi. Nu stiam unde vom campa, nu intelegeam exact unde e Fereastra Mica, refugiul din Fereastra Mica, care e legatura cu caldarea Racorele. Dar, o parte am descoperit la fata locului si o parte, la intoarcere, acasa.

Am intrat pe valea Sambetei si apoi am urmat marcajul punct rosu care pleaca din apropierea pastravariei, pe muchia Dragusului. Initial am urcat pe toate tapsanele drumului de exploatare datorita apei care se scurgea pe el si noroiului. Mai sus insa, soarele a uscat forestierul si am putut merge pe el. Drumul urca destul de pronuntat prin padure si apoi prin zone deja exploatate. Am vazut cum a fost atacata padurea de Ips typographus. Gandacul se plimba linistit prin opera sa de arta, iar masinile cu lemne coboara voioase arborii exploatati. Cam dezolant. Imi e imposibil sa spun cat dureaza traseul pana la casa de vanatoare deoarece toata zona era plina de mure, iar noi n-am renuntat la mancat dacat atunci cand am simtit ca ni se face rau de la ele. Oricum, noi am facut muuuult.

De la casa de vanatoare se trece printr-o zona cu ienupar si apoi se iese in pasuni. Varfurile raman in partea drepta si drumul continua pe curba de nivel. Noi iarasi ne-am lalait din cauza unei stane, mie fiindu-mi frica sa o depasesc. Dar...de ce iti e frica nu scapi! M-a impresionat insa  cat de ascultatori au fost cainii, acestia au respectat imediat comenzile ciobanului, date de la o distanta considerabila. De la stana, potecuta devine mai ingusta si trece mai multe valcele, apoi intalneste marcajul punct albastru. De aici...ne-am pierdut: oare suntem in caldarea Racorele sau in Fereastra Mica? Am luat-o in sus, mai aveam cam o ora-doua de lumina si ne gandeam la un loc de cort. Iar eu zic ca am ales cel mai frumos loc posibil.

Luna mare a scazut vizibilitatea spre celelalte astre, insa seara a fost cu adevarat frumoasa, dinspre Urlea si Sud venind incet incet valuri de ceata peste creasta. Zona este mult mai larga decat mi s-a parut vreodata, iar piciorul pe care ne-am asezat oferea pespective spre culmi in toate directiile.

Visul cu dimineata insorita si peretii scaldati in lumina soarelui s-a spulberat cand am deschis cortul, ziua urmatoare. Era ceata. Am decis sa nu e bine sa ne aventuram spre creasta cand nu intelegem exact unde suntem (eram in caldarea Racorele, iar Fereastra Mica urmatoare spre vest, dinspre cea Mare, insa nu era vizibila din punctul in care eram noi). Urcam in sa si apoi urmam punctul albastru pe valea Vistisoarei. Coborarea la Lacul Vistisoara e abrupta, cu bolovani si pante inierbate.  Ca sa ajungi la lac trebuie facut un ocol de 10 minute spre creasta. Urcarea in creasta pare inabordabila de pe aceasta vale, insa ceata nu ne lasa sa tragem concluzii clare. Mure n-am mai intalnit, degeaba ne-am pregatit bidoane special pentru cules.

Aceasta vale nu este bine marcata, prin padure insa, se vede cararea.
Pe Vistisoara se monteaza, evident, o alta hidrocentrala hidoasa.
La ora 17 suntem la manastire. Plecarea din Caldarea Racorele a fost pe la 9:30.