Magura Branului

"Nu stiu altii cum sunt", dar eu cand imi petrec toata saptamana inchisa intr-o camera, pana la lasarea intunericului, cand afara e ceata groasa, iar chiciura se depune de doua degete, ma simt sufocata, asemeni unui animal salbatic inchis in cusca. Toata fiinta mea tanjeste dupa libertate si stie ca acolo sus e soare si frumos. Iar gandul ca pe munte e atat bine si ca o clipa de nebunie, de curaj si de razvratire e tot ceea ce lipseste spre fericire, imi dau fiori, o tensiune crescand, si in final, o certitudine ca intr-o zi, voi zburda, voi fi libera.

Desi nu este o tura grea, care sa induca sentimentul de detaseze prin solicitare fizica, aceasta tura m-a facut sa rad, sa chicotesc, sa alerg, sa sper launtric, sa trag si sa conving mereu pe ceilalti ca pe urmatoare culme va fi soare, ca valuri de ceata vor lovi stancile asemeni unor prove ale unor nave imbatabile, ca noi, participantii la tura: Izabela, Dana, Cristina, Corina, Lotzi si Moi suntem acei comandanti iscusiti ai acestor vase.

Tura a fost gandita ca circuit, am lasat masinile la castelul Bran, am urcat pe la Inima Reginei si ne-am intors prin Moeciu, pe drumul forestier, cum s-ar zice "pe sosea".

Si iata cum a fost: